Da, are și Putin palat cu robinet de aur. Ați văzut? Ceaușescu, Gaddafi sau Sadam Hussein. Acum Putin. Toți „dictatori”, toți șefi direcți ai unor regimuri autoritare, azi regretate în țările lor, mai mult sau mai puțin, dar printre muritorii de rând destul de mult. Toți foarte diferiți, dar toți au un numitor comun: au avut robinete de aur. Parcă erau vorbiți… O fi vreo chestie psihologică la dictatorii ăștia, că nu se simt destul de tirani până nu pun să le fie montat măcar un robinet de aur?… Vă puteți imagina și ce discutau când se întâlneau „…Cât de mare e robinetul tău de aur?”…
Am urmărit, și eu, filmul lui Alexei Navalnîi, primul opozant al lui Putin, din rândul celor mai „drepți”, despre monstruoasa avere și monstruoasele fapte ale „dictatorului” și la fel de uriașul său palat. Nu am reușit să văd prea mult, pentru că simțeam și realizam cum sunt manipulat și devenea tot mai jenant, pentru al meu intelect încercat, să parcurg măcar făcătura, darămite să-mi leg convingerile de ceva anume. Am recunoscut în film o realizare propagandistică de primă clasă, cu nelipsita și prețioasa îmbinare dintre frânturile de adevăr obiectiv și micile sau marile falsuri, aruncate pentru a „prinde”. „Putin e cel mai bogat om din lume”. Cât de bogat e Putin? Cât vrea el să fie! Urlă infantilismul în formele unor asemenea prezentări, dar lucru acesta e neglijat, voit, pentru că trebuie să fie populare și, din păcate, cele două noțiuni se confundă.
Într-o paranteză fie spus, e un paradox amețitor cum românii, care nu mai prididesc să deplângă soarta țării lor, când vine vorba despre ruși nici nu ar putea să le dorească nimic mai mult și mai bine decât aceeași soartă „pur democratică”… Și ce merge pe linia aceluiași paradox este că cei care le doresc asta rușilor sunt rusofobii, cei care urăsc sincer Rusia, pentru păcatele trecutului, care se confundă cu iubitorii necondiționați ai „democrației românești”, de se tot construiește de 30 de ani, dar de această dată nu pentru că urăsc Rusia, ca de obicei, nu pentru că îi disprețuiesc, precum în general, pe ruși, ca ruși, ci, dimpotrivă, pentru că îi iubesc, în particular, ca oameni, care au dreptul la „libertate”, „democrație” și „căutarea fericirii”. E cel puțin paradoxal, dacă stați să vă gândiți. Dar cine mai face asta?! Pentru că, dacă s-ar întâmpla, acești „democrați” ar putea să ajungă la concluzia că ce fac rușii în țara lor, de cine și cum sunt conduși, îi privește, pentru că nu ar tolera, în cazul rușilor, nici cea mai mică implicare în „treburile interne” ale României, deși aceiași permit și chiar recurg la implicarea altora, precum occidentalii, în aceleași treburi interne ale României …E plin de paradoxuri, dar mai presus de orice de „sfânta” ipocrizie!
Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre …robinetul de aur și Rusia. Nelipsitul robinet de aur, despre care am o interpretare proprie și personală, destul de originală, probabil.
În realitate, prezența robinetului de aur la orice „tiran” este un șablon, o marotă a propagandei rezultată de pe urma studiului amănunțit și profund al psihicului individual și psihologiei maselor. Nimic nu lucrează mai mult asupra individului uman decât invidia, și mai ales față de cel superior, în poziție de putere. Fățișă sau ascunsă chiar față de propria conștiință lucidă. Iar puterea a fost simbolizată mereu într-un anumit mod cel mai bine în istorie… Ca și bărbăție. Instinctul de supunere și dominare, mai activ decât o putem conștientiza, are un revers care se dezvoltă la nivelul subconștientului, iar robinetul este un obiect de uz vital, putând simboliza sursa vieții… Începeți să înțelegeți cum e cu robinetul de aur?
Dar să nu intrăm prea mult în analize psihologice freudiene care ar putea indigna doamnele sau domnișoarele smerite sau simandicoase… Oricum, poporului trebuie să i se arate că dictatorii …le aveau sau le au de aur. Nimic nu-l supără mai mult pe telespectator, deși nu realizează prea bine de ce… Și astfel robinetul de aur este obiectul și instrumentul ideal al propagandei, manipulării, nelipsit, pentru că se instalează mai mult la nivelul subconștientului decât al conștientului, de unde lucrează asupra posesorului. Creierul reptilian, lăcașul instinctelor primare dirijează întreaga sinfonie aici… Se insinuează astfel un complex pe care purtătorul este incapabil să-l identifice și cu atât mai puțin să-l definească, dar acționează incontrolabil asupra sa pulsând frustrarea și ascuțind repulsia și revolta față de cel privilegiat și legat direct de sursa vieții prin mijloace atât de extravagante, în vreme ce legătura sa este mereu problematică și nesigură.
Freud ar putea fi foarte folositor aici atunci când vorbește despre „invidia sexuală”, un complex mereu susceptil de a se activa și pe care fetele și băieții îl au din perioada pubertății și îl soluționează diferit: ele prin conștientizarea și invidia față de faptul că nu au penis, iar el prin anxietatea legată de vătămarea zonei sale genitale, fragilitatea sa și caracteristicile.
Revenind la „documentarul” lui Navalnîi, acesta spune, într-adevăr, o povestea, aceea a construirii capitalismului în Rusia, sub directa oblăduire a KGB-ului, produsul său final fiind Vladimir Putin, iar exponenții aleși din rândurile aceluiași KGB și a acelora care, datorită înzestrărilor lor ancestrale, sunt cei mai buni purtători ai acestui sistem economic, eminamente comercial, evreii.
Cum a construit KGB-ul capitalismul în Rusia? „Ca la carte”, deci după aceleași cărți pe care „cadrele de nădejde” le studiaseră profund până atunci. Pentru că Marx definește foarte bine etapele capitalismului, iar prima este „acumularea primitivă” a capitalului, „primitiv” fiind sinonim, de multe ori, cu „ilegal”. Este ceea ce ne mărturisea primul Rockefeller american când spunea: „Nu mă întrebați cum am făcut primul milion de dolari!”.
Este un lucru foarte simplu și ușor de observat că acest sistem capitalist, pentru a funcționa, are nevoie de o clasă de suprabogați, care sunt adevărații săi purtători și fără de care nu ar putea exista. Prin urmare, Rusia avea nevoie de o clasă de bogați pentru a implementa acest sistem și i-a produs pe repede înainte, iar asta dintr-un motiv strategic: spre deosebire de România sau alte țări care au părăsit socialismul de stat, nu și-a dorit „investitori strategici” și „investiții străine”, ci păstrarea și exploatarea bogățiilor naționale în Rusia și pentru ruși.
Altfel spus, noii îmbogățiți ai Rusiei trebuiau să aducă tehnologii din Occidentul „avansat tehnologic” și să retehnologizeze economia rusească, păstrând cea mai mare parte din plus-valoare între granițe, și nu occidentalii, cu ale lor tehnologii, să exploateze, eventual și cu predispoziție sălbatic resursele țării (cum s-a întâmplat cu pădurile României și alte bogății) pentru un profit care lua calea aceluiași Occident. Este ceea ce s-a și întâmplat, într-un timp foarte scurt și într-o asemenea măsură, încât astăzi Rusia rezistă cu brio embargoului occidental, dar mai ales țara a cunoscut o creștere economică și a nivelului de trai cu adevărat spectaculoase, dacă sunt avute în vedere nivelurile de la care s-a plecat, anii 1990, când era într-o degringoladă totală …Dar acestea sunt realizări ale regimului lui Putin despre care nu se poate măcar discuta obiectiv, mai ales în România, deși există cifre certe.
Deosebirea fundamnetală între regimurile din Occident și Rusia este aceea că, pe când în Vest această clasă a suprabogaților o produce pe cea politică și o controlează, în Rusia este exact invers: statul a produs această clasă de îmbogățiți, iar, în continuare, i s-a părut firesc să o controleze. Așa se explică pedepsele primite de la Putin de miliardarii care au ieșit din front. (În cuvintele lui Iliescu: „Ce ați fi fost voi, dacă nu aș fi fost eu?!”).
Sunt lucruri simple pe care personajele din culisele acestor manipulări care îl au ca pion pe Navalnîi le cunosc prea bine, dar chiar mai mult și e de la sine înțeles faptul că sunt înciudați la culme pe această istorie în care Rusia nu s-a predat, așa cum era prevăzut (Citește și: Cum să nu-l urască?!)
Pentru că, în ipocrizia și perfidia lor nețărmurite, acești „onorabili” occidentali nu se mulțumesc numai să fi încălcat parșiv înțelegerea inițială, din timpurile lui Gorbaciov și Elțân, „gentlemen agreement”-ul privind zonele de influență, prin care se angajau să nu intre niciodată cu bocancii militari și exploatarea capitalistă în spațiul de influență sovietic, ci vor să intre chiar peste Rusia, pe care o „vulnerabilizează” propagandistic continuu în acest scop (Citește și: Rușii vor război, uitați unde și-au pus țara!).
Dacă Navalnîi repetă mereu în filmul său, în treacăt, dar deloc întâmplător, despre Putin că este „probabil cel mai bogat om din lume” (urmârind, deci, să atragă „electoratul” rus nu datorită „pozitivul” pe care îl reprezintă el, calităților sale, ci din cauza „negativului” personificat de adversarul său, procedeu specific „democratic”), cele de mai sus sunt lucruri sigure, care se pot proba istoric. Nu propagandistic, istoric!…
Iar acum Occidentul este „călare” pe Rusia, și nu pentru că dorește „libertartea” rușilor (asta e o glumă), așa cum ne îndeamnă să credem „spiritele democratice”, ci pentru că „poftesc” la resursele lor, le „țipă” seifurile, resurse la care hienele internaționale nu au încetat să se gândească cu mare jind de 30 de ani. Iranul le-a rezistat și continuă să o facă, China nu a putut fi o victimă niciodată, Africa s-a deșteptat chiar și fără Gaddafi și preferă parteneriatul mult mai onest al Chinei, America Latină e ruinată și de abia se întreține. Rusia ar fi prada ideală, nu numai în sine, ci și pentru că le strică toate marile jocuri, ale prețului petrolului, ale războaielor, cu industria din spatele lor (vezi numai intervenția în Siria)… Iar rețeta e pregătită: stânga – dreapta, opoziție – putere, stat scindat, confuzia valorilor, în același timp cu cultivarea unor complexe, de inferioritate, de vinovăție, în rândul rușilor, controversa și luptele politice, imposbilitatea unirii și deci a rezistenței, ruperea politicului în tabere care să ducă o singură luptă, în realitate: pentru favorurile occidentale (ceea ce se întâmplă în țara noastră cu așa zisa „stângă” și așa zisa „dreaptă”).
Și, în acest timp, prăduirea, sub steagul fals al „valorilor” umane, democratice, superioare ale acelui sistem care a produs, la vârf, suprema marionetă, un infractor recunoscut (aveți în vedere că acest Biden are o carieră eternă de senator în Delaware, care este un fel de paradis financiar al SUA, unde plutocrația americană, oligarhii lor se refuziază cel mai bine sub protecție supra-legală).
Nu e vorba aici despre „libertatea” rușilor și „democrația”, așa cum spun cu voce tremurândă reporterii CNN, imediat după ce au contestat dreptul a peste 80 de milioane de americani (cei care au votat cu Trump) de a le fi numărate cu acuratețe voturile și după ce au validat o imensă înșelătorie. Totul este învăluit de ceea ce pare a acoperi totul: o mare ipocrizie și o infernală mașinărie propagandistică.
Nu e vorba despre „drepturile omului” din Rusia, cum nu a fost vorba nici în Irak sau Libia, pentru că CNN și Departamentul de Stat ar trebui să-și angajeze bocitoare cu normă întreagă pentru ce se întâmplă cu „drepturile omului” acum în Libia sau Irak, pe scurt e vorba despre faptul că un regim autoritar, cu o putere centralizată, care lucrează în ideea sa de bine pentru statul respectiv, se poate opune exploatării capitaliste din exterior, pe când regimul „democratic” („deschis”, cum îi place lui Soros), divizat, e mereu expus, e o pradă ușoară (Din nou, vezi România: dintre doi lideri la fel de corupți, cel care s-a opus câtuși de puțin și a îndrăznit să ridice pretenții, a ajuns în închisoare – Dragnea, iar cel care s-a supus necondiționat a ajuns președinte – Iohannis)
Și dacă fiul lui Biden scoate miliarde de dolari dintr-o țară în agonie precum Ucraina și totul e acoperit de întregul sistem, de la media până la justiție (cu concedierea procurorului general al țării de către Biden, lucru cu care infractorul șef american s-a și mândrit) este pentru că asta este realitatea profundă a acestei imense înșelătorii.
E o poveste veche și un „fenomen” pe care l-a observat și descris sumar și Hitler, care venea la putere pe un fond în care în Germania, în centrul Europei, 800 de mii de oameni mureau de foame (dar asta e azi doar o notă de subsol în cărțile de(spre) istori), în vreme ce această clasă specială a îmbuibaților internaționali se simțeau cel mai bine în aceeași Germania: „Da, Germania a fost o democrație înaintea noastră, și am fost înșelați și furați orbește. Nu!… Ce înseamnă pentru aceste hiene internaționale ‘democrația’ sau ‘statul autoritar’?! Pe ei nu-i interesează deloc! Sunt interesați de un singur lucru doar: Vreți să fiți furați? Da sau Nu? Sunteți naivi destul de mult încât să nu protestați? Da sau nu? Și când o democrație e destul de naivă încât nu se opune, atunci e bine! Dar când un stat autoritar declară: ‘De acum înainte nu ne mai jefuiți poporul, din interior sau din exterior!’, atunci e rău…”.
E vorba despre resurse și, în realitate, se dă o luptă subterană, a serviciilor și pionilor, inclusiv mediatică și propagandistică, și capitalismul occidental, în criză profundă, vrea să pună laba pe Rusia …Iar Navalnîi, aflat în Germania, la tratament, revine cu un documentar pentru realizarea căruia a avut acces la arhiva Stasi (fostul serviciul secret al Republicii Democrate Germane), care e ușor de imaginat în mâna cui se află acum, și este coordonat corespunzător pentru a-i distruge imaginea lui Putin. Din Germania… Adevărul e câteodată în fața ochilor noștri, însă noi ne încredem în …propagandă, adică în acel „adevăr” interesat al unora și altora.
Am expus aici doar câteva considerații personale jucăușe despre ceea ce vedem și am doar un sfat și o rugăminte, îndeosebi pentru cei cu fobii: înainte de înjura, gândiți puțin …apoi mai gândiți puțin, și abia apoi înjurați!
Sursa: anonimus.ro
Adauga comentariu