Analize și opinii

Dan Diaconu: Se pregăteşte încă o lovitură

Blocarea Rusiei de la SWIFT a împins-o spre o măsură teribilă de retaliere: vânzarea gazului pe ruble. „Ha, ha, ha – râdeau esperţii(sic!) – abia aşteaptă chinezii să le cumpere gazul pe ruble!”. Evident, unul care ştie situaţia realizează imediat cât de imbecili sunt cei care spun o asemenea enormitate în condiţiile în care între China şi Rusia există un tratat bilateral de utilizare a monedelor proprii în schimburile comerciale. Mă rog, să-i lăsăm pe proşti cu ale lor şi să trecem la treburile serioase.

Ieri, ca să demonstreze practic cui aparţine robinetul(doar suntem în epoca Robinette!),  ruşii au oprit livrările de gaze. De asemenea, au subliniat că n-au cum să-şi vândă gazul pe nimic. Adică ori pe ruble, ori canci. Mai e un subtext aici: până acum vindeau gazul pe euro sau dolar. Acum spun că refuză să-şi vândă gazul pe nimic. Aha, deci EUR=nimic, destul de transparent.

Doar că asta nu e totul. De la Kremlin a ieşit o altă idee care împinge lucrurile mult mai abrupt şi care promite să extindă teribil războiul. „E timpul monedelor regionale”  – a spus Medvedev, fostul preşedinte al Federaţiei Ruse, iar asta e cu adevărat o ştire. „Sancţiunile Vestului se întorc precum un bumerang. Ei vor trebui să plătească în ruble pentru energie, metale, cereale, etc.” – a continuat el.

Ce înseamnă să plăteşti în ruble? Păi în primul rând să ai un canal de transfer în această monedă, canal care nu poate fi SWIFT. Iar ruşii au soluţia pe care acţionarii SWIFT n-ar fi vrut s-o vadă operaţională: SPFS(Система передачи финансовых сообщений), sistemul de mesaje financiare implementat la nivelul Băncii Centrale a Rusiei. Aşadar, ca să plăteşti, trebuie să foloseşti acest canal pentru transfer/mesaje financiare. Canal care nu mai trece prin SUA, ci e unul direct cu Moscova. De asemenea, ca să plăteşti în ruble, trebuie să te raportezi la un curs de schimb, curs care se face la Moscova. Pe baza cererii şi a ofertei, desigur. Doar că ce nevoie de euro sau dolari poate avea Rusia în condiţiile în care nu-i poate folosi? Înţelegeţi treaba? Brusc, împăratul se va trezi că e în fundul gol.

Ca să faca treaba business, Kremlinul a anunţat că trecerea nu va fi bruscă, ci treptată, iar Gazprom trebuie să prezinte urgent un plan. Plan care va fi implementat. Asta în ciuda protestelor europene. La urma urmei, europenii au alternativa soarelui de pe cer, a vântului şi a LNG-ului american, nu-i aşa? E vremea să se adeverescă „previziunile esperţilor” care ziceau că e o chestie de câteva luni. Iar ecourile într-adevăr încep să apară: „Staţi liniştiţi, nimeni n-a murit la 15 grade în casă!”- ni se transmite de la Berlin.

Ghinionul nemţilor e acela că au ales pentru funcţia de cancelar un neghiob teribil. Probabil cel mai mare dintre neghiobi. Şi-o să vă spun exact de ce. Nonşalant, idiotul a anulat autorizaţia pentru NS2. Evident, şi-a tăiat una dintre crengile de sub picior. Trebuie să fii însă tembel să nu înţelegi că dacă aduci atingere unei părţi cealaltă va reacţiona. Cu cât e mai mare cealaltă parte, cu atât reacţia e mai dură. Iar de reacţionat se reacţionează în forţă!

Nu ştiu dacă aţi auzit de Ingas, Iceblick şi Cryoin. Respectivele companii ucrainene sunt responsabile pentru peste 50% din producţia mondială de Neon pur, gazul rar folosit la lasere şi, automat, în procesul de fabricare a … chip-urilor. Companiile ucrainene de rafinare a neonului folosesc ca materie primă neonul brut captat de combinatele metalurgice ruseşti. Şi-acum vine bomba: Ingas are sediul în Mariupol, iar Cryoin şi Iceblick în … Odesa. Poate înţelegeţi de ce s-au înteţit atacurile asupra Odesei, acum, după ce Mariupolul a căzut.

După nichel, următoarea ţintă a ruşilor este neonul. Fără doar şi poate, punând mâna pe 50% din producţia mondială, au capacitatea de a produce un nou blocaj care va paraliza industria auto. De ce industria auto? Pentru că aceasta are capacitatea de a scurtcircuita puterea de la Berlin. Aşadar, pregătiţi-vă pentru un setup în care petrolul, cărbunele gazele, lemnul, cerealele, nichelul, neonul şi alte multe metale rare se vor vinde ori pe ruble ori pe … yuani. Spunea cineva ceva despre valute regionale? Cât va valora atunci euro? Dar dolarul?

P.S. De ce merge războiul din Ucraina greu? Pentru că are strategie, dar e deficitar la tactică. Întrebaţi orice militar şi vă va spune acelaşi lucru.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: trenduri.blogspot.com