Analize și opinii

Dan Diaconu: O ciudăţenie cu cântec

Rusia a reuşit să facă cu două zile înainte de „tăierea macaroanei” transferul necesar platii cuponului pentru eurobondurile emise. Abia după aceea SUA a anunţat că va închide şi ultima portiţă de transfer a valutei de către statul rus. Nu-mi dau seama ce a fost aici: spionaj rusesc, blat cu americanii sau, pur şi simplu, potrivire. Cert este că Rusia, prin mişcarea pe care a făcut-o, a evitat un default tehnic.
În cazul în care Federaţia Rusă nu-şi plăteşte datoriile este declarată în incapacitate de plată şi o grămadă de portiţe se închid. Povestea este însă ciudată deoarece ar fi pentru prima dată în istorie când o ţară intră în incapacitate de plată nu pentru că nu ar avea bani, ci pentru că nu este lăsată să plătească.

Cu ceva timp în urmă, cămătarii care doreau să-l păcălească pe un fraier, după ce-i dădeau un împrumut infim contra ipotecii pe casă, se făceau nevăzuţi în perioada scadenţei. Astfel, debitorul nu putea să-şi plătească datoria deoarece nu-l găsea pe cămătar, iar acesta apărea după scadenţă cu executorul. Degeaba încerca fraierul să-şi facă dreptate deoarece cămătarii rulau(atunci ca şi acum) banii procurorilor şi judecătorilor, astfel încât în instanţă dreptatea era de partea cămătarului. Cam aşa pare că se întâmplă şi cu eurobondurile ruseşti.

Însă Rusia nu este nici pe departe în situaţia fraierului. Din punct de vedere tehnic, default-ul nu reprezintă nimic pentru ea. Banca Centrală a pus la punct un mecanism de plată a cupoanelor în ruble, după care investitorii îşi pot schimba banii în ce valută doresc. Ceea ce va duce penibilul şi mai departe.

Întrebarea care se pune este ce ar mai putea face Rusia cu euro şi dolarii pe care-i are? Există varianta plăţilor în aceste valute cu ţările care au relaţii economice cu Rusia. Însă şi aici e cam cu cântec deoarece Rusia este preponderent exportatoare. Şi-atunci ce să faci cu nişte bani pe care n-ai unde să-i foloseşti? Ei se transformă în balast.

În ciuda faptului că Rusia e abia a unsprezecea economie a lumii, impactul său este unul semnificativ deoarece balanţa comercială a ţării e pozitivă. Asta înseamnă că economia mondială are mai multă nevoie de Rusia decât are nevoie Rusia de economia mondială. Efectul, cu toate că mulţi îl ignoră, se vede limpede: rubla creşte.

După ce încasează euro şi dolari, Rusia trebuie să facă ceva cu ei. O parte îi dau ţărilor cu care încă au acorduri comerciale, dar tot le mai rămân surplusuri. Şi ce fac cu acei bani? Încearcă să-i scoată prin populaţie şi prin entităţile cu statut incert. Însă această „scoatere” nu se poate face decât printr-o operaţiune de schimb de valută contra ruble. Cine cumpără valute? În principal populaţia care a fost speriată de sancţiunile iniţiale. Şi care populaţie, când pleacă peste hotare, trebuie să meargă cu bani lichizi deoarece cardurile ruseşti sunt blocate în exterior.

După hemoragia iniţială, în care ruşii erau disperaţi să cumpere valută, acum trendul s-a schimbat. Le-a trecut cheful de valută întrucât aceasta ajunge să băltească în Rusia. Repet: uitaţi-vă la curs! El este manipulat de Banca Centrală a Rusiei, însă nu în sensul la care vă gândiţi. Ca să înţelegem trebuie să vedem de unde s-a pornit.

În 22 martie Rusia a interzis vânzarea de valută pentru şase luni. Acela a fost momentul hemoragiei despre care vă vorbeam mai sus. Conform reglementării, 100% din încasările exportatorilor trebuiau schimbate în ruble. După ce s-a luat decizia vânzării gazelor în ruble, Ministerul de Finanţe a tăiat la 80% cantitatea de valută pe care exportatorii trebuie s-o schimbe în ruble. Cu toate acestea rubla şi-a accelerat creşterea. Pe 23 mai, acelaşi Minister de Finanţe a decis scăderea pragului la 50%. În ciuda mişcării, o zi mai târziu rubla a ajuns la recordul absolut de 57.12, o întărire de-a dreptul nesustenabilă într-un interval atât de scurt. Să nu uităm că s-a ajuns aici de la o cotaţie de aprox. 120 ruble pentru un dolar! Acesta a fost momentul în care Banca Centrală a Rusiei a inundat piaţa cu ruble, gâtuind oferta de valută şi reuşindu-se astfel ajungerea la un curs de 65 ruble pentru un dolar.

În timp ce la momentul restricţiilor financiar americane toată lumea cânta prohodul Rusiei, acum situaţia e diferită. Certitudinea pe care avem în prezent este că restricţiile nu au funcţionat. Din contră, ele se întorc împotriva iniţiatorilor. Europa e devastată. SUA, de asemenea, pentru a-şi păstra Europa, trebuie să facă eforturi deosebit de costisitoare, eforturi care se văd în preţurile de-acolo.

Culmea, lipsa efectului restricţiilor îi face pe iniţiatori să meargă pe restricţii şi mai mari. OK, merge şi-aşa, doar că restricţiile întăresc Rusia şi-i devastează pe ceilalţi. Întreb aşa, pentru experţii răsăriţi ca ciupercile după ploaie: ce vor face vesticii în momentul în care Rusia nu le va mai accepta valutele? Momentul nu e departe, credeţi-mă!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: trenduri.blogspot.com

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu