Shinzo Abe, cel mai longeviv premier al Japoniei, a avut o serie de iniţiative care par a-i fi fost fatale. Faptul că omorârea sa a fost una comisă după ce i s-a terminat mandatul, ar trebui să vă dea de gândit. Desigur, pentru noi, ca oameni normali, sacrificarea lui Abe după ce nu mai era în funcţie e de-a dreptul inutilă. Inutil nu înseamnă degeaba. De aceea ar trebui să o privim ca pe pe o crimă rituală. Nu sunt vorbe mari, doar simple constatări de care ne dăm seama în momentul în care suntem puşi în faţa unei crime stupide, fără niciun sens şi fără comunicare din partea autorităţilor.
Primul lucru pe care ar trebui să-l înţelegeţi este acela că Abe a fost singurul politician din zona vestică de influenţă care a încercat să dea drumul inflaţiei pentru a-şi rezolva gravele dezechilibre ale economiei nipone. V-aţi întrebat de ce nu s-a dat mai devreme drumul inflaţiei? De ce, după nebunia crizei din 2008, nu s-a pornit maşina inflaţionistă? E o întrebare cât se poate de logică. Răspunsul e devastator. Pentru că nu s-a dat voie de la stăpânire. Nu s-a dorit asta, înlocuindu-se o stare de corecţie normală cu un mega-experiment. Experiment început, dacă mă întrebaţi pe mine, odată cu clamarea unipolarismului american.
Că Abe a vrut să dea drumul inflaţiei s-a văzut în toate acţiunile sale. Că n-a putut s-o facă din cauza opoziţiei discrete a Băncii Centrale a Japoniei este o realitate. Şi, dacă vreţi, un motiv pentru „disfuncţionalităţile” înregistrate de aşa-numitul „abenomics”. Cu toate că poziţia sa faţă de inflaţie a fost un punct esenţial, nu a fost singurul!
Cel mai important punct al agendei lui Abe a fost închiderea ultimei probleme legate de cel de-al Doilea Război Mondial, anume a unei înţelegeri cu Rusia. Există încă de atunci problema „Insulelor Nordice”, problemă pe care Abe a tot discutat-o cu Putin. Era ultimul obstacol în calea semnării unui tratat cu Rusia. Şi era cât pe ce ca Putin şi Abe să ajungă la o înţelegere. Doar că discuţiile au fost detonate de începerea problemelor din Ucraina în 2014. Maidanul de la Kiev a pus Rusia în alertă maximă.
De fapt a mai fost ceva. Abe a fost vizitat de Barak Obama împreună cu Susan Rice(o mai ţineţi minte pe cretina aceea?). Conform unor surse, în stilul cel mai nediplomatic – sau mai bine spus ghiolbănesc – cei doi au făcut presiuni teribile asupra lui Abe pentru a impune restrcţii Rusiei. A încercat să reziste, însă nu a avut ce face deoarece cei doi au venit cu toată gama de ameninţări. Astfel, practic cu pistolul la tâmplă, Abe şi-a dinamitat cel mai puternic punct al politicii sale. Câştigarea de către Trump a prezidenţialelor ar fi putut să aducă o nouă perioadă a relaţiilor ruso-japoneze, doar că mandatul lui Trump a fost dinamitat cu minciuna „russiagate”. Din acest punct de vedere şi mandatul lui Abe a fost un eşec. Însă ceea ce trebuie să reţinem este că Abe a fost singurul premier nipon care a încercat să-şi conduc ţara pe o cale pragmatică.
Actualul premier, Fumio Kishida, a revenit la politica belicoasă faţă de Rusia, împingând Japonia într-un dezastru energetic. V-am povestit despre proiectul Sahalin 2, mai precis despre pierderile imense pe care le înregistrează atât companiile japoneze care investiseră în proiect, cât şi economia Japoniei din cauza pierderii unei surse vitale de energie.
De ce a fost ucis Abe? Cred acum deja înţelegeţi implicaţiile acţiunilor sale care l-au trecut în rândul indezirabililor. Iar indezirabilii, de obicei, sunt pedepsiţi exemplar.
Chiar şi aşa, moartea sa se constituie într-un eveniment care marchează o schimbare radicală a lumii. Pe moment nu pare, dar ceva mai târziu, văzută în perspectiva a ceea ce va veni, moartea lui Abe va fi o bornă istorică de marcaj a schimbării radicale a vremurilor. Urmează!
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu