Analize și opinii

Dan Pavel: Ipocriți…

Odată cu spiritul sărbătorilor, vine și celălalt spirit favorit al românilor care simt nevoia să fie mai buni în perioada asta: Spiritul de batjocură la adresa lui Fuego. Miștocăreala la adresa lui Surugiu este cea mai populară activitate festivă, după înghesuiala la cumpărături și înjuratul bătrânilor. Acuma… Mie îmi place să-mi fundamentez glumele pe ceva. De aceea îmi place să vin cu cifre de multe ori. Astăzi cifrele sunt de la Spotify, via CulturaData. În țara noastră plină de intelectuali și muzicologi elitiști, cele mai populare genuri muzicale sunt: 1) Trap – 484,5 milioane de ascultări. 2) Pop – 424,4 milioane. 3) Hip-Hop – 150,9 milioane. 4) Manele – 102,3 milioane. 5) Rock – 71,3 milioane. 6) EDM – 47,9 milioane.
Pe locul întâi la ascultări este The Weeknd cu piesa Blinding Lights – 6,84 milioane de streamuri. The Weeknd cântă o muzică nouă pentru cei care n-au ascultat niciodată trupa ”a-ha”, circa 1984, și trăiesc cu impresia că genul ăsta muzical s-a inventat în 2015. Noi ăștia care am mai ascultat a-ha, Blondie, Eurythmics, Depeche Mode, Frankie Goes to Hollywood, Kate Bush, Erasure, Daft Punk sau Kraftwerk știm că Synthwave, Electro și Synth-Pop nu sunt chestii noi. Milenialii trăiesc cu senzația că sunt prima generație care a inventat muzica și sexul oral cu deget în cur, iar noi am trăit toată viața lovind două bețe între ele, pe mugete de vacă, ca să nu fie liniște la petrecere.
Pe locul doi găsim trupa The Neighbourhood cu piesa Sweater Weather – 5,98 milioane de streamuri. E o combinație de Trap cu R&B și lamentație endocrinologică plânsă de un frumușisto-drăguțist de-ăsta tipic pentru simbolurile masculine din ziua de azi. Prea puțin testosteron combinat cu înălbire anală și vestimentație de manichiurist la pușcărie. Rugați-vă copiii să vă dea playlist-ul lor. Veți regăsi acolo toate amintirile tinereților, numai că nu vor fi cântate de artiștii originali, ci de adunări studențești care fură sau fac ”cover” după bătrâni de care puștimea n-a auzit. Știți cum e… O fi casa de discuri tinerească, dar producătorul general e tot un purisan rămas blocat în nostalgia anilor 90, în care femeile îl sugeau de plăcere, nu pentru bani. Diferența fundamentală dintre muzica de atunci și cea de acum este că aia avea versuri mișto și mesaj anti corporatist, anti-război și anti-tiranie. Ăștia de-acum cântă despre bani, despre răzvrătirea împotriva tiraniei impuse de un tată care nu te lasă să pleci îmbrăcată ca o boarfă de pe centură sau despre libertatea de a lua și gonoree și sarcină în aceeași noapte.
Pe locul trei în România este Tzanca Uraganu cu piesa Banii – 5,74 milioane de streamuri. Piesa e despre două blonde gonflabile care ling dolarii aruncați pe un Lamborghini. Este filmată într-o reprezentanță auto unde au pus un ecran de proiecție între mașină și agenții de vânzări care mâncau parizer la pauza de masă. Reprezintă apogeul Visului Românesc – să ai suficienți bani încât să suporți două reduse mintal care te fut prost pentru că-s reduse mintal, din care una trebuie plimbată mereu cu taxiul pentru că n-are loc în Lamborghini. În timp ce suporți idioata care a luat hepatită lingând bani, trebuie să-ți rupi vertebrele într-o mașină inconfortabilă și gălăgioasă, din care nu vezi nimic în trafic.
Cu Lamborghini Aventador nu poți merge nicăieri fără să rupi pragurile, jantele de magneziu sau spoilerul față în trecerile la nivel cu linia de tramvai. Dar ăsta e visul care vinde în România – să ajungi nervos oriunde te-ai duce, cu hepatită și cu proasta de mână. Apoi trebuie să-ți uzi părul bătut în frunte într-un laborator de frizuri chirurgicale turcești, așteptând să vină taxiul cu a doua proastă. Toți bărbații cu succes și chelie vor să arate ca niște acadele lipicioase căzute pe covor. Insistă să proiecteze imaginea aia de afacerist de la care n-ai cumpăra nici acadelele, de frică să nu fie făcute la el în cadă.
Locul patru în audițiile românilor este ocupat de Glass Animals care cântă muzică de lift, perfectă pentru achiziția unei perechi de adidași din mall. Apoi urmează Rava, Ian, Ariana Grande, Dua Lipa și Doja Cat, din genul muzical Trap / Hip-Hop / R&B amestecat cu tulburare intestinală care oferă coloana sonoră a tuturor veceurilor din Mamaia. E muzica din orice club de fițe și este menită să hipnotizeze suficient încât să nu realizezi că ai plătit două sticle de Glenlivet pentru două pahare de Johnny Walker. Apoi urmează Taylor Swift cu muzica pe care o bagă compania aeriană ca să-și liniștească pasagerii înainte de prăbușire. Billie Eilish e ceea ce curge pe dedesubt când le strivești pe Norah Jones și Lana del Rey într-un concasor industrial.
Muzica de top din ziua de azi este un produs de sinteză. O pastă fără suflet ieșită dintr-un malaxor de excipienți, E-240, potențatori de gust, algoritmi și analize de marketing. În condițiile astea, lumea bună are tupeul să facă mișto de Fuego, un artist care cântă colinde, romanțe și muzică populară. Înainte să-l critic, m-am uitat de curiozitate la concertul ”Drag de România Noastră” pe Youtube. În primul rând, concertul are patru ore și Fuego nu mimează de pe disc. Omul adună folclor, cântă din suflet și face spectacol live. Nu știu câți artiști oferă patru ore de spectacol în prețul unui bilet. Nici nu știu pe câți i-ar ține vocea. Pe urmă, sonorizarea e impecabilă. Instrumentiștii sunt vârfuri pe domeniul lor, iar porturile tradiționale sunt elegante.
Imaginea e foarte bună, filmare 4k cu obiective și macarale de super-bani. Spectacolul grafic și de lumini e foarte bun. Orchestrația și aranjamentele muzicale sunt extrem de complexe și interpretate de profesioniști. Se vede că Fuego nu numai că promovează alți artiști, dar adună tot felul de talente pe lângă el și se asigură că toată lumea mănâncă o pâine. Vestimentația lui Fuego e bine aleasă. Știu că face mișto lumea de el că-i gay sau whatever. Una la mână că sexualitatea lui nu-i treaba noastră și, doi la mână, un artist are voie să fie extravagant. Sunt convins că nu se duce îmbrăcat așa la brutărie. Adică târfii tatuați și botoxatele de pe stradă au voie să se îmbrace de zici că-s scuturate din pomul de iarnă, dar Fuego n-are voie cu pelerină pe scenă?
Ar mai fi de zis că Fuego nu mi-a vândut niciodată ideologie la plic. A fost mereu de bun simț și a stat în banca lui. Și-a văzut de muzică și de pictură. Nu s-a tras de elasticul de la chiloți cu toate vedetele implicate în scandaluri politice sau sexuale. Omul nu apare toată ziua în presa de cancan, nu se crăcănează penibil pe internet și nu se înghesuie hulpav la toate evenimentele mondene. Nu e nici părerolog de serviciu. Cântă unde este invitat, apoi pleacă în treaba lui. Și-a respectat mereu publicul și nu l-a scuipat ca pe vite pentru că n-a votat cu politicianul lui preferat. Tușesc sugestiv înspre alți artiști pentru care banii noștri nu sunt buni pentru că nu susținem diverse cauze.
Fuego cântă de trei decenii, iar faptul că încă umple sălile de spectacol ar trebui să sugereze că nu este genul de fușerist cu prea multă faimă și prea puțin talent. Pune suflet în ceea ce face. Munca lui și a altor artiști români este importantă. Folclorul și muzica românească trebuie păstrate. Care-i problema cu Fuego? Cântă pentru boșorogi? Nu știam că ei n-au voie să asculte muzică. Stați liniștiți că și la concertele Bon Jovi sau Rod Stewart, la care m-a cărat nevastă-mea, puțea a Diclac Gel și Corega din mulțime. Axl Rose arăta ca bunică-mea după o beție în Vaslui. Mai avea un pic și făcea atac cerebral pe scenă după zece minute. Rolling Stones sunt niște schelete pe care le mișcă unii cu firele. Tocmai de-aia ne țin organizatorii la zece metri de scenă, ca să nu vedem că sunt împăiați. La concertele astea erau mai mulți boșorogi pe metru pătrat decât în Farmacia Inimii.
Da, ok… Nu cântă muzica noastră preferată. Așa, și? V-a obligat cineva să-l ascultați? Muzica pe care o ascult eu cade într-una din următoarele categorii: Rock, Jazz, Blues, Clasică, Trance, Synthwave, Trip Hop și Hip Hop. Am niște playlisturi mai schizofrenice decât Vadim Tudor. Ăsta pe care îl fac pentru sărbători este alcătuit din Frank Sinatra, Dean Martin, Tony Bennet, BB King, Dinah Wshington și Nina Simone. E muzică de mulaj, pentru o bună lubrifiere vaginală. După mulaj o să fiu cu sacii în căruță, iar seara va sfârși tot în Sepultura, Megadeth și Slayer. Așa că, între Doja Cat și Fuego, l-aș asculta oricând pe Fuego. Sunt convins că, spre deosebire de artiștii de top, cu Fuego chiar ai avea ce vorbi. M-am mirat că am putut asculta un concert întreg Fuego, dar pe-ăilalți i-am oprit după 50 de secunde, că mă tocau de cap la cât erau de plictisitori și derivativi.
Ipocriți…

Autor: Dan Pavel