Democraţia a fost marketată peste tot în lume încă înainte de Revoluţia Franceză. Toate regimurile care s-au succedat după acel accident istoric au clamat democraţia. SUA spun că au fost create pe fundamente democratice şi, dacă stăm să ne gândim, cam de-acolo a început totul. Rând pe rând, ţările lumii s-au schimbat pentru a se încadra în „noua paradigmă”. Şi, indiferent de schimbare, clamarea democraţiei rămâne baza regimurilor din ultimele două secole. Uniunea Sovietică a clamat democraţia, Khmerii Roşii au spus că sunt democraţi, Coreea de nord de azi vorbeşte în primul rând de democraţie. Structura statală, indiferent că e dictatură sau aşa-zisă democraţie, e identică: preşedinte, guvern, parlament, justiţie s.a.m.d.
Întrebarea pe care şi-o poate pune un ipotetic observator obiectiv care vizitează Pământul pentru prima dată, este ce anume e democraţia? În condiţiile în care toţi o clamează, e clar că ar trebui găsită o constantă care să ne dea o idee. Aici vin teoreticienii care ne spun că, în ciuda mimării de către unii a democraţiei, în realitate acolo nu e democraţie, ci un regim pseudo-democratic. Baza, spun ei, ar fi drepturile omului şi de aceea nu sunt decât puţine ţări democratice, farul lor călăuzitor fiind zona anglo-saxonă.
– Zău?, s-ar putea întreba ipoteticul nostru extraterestru, păi dacă acolo e democraţie cum se face că oamenii sunt călcaţi realmente în picioare? În Canada s-a ajuns să nu te mai poţi înscrie la unele facultăţi decât dacă eşti negru, gay şi dacă, suplimentar, provii dintr-o familie degenerată. A fi alb devine o infracţiune peste tot în lumea „democratică”.
– Dar asta e pentru ajutorarea marginalilor, a celor care nu-s avantajaţi de către societate. – i se va răspunde ferm.
– Păi dacă societatea e democratică, de ce sunt dezavantajaţi aceia?, va întreba extraterestrul nostru.
Şi nu doar aceasta ar fi întrebarea sa. Imediat i-ar veni multe altele în cap. Spre exemplu, s-ar întreba, cum de a fost ţinută aiurea în casă întreaga planetă pentru aşa-zisa luptă cu un virus banal? Cum de în Australia – alt templu al democraţiei – abia de câte luni oamenii au fost eliberaţi din puşcăria propriilor case? Cum de în etaloanele aşa-zisei lumi democratice oameni au fost încolonaţi precum oile şi obligaţi, contra voinţei lor, să se vaccineze cu nişte seruri experimentale? Cum de-au fost posibile toate aceste abuzuri?
Credeţi că extraterestrul nostru s-ar opri la pandemie? Aiurea! S-ar uita cum în Germania s-a decretat poliţia căldurii, cum în Elveţia a devenit o infracţiune să-ţi faci mai cald de 19 grade. Dar s-ar putea întreba şi cum e posibil ca în Franţa, poliţia să verifice nivelul carburantului din rezervorul celor care stau la coadă la benzină şi, în cazul în care meliţianul consideră că ai suficient, te scoate din coadă. Care-i democraţia aici?
În realitate, democraţia e un termen fără fundament. Ni se spune mereu despre democraţia ateniană. Aşa e, a existat, doar că luxul democratic atenian era susţinut de sclavi. Care sclavi erau ocoliţi de democraţie. Înţelegeţi chestiunea? Ca să ai democraţie îţi trebuie sclavi. Atât! Vedeţi sclavi prin jurul vostru? Cu siguranţă că nu-i vedeţi deoarece faceţi parte dintre ei. Diferenţa dintre voi şi sclavii atenieni este aceea că cei din antichitate ştiau că sunt sclavi, în timp ce cei de acum nu ştiu asta. Ba, mai mult, li s-a dat dreptul să se creadă stăpâni şi de-aici a ieşit un întreg tărăboi tragicomic.
– Dar societatea noastră e egalitaristă! – va afirma unul din mulţime. Nu vezi că toţi ne supunem aceleiaşi legi?
Şi-aici are dreptate până la un punct. Într-adevăr, e egalitate, doar că egalitatea aceea se aplică sclavilor. Da, dragii mei, sunteţi egali între voi, la fel cum sclavii antici erau egali între ei. Nici atunci şi nici acum nimeni nu se opune egalităţii dintre sclavi. Iar legile pe care le clamaţi sunt făcute strict pentru voi!
Adevărul pe care nu vreţi să-l priviţi în faţă e simplu: nu există democraţie. În fapt, majoritatea covârşitoare a oamenilor trăieşte animalic. V-aţi întrebat de ce structura statului american este fondată pe politica alimentară? De ce acolo avem cei mai mari graşi de pe faţa pământului? E simplu: animalele sunt liniştite atunci când sunt hrănite. Dferenţele dintre aşa-zisele democraţii şi tiranii sunt date de gradul de hrănire a sclavilor. Fericirea e acolo unde e mai mută mâncare. Simplu!
Mâncarea e morcovul care-l face pe măgar să tragă mai dihai. Ştiu că pare banal şi că-mi veţi spune că în afară de mâncare ar mai fi maşinile şi întreaga structură de confort pe care-o cerem statului. Aşa e, doar că acum se face tranziţia. Acel confort pe care-l clamează masele e pe cale să fie blocat de politicile impuse de stăpâni. De ce să ne mai chinuim să le dăm sclavilor maşini în condiţiile în care nu au nevoie de ele? Da, sclavii s-au obişnuit cu binele, da trebuie să înţeleagă că binele nu li se cuvine. Şi, treptat, vor înţelege asta, dar la fel de treptat se vor linişti în fiecare seară în jurul boluui cu mâncare săţioasă. „Aşa e, e rău, dar cel puţin mâncăm bine!” – iată replica liniştitoare de dinainte de culcare.
Nu în ultimul rând aş mai dori să atac un termen mult prea plăcut unora, anume cel de civilizaţie. De zeci de ani suntem spălaţi pe creier cu lipsa noastră de civilizaţie, opusă evident „civilizaţiei occidentale”. Poate-o fi aşa, nu neg, dar revenim la chestia cu mâncarea: acolo era civilizaţie pentru că exista un surplus de mâncare. Mâncare şi bunuri la discreţie, iată paradisul! Şi iată cum se instaurează aşa-zisa civilizaţie: de ce să furi dacă e la discreţie? De ce să fii un paria al societăţii, când poţi trăi la fel de bine fiind un cinstit şi onest membru al comunităţii cu ceea ce câştigi? Dacă bunăstarea e peste tot, la ce să rişti să fii exclus din paradis? Parcă-i simt pe cei mai tefelei cum gâfâie să mă contrazică, spunând că oamenii de-acolo se nasc civilizaţi, că societatea aceea e superioară şi tot atâtea şabloane pe cât auzim.
Păi dacă-i aşa de mare civilizaţia, cum vă explicaţi că în Norvegia ăia se toarnă la poliţie ca demenţii? „La ei nu e cu capra vecinului” – aţi fi tentaţi să afirmaţi, neştiind că-n ţările acelea la care vă uitaţi cu jind oamenii ajug să reclame la poliţie şi că vecinul şi-a mai cumpărat un televizo. Ştiu, nu credeţi! Vă place mai mut să daţi cu capul de sus atunci când vă bălăciţi direct cu „civilizaţia”. Dar cum vă explicaţi civilizaţia dacă vă spun că Danemarca se confruntă cu un fenomen căruia forţele de ordine nu-i pot face faţă: furtul de carburant. Nu-i aşa că-i incredibil? Ei bine, se practică la drumul mare! Şi ca să fie treaba treabă, furtul de carburant a ajuns să se facă la modul cel mai rudimentar: găurind rezervorul. Înţelegeţi? Nu doar că-ţi fură benzina, dar te mai uşurează şi de câteva mii de euro cât costă schimbarea rezervorului. Frumos, nu-i aşa? Reţineţi, asta se întâmplă în centrul oraşelor, acolo unde stă „lumea civilizată”, nu prin suburbiile controlate de reţelele musulmane şi unde s-a instaurat sharia! Exemplele de dărâmare a cibvilizaţiei sunt multiple. Nu pierd timpul pentru a vi le aduce în atenţie deoarece e suficient să răsfoiţi presa din orice ţară a lumii pe care o consideraţi civilizată. Pe măsură ce o resursă care fusese abundentă se termină se mai dărâmă încă o cărămidă a civilizaţiei.
Iar prin dărâmarea civilizaţiei se mai duce câte-o bucată de fard de pe obrazul obosit al democraţiei lăsând să se vad cu ochiul liber realitatea goală. Democraţia şi civilizaţia, aşa cum au fost ele definite de revoluţiile burgheze, începând cu cea engleză, dar devenind relevante abia începând cu Revoluţia Americană, se bazează pe un surplus produs de o resursă ieftină. La început a fost cărbunele, apoi petrolul, iar în prezent un mix energetic.
Acum suntem într-un impas. Din cauza prostiei conducătorilor occidentali şi a foamei teribile a sistemului pe care-l reprezintă, s-a declanşat războiul din Ucraina. Crizele declanşate de evenimentele de acolo au meritul de a ne arăta limpede ce este democraţia şi care sunt fundamentele „civilizaţiei”. Dacă Rusia va fi înfrântă, demenţa sistemului pseudo-democratic va continua să ne macine, instaurând reguli din ce în ce mai degenerate deoarece rimează cu evoluţia sa ca sistem. Dacă însă Rusia va câştiga, probabil „democraţia” occidentală va fi nevoită să se restructureze, imitând „democraţia” polului ruso-chinez. Cred că înţelegeţi despre ce este vorba. Dacă nu, daţi o tură pe-acolo.
Ei bine, cunoscând toată ecuaţia, vă întreb sincer: cu cine să ţinem? Cu polul american sau cu cel ruso-chinez? Aveţi răspuns? Dacă veţi spune că e bine să mergem pe-o cale sau pe alta, v-a furat aiurea peisajul. Înţelegând cu adevărat despre ce e vorba, ştii bine că n-are niciun sens să mergi pe drumurile desenate de alţii şi să te supui pseudo-intersecţiilor create de ei. Libertatea înseamnă să mergi pe unde taie capul. Aţi întrezărit libertatea?
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu