Dan Diaconu: ”Cu tributul la control”

În istoria noastră persistă complexul tributului plătit turcilor. Faptul că timp de 400 de ani am cotizat la Înalta Poartă pentru a fi lăsaţi în pace pare a fi una din paginile cu care efectiv nu ne putem împăca. Dar oare a fost atât de crâncen acel tribut?



Încă din vremea cuceririlor arabe, după ce populaţiilor cucerite li s-a permis trecerea la islam, în imperiu s-a încetăţenit o taxă pentru cei de altă religie: dacă nu erai musulman, plăteai o taxă modică şi erai lăsat să-ţi practici religia fără oprelişti. Imperiul Otoman a moştenit această practică, iar în cazul Ţărilor Române, tributul plătit era de fapt o taxare a religiei. În schimbul plăţii tributului, cele două state – Muntenia şi Moldova, care nu erau paşalâcuri! – erau lăsate să-şi practice libere religia. Mai mult, în interorul celor două ţări legislaţia interzicea practica musulmană, iar ţările aveau un regim de largă independenţa în raport cu Înalta Poartă!

Tributul plătit de Ţările Române a pornit de la o sumă modică de vreo 2 000-3 000 de ducaţi fiecare, fiind apoi crescut constant. Când simţeau că preţul cerut a crescut prea mult, domnitorii protestau. Unii opreau plăţile şi harţa cu Imperiul se relua. În cazul în care câştigau bătăliile pornite de otomani, domnitorii nu mai plăteau nimic sau negociau o scădere simţitoare a tributului. Dacă pierdeau, unii se-alegeau cu un cap mai puţin, alţii cu o creştere a birului. Fiecăruia după putere, am putea spune.

Ei bine, toată această perioadă este una complexantă pentru noi prin prisma faptului că am fost taxaţi pentru libertate, scurgându-se astfel constant o mare bogăţie dinspre noi spre ei. Calculând însă sumele totale plătite de către Ţările Române Imperiului Otoman în cei 400 de ani, ajungem la o sumă situată între 16 000 000 şi 20 000 000 de ducaţi. Transformând în aur ne rezultă că întreg tributul plătit s-a situat între 515 000 şi 643 000 uncii de aur. Ceea ce, convertit în dolari la preţul actual(aprox. 1300$/uncie) înseamnă o sumă cuprinsă între 670 şi 840 milioane de dolari!

Abia acum, cu aceste cifre în faţă, putem înţelege dezastrul în care ne aflăm în prezent. Păi numai pentru achiziţia fierului vechi zburător denumit F-16 am plătit un tribut de 620 milioane $, adică aproape cât le-am dat turcilor în toată istoria. Dacă ar fi rămas lucrurile doar aici poate că am fi răsuflat uşuraţi, dar a venit la pachet şi obligaţia achiziţionării sistemului Patriot care ne costă în total 3,9 mld.$! Da, aţi citit bine! Practic, pentru asta plătim de aproape şase ori mai mult decât am dat tribut turcilor în întreaga istorie! Bani care zboară, se volatilizează inutil. Să mai adaug că Fifor vrea să mai cumpere alte avioane F-16, să mai ia şi submarine şi să mai construiască şi fregate! S-a întrebat cineva de unde aceşti bani? Desigur că nu, deoarece banii pentru cumpărarea tehnicii militare nu se alocă pe baze economice, ci în funcţie de cererile stăpânilor. Vor americanii bani? Perfect, decartăm! Vrea Germania bani? Imediat cumpărăm submarine şi transportatoare! S-a pronunţat Olanda că ar vrea şi ei ceva? La fix, decartăm pentru curvete! Pardon, corvete.

Şi dacă ar fi doar banii, ar mai fi cum ar mai fi, însă umilinţele pe care le îndurăm, în ciuda birurilor usturătoare, ne fac să ne uităm cu simpatie la perioada otomană în care unii domnitori mergeau în genunchi la sultan. Să ajungă un ambasador obraznic să bată cu pumnul în Parlament nu s-a întâmplat niciodată aici! Să te trezeşti cu o piţipoancă precum pisi aia de la ambasada Olandei că dă comunicate nesimţie despre cum ar trebui făcute legile, n-ar fi fost de conceput vreodată. Să suportăm tot felul de paraşutaţi în funcţii înalte, să fie nevoie de aprobarea unui nimeni de ambasador – şi prost ca noaptea pe deasupra – pentru a schimba vreo coadă de topor din funcţie, asta chiar că nu părea de conceput. Iată că se poate! Se cutremură domnitorii români în morminte. Nici fanarioţii nu s-ar fi gândit vreodată că s-ar putea ajunge atât de jos aici!

Privind câţi bani se aruncă inutil pe geam stau şi mă întreb un lucru: dacă perioada otomană e un complex istoric pentru noi, actuala ocupaţie americano-occidentală oare ce va reprezenta pentru generaţiile viitoare? Mai e şi o altă ipoteză: dacă am ajuns atât de tembeli încât să volatilizăm de pe-aici anual sume de 5-6 ori mai mari decât tributul plătit patru secole, oare vor mai exista generaţii româneşti viitoare? Gândiţi-vă bine la asta!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice