Ieri am discutat despre minciunile istoriei. Nu întâmplător. Poate că am ajuns la momentul în care am constatat că în lume sunt prea multe minciuni, doar că e extrem de greu să înțelegem cantitatea minciunii. De fapt, coșmarul începe în momentul în care conștientizăm că în lumea noastră adevărul este scos treptat în afara legii.
Să vă dau un exemplu. În momentul în care cineva ar avea pretenția să propună o nouă monedă de schimb, artizanii sistemului ar întărâta presa pentru bagatelizarea respectivei propuneri. Unul dintre „stâlpii propagandei pro-sistemul actual” este cel legat de așa-zisul control al capitalurilor. „Dolarul este liber, pe când celelalte monede nu”. Cam asta e poezia care ni se spune. Este adevărat? În mod evident nu. Dolarul este cea mai controlată monedă de pe planetă. E drept, pentru o perioadă de timp controlul s-a făcut discret, cumva în spatele tejghelei bancare. Trebuia să înțelegi circuitele financiare – precum SWIFT-ul sau funcționarea Băncilor Centrale – pentru a constata cât de controlat era dolarul.
Culmea, după evenimentele fabricate de la 11 septembrie, controlul capitalurilor a coborât în stradă. Reglementările „ Anti-Money Laundering”(AML) sau „Know Your Customer”(KYC) nu reprezintă nimic altceva decât un mega-control al capitalurilor instaurat la nivel mondial. Dar despre asta nimeni nu spune nimic.
De fapt, problema e alta. Un sistem financiar global dominat de o singură țară nu are cum să fie un sistem financiar perfect deoarece se întâmplă ceea ce vedem cu ochiul liber de un secol: țara care deține moneda „universală” își externalizează excesele și defectele propriei economii, profitând la modul necinstit de bunăvoința celorlalți.
Problema cu minciuna este cea din proverb: are picioare scurte. Dolarul nu e la primul colaps din istorie. Au fost până acum câteva fisuri majore ale sistemului. Cea mai mare a fost „Șocul lui Nixon” din 1971, atunci când s-a renunțat unilateral la convertibilitatea dolarului în aur. Iată o mare minciună marketată temeinic, astfel încât prostimea să rămână în continuare legată de un sistem în care moneda nu era decât o reprezentare a nimicului. Aparenta „dreptate” făcută celorlalte valute a fost una iluzorie. De fapt dolarul și-a continuat dominația unui sistem care era din ce în ce mai gol.
Cealaltă criză majoră a dolarului a fost criza începută în 2007-2008, cunoscută sub numele de „Criza Subprime”. A fost, probabil, cea de-a doua amenințare existențială pentru dolar, care a fost acoperită prin măsuri inimaginabile până atunci. Băncile centrale ale lumii au acționat sincronizat, pompând în demență fonduri fără acoperire în piețe, ștergând datorii și inventând noi metode de acoperire a fraudelor din sistem. Culmea, cu tot jocul mizerabil desfășurându-se la vedere, dolarul a continuat să rămână moneda dominantă întrucât, pur și simplu, nu avea ce să se pună în loc.
Iată-ne acum, în pragul celei de-a treia – și probabil ultimei și fatalei – crize existențiale a dolarului. Dacă la crizele anterioare a fost hotărâtoare dimensiunea economică a SUA, acum și acest „argument” a picat. SUA e din ce în ce mai fără relevanță, iar asta se vede cu ochiul liber. Însă mai există o problemă: nu poți închide piața internațională. Din nou, cumva, e vorba despre același argument folosit la criza trecută. Doar că nu funcționează în situația în care deja există numeroase canale alternative. E drept, nu sunt foarte funcționale, sunt reprezentate de convenții bilaterale imperfecte și limitate la un anumit plafon.
Marea întrebare este dacă și de data aceasta minciuna va funcționa. Este drept că în ultima perioadă am văzut atacuri coordonate la adresa dolarului, am văzut un avans teribil al dedolarizării și, mai mult, vedem o retorică extrem de deschisă împotriva actualei stări de fapt. În condițiile în care de la BRICS la G77 subiectul discutat este aceeași restructurare a sistemului financiar internațional, este cât se poate de clar că presiunea este imensă.
Pe moment SUA nu vrea să dea din mână cloșca cu pui de aur, doar că aurul de pe pui e din ce în ce mai ruginit. Care-i soluția? În condițiile în care nu se dorește o deteriorare totală a comerțului internațiuonal, singura soluție viabilă este ieșirea tuturor actualelor instituții financiare de sub zodia americană. Teoretic, dacă SWIFT-ul ar fi preluat din acea zonă și dacă s-ar permite interconectarea celorlalte sisteme de schimb la SWIFT(CIPS, RUPAY, SPFS), fără ca circuitele SWIFT să mai fie centralizate în SUA, probabil s-ar putea reseta destul de rapid întreg sistemul financiar internațional. Într-adevăr, SUA s-ar dezumfla teribil, dar ar trebui să fie mulțumiți întrucât de un secol profită de bunăvoința întregii lumi.
Din punctul meu de vedere, o asemenea reformă ar rezolva problema actualului sistem financiar, fără a se produce valuri majore. E însă de văzut dacă SUA își vor accepta destinul sau dacă nu cumva vor inventa o minciună și mai mare pentru a-și menține dominația. Personal cred că epoca lor a apus. Iar asta se va vedea mai curând decât credeți.
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu