Analize și opinii

Dan Diaconu: „Cum e să realizezi că ai fugit de dracu pentru a te întâlni cu tac-su?”

Yeonmi Park este o coreeancă din Nord, care, alături de mama sa, a reușit să scape de regimul comunist de acolo când avea 13 ani. Întreaga aventură pe care a trăit-o este descrisă în cartea-jurnal, „In Order to Live – A North Korean Girl’s Journey to Freedom”. Este o istorie tulburătoare în care proaspetele scăpate de teroarea regimului din Coreea de Nord ajung să cunoască realitatea tulburătoare a așa-zisei lumi libere. Ajung să fie vândute traficanților de carne vie de unde sunt scăpate de misionari. Fug din China deoarece presiunile diplomaților nord coreeni erau atât de mari încât riscau să fie retrimise în Coreea. Astfel ajung să traverseze Deșertul Gobi. La granița cu Mongolia sunt arestate și amenințate cu trimiterea înapoi în China, moment în care cer să fie omorâte decât retrimise acolo deoarece aceea era calea sigură pentru întoarcerea în Coreea de Nord și consecințele de rigoare. În final, după un traseu sinuos, cele două femei reușesc să ajungă în Coreea de Sud.

Povestea lui Yeonmi este dureroasă și plină de aventuri teribile. Este într-un fel similară tuturor evadărilor din „raiul comunist” nord-coreean. Îți trebuie multă voință și extrem de mult noroc pentru a reuși să scapi de-acolo. Mai mult, viața în „incubatorul” de acolo nu te pregătește pentru provocările lumii așa-zis libere. De aceea toate relatările despre fuga din Coreea de Nord sunt fabuloase. Fără să vreau, acum, când vă povestesc despre Yeonmi, îmi revin în cap amintiri despre Shin Dong-hyuk, a cărui poveste fabuloasă v-am prezentat-o cu ceva timp în urmă.

Despre Yeonmi nu știam mare lucru până ieri. Am găsit-o într-un articol preluat de portalul Zero Hedge de pe blogul „The Organic Prepper” care, la rândul său, citează masiv dintr-un interviu acordat de Yeonmi televiziunii Fox News. Declarațiile pe care le-a făcut sunt de-a dreptul explozive și ar trebui ascultate cu atenție de cei care mă critică pentru atitudinea pe care o am față de ceea ce ne vine acum din Occident în general și SUA în special.  Transferată de la o universitate coreeană la vestita „Columbia University”, Yeonmi s-a trezit expusă propagandei care-i era cunoscută din țara sa natală. A constatat cu stupoare că, în ciuda credinței sale că America este diferită, „există atâtea similarități cu Coreea de Nord încât începe să-mi fie frică. Am fost șocată să constat cum se induc sentimente anti-occidentale, se promovează vina colectivă și sufocanta corectitudine politică. Colegii mei erau infectați de propaganda anti-americană, similară celei la care am fost supusă în copilărie. Spre exemplu, în ciclul primar sin țara mea, problemele de matematică sunau în felul următor: sunt patru ticăloși americani; dacă tu omori doi dintre ei, câți ticăloși americani au mai rămas de omorât? ”.

S-a simțit de-a dreptul sufocată de teoria genului(„gender”) care a devenit standardul de facto al vieții universitare americane. Iată o mostră hilară dacă n-ar fi de-a dreptul tragică: „Engleza este a treia mea limbă. Am învățat-o ca adult. Uneori, din greșeală, mai spun «ea» sau «el»dar ei îmi zic să-i strig «they»(ei). Cum naiba pot încorpora asta în propozițiile mele? Este un haos, iar eu o simt ca pe un regres teribil al civilizației. Nici chiar Coreea de Nord nu este într-atât de nebună!”.

Realitatea pe care a constat-o Yeonmi este una a unei lumi absolut întoarse pe dos, în care tinerii vorbesc despre „cât de oprimați sunt” în condițiile în care nu au habar ce-i aia oprimarea. Pur și simplu repetă tembelistic slogane ideologice doar pentru că „așa e bine”. Culmea, aflată în fața unei asemenea situații, ea a învățat cum să contracareze toate șabloanele demente care-i aminteau de Coreea de Nord: ținându-și gura!!! Altfel, probabil ar fi fost exclusă. Nu-i ciudat? Aceeași strategie ca-n țara sa natală: nu spui ceea ce simți, ci înghiți în sec.

În fapt, dacă stăm și judecăm limpede, constatăm cu stupoare că ceea ce s-a reușit în Occident este mult mai terifiant decât ceea ce se petrece în Coreea de Nord. Acolo avem de-a face cu o dictatură comunistă clasică, în care propaganda rulează non stop laude hilare de genul celor pe care le-am tot auzit și pe la noi: „cel mai iubit fiu”, „marele luptător”, „geniul militar” s.a.m.d. Problema e acolo există o scuză pentru a fi neinformat. Pur și simplu nu ai termen de comparație: trăiești într-o conservă în care absolut totul e controlat și filtrat. N-ai acces la altă informație decât cea pe care-o livrează regimul. Dacă de mâine regimul începe să spună că pământul e cubic, toți oamenii vor fi convinși că pământul e cubic. Iată o mostră: „În Coreea de Nord chiar am crezut că Iubitul Lider(Kim Jong-un) suferă de foame. Apoi cineva mi-a arătat o fotografie de-a lui și mi-a spus: «Uită-te la el! El este cel gras. Toți ceilalți sunt slabi!». În momentul acela am rămas șocată. Cum de nu observasem asta? Se întâmpla deoarece nu învățasem să gândesc criticAsa se petrece acum în America. Oamenii văd, dar și-au pierdut total capacitatea de a gândi critic”.

Concluziile lui Yeonmi sunt de-a dreptul înfricoșătoare: „Încotro mergem? Nu mai există niciun stat de drept, nu mai e moralitate, nimic nu mai este bun sau rău. Trăim într-un haos total. Impresia mea e că asta se dorește: distrugerea tuturor pentru a se putea reconstrui un haos comunist”.

 Rețineți aceste concluzii înfiorătoare ale unei fete scăpate de iadul comunist. Cum e să realizezi că ai fugit de dracu pentru a te întâlni cu tac-su? Nu-i ciudat să constați cum, într-o atmosferă de libertate totală precum cea din America pe care ne-o imaginăm noi, un vierme a reușit să transforme într-un asemenea hal conștiința oamenilor încât, în ciuda modului facil în care ai acces la informație, să vezi lumea strâmb, așa cum ești îndoctrinat s-o vezi și nu cum este ea de fapt. E impresionant și, în același timp, înfiorător. Citeam ieri despre un plan al Guvernului american de luptă împotriva terorismului intern. Americanilor li se cere, într-un mod halucinant, să-și denunțe vecinii, prietenii sau chiar membrii familiei care sunt „potențial radicalizați”! E stalinsmul cel mai pur, iar oamenii pur și simplu și-au pierdut capacitatea să vadă realitatea în față.

Mi se pare ciuda că aici, la noi, după ce am trăit toată nebunia comunistă, încă se mai găsesc destui oameni care să pice în aceeași capcană deoarece, nu-i așa, vine din SUA sau din Europa. Gândiți-vă că la noi au fost votați liber comuniștii aberanți de la USR și mai nimeni nu și-a pus întrebări. E groaznic! Ne așteaptă o lume înfiorătoare și marea majoritate a oamenilor trăiește într-o tandră letargie. Oare mai are cineva curajul trezirii?

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Abonează-te la newsletter