Ca efect al restricţiilor, CISCO a ieşit de pe piaţa rusă, iar compania prin care opera acolo este în faliment. În plus, anterior invaziei din Ucraina, CISCO a importat o grămadă de echipament în Rusia, cu speranţa că-l va vinde. Însă acum, chiar şi lichidatorii judiciari ai companiei nu au ce face cu respectivele echipamente care-s bune strict la fier vechi. Asta deoarece multe dintre ele nu operează independent, ci interconectat cu servicii cloud de peste Ocean.
Pe moment sunt probleme în zona IT în Rusia. Spre exemplu, soluţia WebEx – larg utilizată acolo – nu mai e disponibilă fără VPN, iar utilizarea în mediul corporate a unui VPN strict pentru eliminarea restricţiilor nu-i o variantă fezabilă. De asemenea, multe componente software utilizate pe platformele CISCO nu mai pot fi importate fără avizul autorităţilor locale. Pare o situaţie complicată, dar nu e aşa.
De fapt, problemele pe termen scurt au soluţii la care nu te poţi gândi. Cererea masivă de servicii alternative a crescut teribil competiţia locală care, după intrarea CISCO, era practic inexistentă. În prezent au apărut o groază de companii care suplinesc extrem de bine ieşirea CISCO. De altfel, la plecarea americanilor, mai mulţi manageri de companii au răsuflat uşuraţi, afirmând în interviuri publice că „în sfârşit au plecat cei de la CISCO!”.
Poate părea dubios, doar că, pentru a te putea dezvolta ai nevoie de un context nefavorabil. În condiţiile în care CISCO venea cu soluţiile gata optimizate şi la preţuri de dumping, dezvoltarea oricărei alternative era imposibilă. Să fim serioşi, alternative la soluţiile de videoconferinţă sau telefonie IP sunt ca puricii. Doar că preferi să iei totul de la CISCO deoarece îţi oferă alte avantaje la pachet(conformarea cu standardele de securitate, audituri la zi, garanţii, etc.). Degeaba vin eu cu o soluţie genială, mult mai flexibilă decât ceea ce oferă CISCO. Orice manager IT mă va respinge şi va lua fără probleme de la ei. Motivul? În principal aşa-zisele „garanţii”. Dacă se întâmplă să crape ceva de la CISCO nimeni nu-l va trage la răspundere pe manager, în schimb dacă a crăpat un soft furnizat de Diaconu, e jale. Oricine îl va întreba pe acel manager de ce a luat un soft de la o firmă autohtonă în loc să cumpere o „soluţie fiabilă şi certificată” de la liderul mondial. Cam aşa se tranşează treburile în IT. Şi aşa funcţionau şi la ruşi. De aceea plecarea de pe piaţă a CISCO este o binecuvântare pentru industria locală care astfel are un spaţiu de dezvoltare incredibil. Să vă mai spun că deja există soluţiile care înlocuiesc în proporţie de peste 95% echipamentele CISCO? Iar asta e abia începutul.
Vom trece acum la alt capitol, de data aceasta de-a dreptul jenant pentru ruşi: chip-urile. Au surprins în actualul război echipamentele militare ruseşti în care sunt folosite chip-uri comune, gen cele utilizate pentru automatizări. Propaganda a transformat această realitate într-un capăt de ţară pentru a demonstra „incompetenţa ruşilor”. Partea pe care n-au văzut-o este tocmai ingeniozitatea. Echipamente care în SUA costă zeci de mii, sute de mii sau milione de dolari sunt produse în Rusia cu preţuri derizorii şi, de multe ori, au caracteristici net superioare produselor americane. De altfel, tocmai oferta extrem de ieftină de chip-uri i-a făcut pe ruşi să ignore aproape definitiv producţia domestică. Paradigma însă s-a schimbat, iar acum se dovedeşte că banul e chiar ultima şi cea mai nesemnificativă problemă.
SUA a început să investigheze exporturile tehnologice. FBI a inventariat chip-urile utilizate de ruşi şi, împreună cu producătorii, caută metode eficiente de a controla cu exactitate unde se duc. De-aici „analiştii lu’ Peşte” au dedus că „americanii i-au terminat pe ruşi” deoarece aceştia nu mai au cu ce să-şi doteze armata, uitând însă că, în majoritatea cazurilor, e vorba de chip-uri comune, extrem de simplu de replicat şi care-au fost alese de ruşi din considerente strict legate de preţ. Acum, pentru calculele care se fac pe rachete, de multe ori mega-optimizate prin algoritm, replicarea chip-urilor e chiar banală.
Asta însă nu înseamnă că problema e mai puţin jenantă pentru ruşi. După ce au avut criza alimentară la primele restricţii, ruşii au înţeles că dependenţa de exterior e critică. De aceea au reuşit într-un timp record să-şi dezvolte complet şi eficient industria alimentară. Acum, identificând problema tehnologică, au început să facă paşi clari pentru rezolvarea acestei dependenţe. În conformitate cu un plan publicat în urmă cu o lună, Rusia a stabilit paşii necesari pentru producţia domestică până în anul 2030 a chip-urilor în tehnologie de 28 nm. De asemenea, a interzis importul de chip-uri altele decât cele produse în China. Acum tehnologia de 28 nm poate părea hilară în conditiile în care TSMC anunţă planuri de începere a producţiei de chip-uri în tehnologie de 2nm începând cu … 2026. Nu e hilar?
Ba da, însă e vorba de acoperirea unui gol imens. În plus, planul Rusiei vizează dezvoltarea cu componente şi tehnologii interne a capacităţilor de 28 nm. Asta înseamnă extrem de mult. În plus, ajungând la o asemenea tehnologie, accelerarea nu mai e o problemă. Ca să nu mai vorbesc de faptul că, în cazul în care planul respectiv reuşeşte, Rusia va deveni singura ţară din lume capabilă să-şi dezvolte absolut totul intern.
În linii mari, puteţi înţelege că războiul din Ucraina e unul cu bătaie mult mai lungă. Rusia are deja o grămadă de energie primară pe care îşi propune să o exporte din ce în ce mai mult ca produs finit şi mai puţin ca materie primă. În plus, prin noile planuri, vizează reducerea la zero a dependenţei de importuri. V-am spus cu ceva timp în urmă despre „blocurile tehnologice” care sunt pe cale să se formeze. Pe zi ce trece aceasta devine o realitate. Având o componentă puternic internalizată şi cu o alianţă deja pe faţă cu China, Rusia are capacitatea de a face un salt tehnologic extrem de important. Să vedem însă dacă situaţia politică internă va fi capabilă să se ridice la nivelul perspectivelor pe care le are Rusia.
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu