Dan Diaconu: “Vina pentru derapajul lui Bănescu îi aparține în exclusivitate șefului său direct, Patriarhul Daniel”

Ceva mai târziu, am aflat dintr-o bârfă că același șofer a luat-o la ceartă pe o doamnă de la Personal pentru că i-ar fi greșit ceva la salariu. I-a explicat colegial că nu prea are ce să greșească și că, dacă vrea, îi reface calculele. Cică a plecat trântind ușa și amenințând ca un nebun.

Apoi am auzit alta, cum că s-a supărat cu un manager de la IT pe motiv că telefonul de serviciu e prea restrictiv și că nu-l lasă să instaleze aplicația Facebook. Omul i-a explicat că e politica firmei și că, fiind telefon de serviciu ar fi bine să nu-l amestece în treburile sale casnice și că nu are cum să-l ajute. Din nou a țipat amenințându-l pe om.

Culmea, eu nu am aflat decât tangențial. Nu prea am ce să-i reproșez deoarece treaba și-o face bine. E respectuos, conduce bine mașina, nu mă deranjează și, mai mult, își știe limitele.

M-am trezit însă că a început să se înjure pe Facebook cu managerul de la IT, apoi prin messenger l-a amenințat pe cel de la Logistică, pe femeia de la personal și, în mare, cam pe toți cei cu care avea ceva de împărțit. La un moment dat, cel de la IT m-a tras de mânecă întrebându-mă ce trebuie să facă el cu chestia asta? A mai venit și cel de la Marketing care mi-a spus că tămbălăul de pe Facebook ne afectează credibilitatea.

Și-acum stop! Așa ceva nu s-a întâmplat, pentru că la mine nu are cum să se întâmple o asemenea nebunie. Dar, pentru un exercițiu, puteți să-l puneți în locul șoferului din narațiunea mea pe Bănescu și restul personajelor le cam puteți identifica. Hai s-o gândim logic: în câte firme s-ar putea întâmpla ceva similar? Vă spun eu: în nicio firmă normală. Poate într-una falimentară(sau în drum spre faliment) asemenea comportamente ar fi posibile.

Dar de ce să ne limităm la firme? Hai să ne gândim la un ONG sau la un partid sau la orice formă de organizare v-ați gândi. Ce se întâmplă dacă un lipitor de afișe se apucă să se certe cu șeful de filială pe Facebook? Cât timp i se mai permite să mai facă parte din acel partid? Vă spun eu: zboară imediat! De ce? Pentru că așa e normal.

În general, organizațiile sunt ierarhice, nu democratice. Biserica e cu atât mai mult o structură ierarhică, întărită de faptul că e bazată pe ascultare. Cu alte cuvinte, dacă nu-ți asculți superiorul e păcat, adică te auto-excluzi. Din acest punct de vedere, dramoleta din sânul Bisericii Ortodoxe Române pare chiar de neimaginat. Cum e posibil ca un purtător de cuvânt să se ia la harță cu un episcop? Ce este purtătorul de cuvânt? Un individ care elaborează comunicate coerente din punct de vedere al pozițiilor și intereselor Bisericii. Dacă vreți un echivalent, purtătorul de cuvânt e un fel de lipitor de afișe mai cu ștaif, în sensul în care el nu doar le lipește, dar le și concepe. Purtătorul de cuvânt nu are opinii proprii, nu are personalitate, deoarece nu ăsta e jobul său. El, ca individ, trebuie să se confunde cu instituția pe care-o reprezintă: interesul său e interesul instituției, opiniile sale sunt opiniile instituției, imaginea sa e imaginea instituției s.a.m.d.

Iată-ne acum la momentul marilor întrebări: cum e posibil ca de pe un asemenea post, un individ nu doar să-și depășească atribuțiunile, ci și să se transforme într-un fel de ideolog al instituției. Chestiunea aceasta devine de nedigerat, iar vina pentru derapajul lui Bănescu îi aparține în exclusivitate șefului său direct, Patriarhul Daniel. Sper să nu-mi fie luată în nume de rău judecata. E adevărat că eu vorbesc din afara Bisericii, nefiind decât un modest observator. E drept, pot greși deoarece nu cunosc foarte bine ierarhiile bisericești. Dar chiar și așa, cred că e logic faptul că, din punct de vedere ierarhic, ceea ce a făcut Bănescu este de neimaginat. La fel cum de neimaginat devine și intervenția Sinodului Bisericii Ortodoxe Române în această chestiune. E ca și cum la mine la firmă ar trebui să stabilim o întrunire a Consiliului de Administrație pentru a vedea care e vinovat în conflictul dintre un șofer și un șef de departament. E la mintea cocoșului că prima dată te gândești dacă șoferul poate fi pus în locul șefului de departament și imediat înțelegi cam care-i treaba. De asemenea, șeful șoferului respectiv trebuie zburat dacă s-a ajuns deja la un deranj atât de mare în firmă. De obicei turbulenților li se închide gura rapid și faci tot posibilul să îndepărtezi toată tumoarea. Mă rog, cel puțin eu, până acum, nu am văzut să se întâmple altfel pe nicăieri.

Revenind la problemele din sânul Bisericii, ar trebui ca cei implicați – adică întreaga conducere, inclusiv Sinodul – să înțeleagă că s-a sărit prea rău calul. Iar pedepsirea lui Teodosie pentru a justifica sancționarea lui Bănescu mi se pare o prostie fără margini. Înțeleg că Teodosie e incomod și, de asemenea, mai înțeleg și alte chestii pe care marele public nu le percepe. Doar că, a pune pe picior de egalitate un ierarh de rang înalt, o personalitate publică, cu un angajat care-a sărit mult prea rău calul, mi se pare o acțiune care trădează cel puțin un prost management. Iar Biserica numai de asta nu are nevoie în aceste vremuri.