Analize și opinii

Dan Diaconu: Un viitor pentru Ucraina

Îi tot auziți pe occidentali că se vor implica activ în reconstrucția Ucrainei, că vor strânge fonduri, că vor face și vor drege. Aceiași politicieni care au produs dezastre sistemice în țările lor, promit acum că vor face paradisul în Ucraina. Mai e doar un hop, spun ei: mobilizarea generală pusă în practică de Zelenskyi, urmată de „victoria definitivă” împotriva Rusiei. Imbecilitatea viziunii exprimate nu are sens s-o combatem pentru că se combate de la sine. Ceea ce trebuie să conștientizăm însă sunt planurile din spatele acestor idei imbecile. Așa cum ne-au obișnuit, occidentalii își maschează extrem de prost planurile ticăloase și, de fiecare dată când constați o fractură logică, trebuie să te uiți cu atenție în spate deoarece acolo e elefantul.

În ceea ce privește Ucraina, nervii sunt întinși la maxim, în condițiile în care la nivelul populației războiul este deja un coșmar, iar conducerea centrală a țării e percepută într-o proporție covârșitoare drept o dictatură care a arestat țara. După cum bine știți, clovnul a fost ales pe un program de pacificare a țării, iar de făcut a făcut fix contrariul. De ce? Pentru că așa spunea planul: distrugerea țării și apoi reașezarea, un scenariu zugrăvit grosier în serialul „Sluga poporului”. Era cât se poate de clar că povestea nu va fi așa de frumoasă deoarece basmele își au locul în cărți și-n imaginația oamenilor, nicidecum în realitate. Piticul porno a pus în aplicare un scenariu clar de distrugere a populației Ucrainei. E amănuntul pe care ucrainenii, în naționalismul lor tembel, nu l-au înțeles.

De-a lungul istoriei secolului XX, ucrainenii s-au comportat în mai multe rânduri precum fiul risipitor. Majoritatea oamenilor cunosc istoria celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când aceștia au fost aliații naziștilor, ideologie repusă acum în practică. Se uită însă că tot comportamentul aberant de tipul unui monstruos complex al lui Oedip la scară națională, a mai avut o manifestare în perioada Primului Război Mondial, atunci când ucrainenii au fost conduși într-un scenariu similar celui de acum de Pavlo Petrovici Skoropadskyi, hatman al Ucrainei și marionetă a trupelor germane de ocupație. Ceea ce trebuie să înțelegeți este că „Planul Ucraina” este mult mai vechi decât se crede și, ca de fiecare dată, a vizat lichidarea Rusiei. De altfel, rădăcinile planului sunt chiar mai adânci și pot fi văzute inclusiv în invazia napoleoniană, atunci când Împăratul a propus crearea unui stat în sudul Ucrainei, având cumva un scop similar. Războiul Crimeei, de asemenea, a vizat îngenuncherea Imperiului Rus deoarece această construcție era materializarea „puterii pământului” ca opoziție a „puterii apelor”. Dar să nu ne pierdem în considerațiile teoretice și să înțelegem mai bine care este practica actualei desfășurări de forțe.

De data aceasta, occidentalii au vrut să pună în practică „lecțiile istoriei” care spuneau că, după o scurtă perioadă de revoltă, ucrainenii se întorc la matcă asemeni fiului rătăcitor și, din dorința de răzbunare, ajung cei mai buni soldați ai cauzei rusești. Iată de ce, de data aceasta, s-a mers pe o tehnică mult mai perversă, care presupune ca în prima fază să fie lichidat poporul ucarainean, pentru ca apoi să se petreacă „magia”.

De aceea acum statele occidentale suportă cu entuziasm marea mobilizare ucraineană. Și de aceea, într-un timp rezonabil, vom vedea cum același „Occident democratic” va aresta ucrainenii de pe teritoriul său, împachetându-i spre front. Este o lichidare voită a întregii populații ucrainene care, astfel, va fi transformată în carne de tun pe frontul de Est. Această ucidere a poporului este elementul premergător marelui plan care se dorește a fi pus în practică ulterior întrucât Ucraina este văzută de hegemonul occidental ca întrupare a „Noii Lumi”.

Ceea ce speră Occidentul este ca, în urma unor negocieri cu rușii, să le rămână cea mai mare parte a Ucrainei(cea din dreapta Niprului, cu unele teritorii în stânga), unde să pună în aplicare planul. Majoritatea terenurilor agricole – care reprezintă cea mai mare avuție a Ucrainei – a fost achiziționată prin tertipuri de gruparea infracțională din spatele Occidentului, iar până la sfârșitul războiului întreaga avuție a țării va fi trecută în portofoliul acestora. Și-acum să înțelegem planul. Se dă o țară devastată, fără infrastructură și cu populația compusă din copii, bătrâni și femei, alături de o liotă de cetățeni cu handicapuri groaznice, adică „supraviețuitorii norocoși” ai războiului. Ce naiba mai poți face acolo? Mai mult, întreaga avuție a țării se află în mâinile șmecherilor care au instrumentat nebunia. Ce înseamnă „reconstrucție”? Cine o va face? Occidentul își asumă această „responsabilitate măreață”. Cum poți însă să reconstruiești o țară care efectiv nu mai are forță activă? Și, mai mult, o țară care acum este „pe persoană fizică”! Cine o reconstruiește? Degeaba ai bani dacă nu ai capacitate activă de muncă.

Și uite-aici vine „marele plan”, unul puțin modificat față de varianta filmului în care târliciul de la Kiev a fost actor principal: următoarea mișcare din Ucraina va fi cea de repopulare cu imigranți meniți a pune în practică Planul Kalergi în Ucraina. Cu alte cuvinte, elementul premergător preluării Ucrainei va fi cel de schimbare a populației prin intermediul imigranților. Vor fi preferați bărbați africani și asiatici care se vor trezi acolo într-un paradis de femei albe, dornice să se liniștească într-o familie de orice tip. Și uite-așa, prima generație mixată va apărea în masă, exact cum își dorea Kalergi. Aceasta este forța muncitoare care va ridica Ucraina și care va servi bunăstării stăpânilor din spate ai țării.

Poate credeți că fabulez și că vorbesc din imaginație. Treburile acestea însă sunt cât se poate de transparente. De exemplu, în dialogul dintre Tucker Carlson și Donald Trump Jr. se vorbește deschis despre „dispariția poporului ucrainean” în maxim 50 de ani, vectorii fiind cei despre care v-am vorbit. De altfel, în „Sluga Poporului”, ciotul de țară în care rămâne papițoiul de la Kiev președinte, promovează „valorile vestului”, punându-se un accent deosebit pe imigrație. Cu alte cuvinte, aici e „lumina” în care investește Vestul și pe care suntem și noi împinși să o plătim.

De altfel direcția e clară peste tot în lume. Poate l-ați auzit pe Ciolacu accentuând clar că, după ce va câștiga alegerile, va mări numărul de „muncitori” aduși din Asia. De fapt, aceștia sunt imigranți ascunși sunt aduși aici pentru a rămâne, nu pentru a suplini o lipsă temporară de forță de muncă. Oricum, ca idee, marea majoritate sunt muncitori slabi, fac treaba de mântuială, iar dacă-i vedeți prin restaurante ar trebui să vă abțineți dacă nu vreți să vă îmbolnăviți întrucât e deja proverbială lipsa lor de igienă.

În cazul Ucrainei însă, veți vedea „Minunata Lume Nouă” în plină acțiune. Reconstrucția presupune clădirea societății de jos în sus: în prima fază crearea păturii de jos, a clasei sclavilor fericiți, urmând mai apoi să se instaleze adevărații stăpâni. Că doar nu credeți că întregul deranj s-a făcut doar de dragul unui experiment. Nu, dragii mei, pământul trebuie remodelat, iar „solve et coagula” e tactica mereu actuală.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Cam tare. Cere timp de digestie.Cu inima nu o pot accepta, dar mintea nu gaseste hibe rationamentului.
    Multumesc

  • Imediat dupa lectura, am coborst din metrou la Gara de Nord.
    Panou publicitar scris in engleza cu Timisoara capitala culturala europeana 2023.Di foto dim piata aceea celebra cu biserica.
    ” We begun with a vision , we ended with a legacy”.
    Probabil ca Transilvania 1989 a fost o prima tentativa, ( vezi Declarația de la Budapesta)dar pe ‘atunci cu nativi europeni.