Dan Diaconu: “Siria la cald”

Rămân surprins de noua obsesie de după atacul coaliţiei agresoare formate din SUA, Anglia şi săracii de Francezi. Începând cu Trump şi până la băsescu(imaginaţi-vă cât de jos s-a ajuns) este lăudată precizia nimicitoare a rachetelor. Măi să fie, în toată această chestiune e ceva de-a dreptul ciudat. Din ceea ce ştiam până acum despre rachetele americane este că sunt destul de bune în teren, testele arătând că-şi ating destul de bine ţintele. De altfel, asta chiar nu mai e nicio chestie. Dac-o pot face dronele nu înţeleg de ce ar fi aşa o mare ştiinţă precizia unei rachete?



Problema pare a fi însă alta. În timpul zilei de azi, străzile din Damasc au fost inundate de oamenii care se bucurau că rachetele americane au fost date jos. Regimul de la Damasc susţine că din cele 118 rachete lansate, doar vreo 30 nu au fost interceptate. Asta ar însemna o rată de succes de doar 25%, ceea ce e de-a dreptul ruşinos pentru coaliţia lu’ Peşte. Nu ştiu exact care-i situaţia, însă ceea ce mă intrigă e faptul că, la capacitatea de distrugere a unei rachete americane, 118 bucăţi ar fi trebuit să facă jale pe-acolo. Vi s-a părut ceva? Sincer, mai mari mi s-au părut pagubele de la atacul de anul trecut. Acum n-au mai apărut nici măcar „clasicele” imagini din satelit în care să se vadă amploarea dezastrului. Mai nimic. Doar twitter, propagandă, adică mult rahat mâncat.

Un alt lucru care mă intrigă este numărul extrem de mare de rachete trase. Păi dacă ai tehnologie SF, la ce dracu arunci ca disperatul cu ele? Părerea mea e că au făcut-o strict pentru a îneca antiaeriana ruso-siriană, pe principiul „n-au ei rachete de interceptare câte bombe putem trimite noi”. O strategie rudimentară, care cam pute a disperare.

Iată că a venit momentul să vedem mult aşteptatul element schizofrenic al întregii tărăşenii. Americanii susţin că au lansat atacul pentru a-l pedepsi pe al Assad pentru aşa-zisul atac chimic. De asemenea, tot ei au spus că s-au hotărât să atace nişte facilităţi de cercetare-producţie a armelor chimice. Păi cum facem, fraţilor, presupunând că acolo sunt produse arme chimice, voi daţi cu bombardeaua peste ele ca să le răspândiţi? Dacă daţi peste fabrici, depozite şi facilităţi de cercetare, substanţele ălea chimice nu sunt eliberate în atmosferă şi nu provoacă victime? Cu toate că la nivel declarativ operaţiunea americano-britanică a fost un succes, nu putem trage decât două concluzii: ori rachetele hegemonului şi-au atins ţinta, dar acolo nu e nici vorbă de arme chimice – adică hegemonul a mâncat rahat, ori rachetele au fost interceptate, iar, în cazul ăsta, hegemonul s-a făcut de căcat. Altă variantă pur şi simplu nu există.

Şi, în final, îmi fac datoria de a vă aminti o afirmaţie de-a lui Sergey Lavrov care spune că laboratorul elveţian care a cercetat „probele” englezeşti recoltate de la Skripal a ajuns la concluzia că otrava folosită pentru „invalidarea” şpionului a fost „3-Quinuclidinyl benzilate or BZ”, un agent toxic produs în exclusivitate de SUA şi UK. Păi cum facem bre cu agentul neurotoxic sovietic identificat de englezi, care englezi nu deţineau nicio mostră? Totul îmi pute a hoax. Naiba ştie cine are dreptate, dar cineva pute rău a rahat. Oare cine?

P.S. Nu vă gândiţi la Macron! Ăla-i prea prost şi prea sărac pentru a fi băgat în seamă.

P.P.S. În imagine preşedintele al Assad sosind la serviciul în palatul proaspăt bombardat de către americani. Nice!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice