Plouă cu minciuni
În ultima vreme tot felul de jurnaliști „specialiști”, influenserine machiate, rujate și fără chiloți pe creier își permit să ne scuipe cu tot felul de neadăvăruri istorice pentru a aprofunda și fixa rusofobia moștenită de pe vrema marii revoluții din Octombrie, acum mai bine de o sută de ani…
Una din ele este scobita din nas și plină de muci: ideea că Rusia ar fi invadat România de 12 ori. (teritoriul românesc ca să fie ei mai exacți)
Din aceste 12 „invazii” (ce le place ăstora cuvântul, cred că au orgasm rectal la el) 10 s-au întâmplat înainte să existe România. Adică înainte de 1859 când prin Unirea Principatelor a apărut acel proiect de stat care în 1881 va deveni Regatul România. E vorba despre războaie ruso-turce care s-au desfășurat pe teritoriile provinciilor la marginea imperiului Otoman, Moldova fiind situată acolo. Cu ocazia asta turcii au oferit Imperiului Habsburgic pentru a rămâne neutru Bucovina (1775) și mai apoi a cedat Basarabia ca pradă de război Rusiei (1812)* Istoricii moldoveni se plâng că turcii nu ar fi avut voie să o cedeze conform înțelegerilor cu Ștefan cel Mare de la 1500, dar uită că după alianța lui Cantemir cu Petru cel Mare (1711) statutul și drepturile Moldovei se schimbaseră din voievodat autonom în regiune sub directă subordonare (guvernatorii trimiși erau greci din Fanar, noi i-am alintat cu titlul de fanarioți).
Egal. Ce a rămas din Moldova a fost suficient ca după războiul din Crimeea (1853-1857) Moldova și Țara Românească să se unească SFIDÂND ORDINEA INTERNAȚIONALĂ (care în acea vreme era stabilită de marile puteri care erau totuși șase: Imperiul britanic, republica sau imperiul franceză, Imperiul gernam, Imperiul otoman, Țaratul Rusiei, Imperiul habsburgic ) Obosite de război și fără mijloace și chef au acceptat dubla alegere a domniturului Cuza ( o șiretenie genială, hai să recunoaștem, pentru că ni se refuzae unirea pe față) și așa au decurs lucrurile până în 1877 când în cea de a 11 „invazie” rușii au trecut numai cu truperel prin Țările române, la invitația Pricipatului, pe o cale fereată construită special pentru asta. Și în banii ăștia românii prin vocea lui Mihail Kogălniceanu și cu semnătura pricepelui Carol au declarat independența României. Ea va fi recunoscută de nevoie de două ori: odată prin tratatul de la San Stefano 1877 și a doua oară oficial și fără nici o bucurie din partea Londrei, Vienei, Parisului și Berlinului, în 1878 la Congresul de la Berlin) Rusia ca națiune învingătoare și-a impus punctul de vedere.
Aha… și să nu uit. Atunci rușii și-au luat înapoi Buceagul (care era tot al nostru, dar din 1812 până în 1857 fusese al lor) și ne-au dat Dobrogea (care nu fusese nicidodată a noastră… știu că o să-mi sară mulți în cap, dar asta a fost) Tot atunci și statulul orașelor dunărene, Giurgiu, Brăila, Galați s-a lămurit și România a mai stabilitazat ceva din teritoriile care i se cuveneau pe drept.
A douăsprăzecea „invazie”, ce de după ruperea frontului la Iași (1944) a avut drept urmare recuperea nordului Transilvanei de la maghiari. (nu mai intru în amănunte că le știți toți, fie corect fie întoarse cu fundul în sus de la unii care așa privesc lumea)
Cam asta despre cele 12 „invazii” cu care suntem bătuți la cap de parcă nu am avea destule pe el și așa…
DS
* în 1812 rușii ceruseră Moldova până la Siret. Noroc că a intrat Napoleon peste ei și au trebuit să admită ce le-au oferit turcii, adică numai Basarabia) O Moldovă rusească până la Siret ar fi făcut acea parte a României nefuncțională ca organizație statală și inutilă Unirea din 1859. Deci invazia napoleniană, un dezastru pentru Franța, a avut ca efect colateral retard, salvarea ideii de România.
d