Ați auzit de Ecotopia? Dar de Cascadia sau de Novacadia? Știți ceva despre Vermont Republic? Dar despre „ La República del Norte”? Știu, n-ați auzit. Dar despre acestea și multe altele se vorbește din ce în ce mai mult.
Probabil hashtag-ul #calexit vă este ceva mai cunoscut întrucât secesiunea Californiei de SUA și-a făcut ceva mai mult loc în presa mainstream cu ocazia câștigării prezidențialelor de către Trump. Într-adevăr, cu acea ocazie, numărul celor care doreau secesiunea aproape s-a dublat. Însă veți greși dacă vă veți imagina că numărul doritorilor de „exit” s-a micșorat cu ocazia câștigării alegerilor de către Biden. Din contră!
Cu toate că pare o discuție neserioasă, secesiunea Americii e mai prezentă decât oricând în discursul public american. Și nu doar acolo, ci și în zona rarefiată a think tank-urilor. Din ce în ce mai des primesc tot felul de materiale care fac referire la mișcări secesioniste sau care caută modele sustenabile care, în ciuda părăsirii „uniunii” să ofere „visului american” aceeași casă.
Problema care se vede din ce în ce mai străveziu este cea a incapacității FED-ului de a face față realității. Iar incapacitatea sa este cauzată de economia din ce în ce mai irelevantă a SUA. Singurul domeniu în care SUA deține supremația este cel al producerii de bani. Întrebarea care se pune este însă: „pentru cât timp?”. Deja schimburile între țările emergente încep să se facă prin intermediul altor monede, modelul petrodolarului e în colaps după ce administrația democrată a apucat-o pe calea nebunească a comunismului eco, iar alternativele monetare sunt căutate cu disperare. Momentul în care dolarul va pierde supremația monetară este foarte aproape. În cel mai bun caz pentru el își va face loc într-un coș de valute precum DST-ul FMI. Însă există posibilități foarte mari ca următorul mediu mondial de schimb să fie unul independent, bazat pe tehnologia criptomonedelor și care să fie suficient de transparent pentru a nu mai permite exportul dezechilibrelor interne pe piața externă. Adică fix șmecheria de care s-a folosit SUA în ultima sută de ani pentru a-și atenua problemele cauzate la intern de lăcomia propriilor jucători.
Indiferent ânsă de contextul internațional, SUA are o gravă problemă legată de relevanța propriei industrii. Însăși isteria stratup-urilor tehnologice, care totuși ar trebui să ocupe o zonă insignifiantă a spațiului economic al unei țări, reprezintă un simptom. Degeaba ai impresia că oțelul e ceva facil, că grâul e suficient de ieftin ca să nu te mai preocupe și că a face o mobilă e prea complicat și prea puțin rentabil pentru a merita să-ți sufleci mânecile, la un moment-dat, atunci când ți-ai pierdut abilitățile, constați că ești la mâna altora și devii irelevant. Cam asta se întâmplă acum cu SUA. Deja nu mai pot egala productivitatea chinezilor. Trump a încercat cu disperare să reinternalizeze industria și a fost în zadar. Pur și simplu nu s-a putut.
Dacă vreți o paralelă, SUA de acum este exact ca Spania din perioada descoperirii Americii. Ajunsese atât de bogată încât acolo nu mai renta să fii brutar, fierar sau agricultor. Atâta vreme cât aurul îți venea din „Indii”, ce sens mai avea să te agiți? Momentul în care spaniolii s-au trezit a fost cel în care au pierdut tot: imperiul le-a dispărut peste noapte, aurul nu le-a mai venit și au început să simtă spectrul foamei.
În ceea ce privește SUA, există o independență reală a statelor, unul față de celălalt. Până de curând exista însă un liant, un patriotism care făcea ca cetățenii să se simtă atașați de Uniune. Este sentimentul la care-a făcut apel Trump. De partea cealaltă însă, democrații au mers pe o deznaționalizare a sentimentelor cetățeanului, pe ideologii tembele precum BLM, Antifa s.a.m.d. În ciuda faptului că stângismul dus la extrem le-a facilitat câștigarea alegerilor, acesta a indus un sentiment centrifug al oamenilor care încep să se simtă mai atașați de propriul lor stat decât de Uniune și în acest mod mișcările secesioniste încep să ia avânt.
Privind la modul în care funcționează lucrurile, se poate constata limpede că întrebarea nu este „dacă SUA se va destrăma” ci, mai degrabă, „când se va petrece marea debranșare?”. Personal aș paria pe momentul exploziei datoriei suverane. Iar acel moment depinde strict de China. Care nu vrea doar să învingă, ci să-și calce în picioare adversarul.
Autor: Dan Diaconu
“În ciuda faptului că stângismul dus la extrem le-a facilitat câștigarea alegerilor…” Se pare că autorul articolului nu a înțeles că democrații au câștigat exact pentru că l-au scos de la naftalină pe Biden, un MODERAT! Democrații au realizat foarte bine că dacă ar fi continuat să-i susțină pe extrem-stângiști ar fi pierdut cu succes chiar în fața unuia ca Trump. Iar dacă autorul nu a înțeles acest fapt elementar se pune întrebarea cât a înțeles el în realitate despre SUA…