Jurnalistul de investigaţie Jack Murphy a scris un articol exploziv despre implicarea CIA în sabotajele comise pe teritoriul Rusiei. Conform spuselor sale, informaţiile din articol se bazează pe surse din interiorul serviciului secret american. În mod cât se poate de evident, articolul a fost publicat doar pe site-ul propriu(preluat doar de câteva publicaţii de nişă), media oficială nefiind interesată în informaţiile de acolo. Asta din raţiuni lesne de înţeles pentru oricine.
Implicarea CIA într-un subiect atât de sensibil pune SUA într-o situaţie extrem de problematică. Orice demonstraţie a unei implicări directe, poate arunca ţara într-un nefast război nuclear pe care, teoretic, nu şi-l doreşte nimeni. Jack Murphy spune în articolul său că CIA nu este implicată direct, ci doar coordoneză un partener apropiat european din NATO. Cine să fie?
Punând cap la cap informaţiile pe care le avem, din joben n-are cine altcineva să iasă în afara … Angliei. Cine a aruncat în aer conductele de gaze? Întrebaţi-o pe proaste proastelor, Liz Truss! Cine s-a implicat direct în evenimentul de la podul Kerci? V-au spus băieţii de la Grey Zone că englezii! Cine antrenează formaţiuni teroriste ucrainene pentru acţiuni de sabotaj pe teritoriul Rusiei? Aceiaşi englezi! Motivul?
Anglia e o ţară falită, picată în subsolul clasamentului economic şi care acum se vede scufundată de fundamentele fragile pe care stă. Nu mai are o economie reală, fluxurile financiare au început s-o ocolească, iar scandalurile(precum cel al aurului depozitat din care n-au mai rămas nici fantomele) riscă s-o cufunde definitiv. Nu mai vorbesc de mişcările secesioniste care o vor lăsa la o dimensiune de bacterie. De aceea, cu ultimele forţe de care dispune, caută un colac de salvare.
Pentru o naţiune eminamente parazitară precum Anglia, singura şansă de salvare constă în devorarea unei alte ţări, bogate în resurse. De aceea împingerea în faţă a desculţilor din Ucraina se constituie într-o ultimă speranţă pentru Anglia. Cred ei că, dacă Ucraina va câştiga războiul cu Rusia, ei vor deveni gestionarii imenselor resurse ale muribundei Rusii şi astfel îşi vor salva insula. De aceea luptă acerb în acest război. Luptă descoperiţi, cu o vivacitate de-a dreptul degenerată, care nu poate trăda nimic altceva decât o disperare a muribundului.
Dar ce-i mână oare pe americani în luptă? E clar că stricarea relaţiilor cu ruşii reprezintă o problemă majoră pentru ei. Joncţiunea Rusia-China, dacă se va face, va putea falimenta întreaga economie a SUA, lăsând-o fără jucăria monetară. Aşadar, ce urmăreşte SUA?
După un secol de dominare a lumii, SUA e obosită, îmbătrânită şi înţepenită. Dar, asemeni unui monarh muribund, nu vrea să cedeze puterea. La fel ca şi Anglia, SUA e din ce în ce mai puţin relevantă economic. Noile domenii pe care s-a axat nu-i mai conferă leadership-ul de altă dată, avansurile pe care le înregistrează fiind extrem de rapid acoperite de concurenţi. Un exemplu: în timp ce Staţia Spaţială Internaţională se apropie de sfârşitul existenţei sale, chinezii şi-au construit deja propria staţie, iar acum planifică împreună cu ruşii deschiderea unei staţii lunare, prin combinarea proiectelor lunare ale celor două ţări.
Este cât se poate de evident că SUA nu mai poate atinge dinemica Chinei, indiferent ce ar face. De aceea încearcă să schimbe cumva regulile jocului pentru a profita din plin de noua realitate. Ce mai poate oferi SUA? Există un singur domeniu în care are un oarecare leadership, anume cel militar. De asemenea, economia sa se mai bucură de resursele naturale încă existente. Iată de ce se schimbă lumea! Aruncarea în aer a conductelor ruseşti din Marea Baltică permite SUA să exporte mult prea scumpul său gaz lichefiat în Europa. Dacă veţi urmări cu atenţie, veţi observa că SUA monitorizează extrem de strict piaţa hidrocarburilor. Iranul e ţinut în izolare deoarece, ca al doilea producător mondial de gaz, ar putea alimenta Europa cu gaz ieftin. Şi acum, pentru a nu-şi periclita situaţia, au scos din joben cazul Eva Kaili pentru a dinamita alimentarea Europei cu gaz de la al treilea producător mondial, Qatarul. Nu e ciudat că scandalul a izbucnit fix după ce Germania a semnat cu Qatarul primul său contract pe termen lung care-i asigura aproximativ 5% din cantitatea necesară de gaz?
Cealaltă marfă de export a SUA este reprezentată de arme. Comenzile la producătorii americani au explodat. Efectiv nu mai fac faţă cererii. Dar asta nu înseamnă că SUA o lasă mai moale, ci apasă acceleraţia pentru comenzi în avans. Recent americanii au făcut presiuni asupra Argentinei pentru a nu achiziţiona avioane chinezeşti de vânătoare JF-17. Mai nou, vor să vândă în cantităţi industriale eşecul tehnologic F-35. De aceea au permis şi militarizarea Germaniei, pentru a vinde acolo cât mai multe arme. Chiar şi turcilor urmează să le livreze 40 de avioane F-16 modernizate şi încă 80 kituri de modernizare pentru avioanele din flota actuală. Ţările nordice, dornice de accederea la NATO, de asemenea fac comenzi importante de avioane şi tehnică militară din SUA.
Trebuie să fii orb ca să nu constaţi că nebnia din Ucraina a schimbat total piaţa mondială. Dacă până acum ţările erau înnebunite după produse de larg consum, acum caută resurse energetice de bază şi arme. O distorsionare atât de masivă a pieţei mondiale e efectiv greu de înţeles.
La fel ca Anglia, şi SUA mizează pe o singură carte, aceea a înfrângerii Rusiei. Doar în acest scenariu, anchilozata SUA şi-ar putea păstra leadership-ul mondial bazându-se, ca până acum, pe puterea pumnului. Altfel, întreaga sa structură va face implozie sub efectul imposibilităţii externalizării problemelor sale economice prin intermediul banilor. Dacă dolarul nu rămâne monedă de schimb, SUA ajunge ca Zimbabwe. Priviţi doar ce forţă are hiperinflaţia care se manifestă la nivel mondial ca efect al scamatoriilor monetare americane şi imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă această întreagă forţă nefastă ar fi concentrată doar în SUA.
Mă rog, există şi un scenariu alternativ la care SUA visează. Speră ca, după ce îşi peticeşte finanţele în urma comerţului cu hidrocarburi şi arme, să redevină un lider tehnologic. Nu insist aici deoarece sunt foarte multe aspecte ale problemei. Mă voi rezuma pe moment să vă spun doar că planul mi se pare mai degrabă fantezist, asta în condiţiile în care nu o fac prin descoperiri tehnologice, ci prin sancţiuni şi blocaje.
Rezumând, ceea ce vedem este un spectacol de vânătoare în care două hiene obosite până aproape de epuizare speră să doboare un urs gras, prin intermediul unui câine turbat, crezând că astfel se vor întrema. Totuşi, de ce nu reacţionează ursul? Asta e una dintre cele mai misterioase întrebări. Fie ursul e suspect de fricos şi refuză să rezolve eficient problema omorând câinele care şi-aşa are zilele numărate, fie are un plan mult mai abstract, căutând să distragă atenţia hienelor prin intermediul falsei lupte pe care-o desfăşoară cu câinele turbat. De ce-ar face aşa ceva? Poate că astfel, undeva la sfârşitul luptei, hienele se vor trezi moarte de epuizare(vorba unei politiciene cretine de e meleagurile noastre). Dacă însă ursul cedează sub imperiul fricii, atunci destinul îi va fi crunt.
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu