Analize și opinii

Dan Diaconu: „Ceea ce-am văzut întâmplându-se cu Trump se va accentua și se va accelera la nivelul tuturor celor care mai au valori tradiționale.”

Când le spun celor de acum că pe vremea lui Ceaușescu nu exista niciun șomer – în afara celor care-și propuneau asta și pe care nu-i găsea Miliția fără serviciu – spun că vorbesc prostii. Însă, într-adevăr, așa era! Dacă le spun că după ce un tânăr termina facultatea primea imediat și job-ul corespunzător calificării sale, de asemenea mi se atrage atenția să nu mai fabulez. Dacă afirm că primeai și locuință de la stat, mai tinerii mei interlocutori mă trec direct în tagma lui Münchausen. Și, cu toate acestea, fix așa era.
Departe de mine gândul de a face vreo propagandă comunismului. E sistemul care mi-a distrus familia și care, dacă ar fi rezistat, m-ar fi distrus și pe mine. Trebuie însă să găsim un echilibru atunci când ne raportăm la istoria noastră recentă și să arătăm cum stăteau lucrurile. Eu nu mă feresc de asta. La fel cum nu mă feresc să afirm că economia României era extrem de bine integrată, iar dezvoltarea se făcea pe baze științifice. Mai mult, simt că-i voi indigna foarte mult pe cei care critică „din instinct” comunismul dacă voi afirma că, față de societatea actuală, societatea socialist-comunistă de la noi ajunsese una meritocratică.
Putem sta până mâine să vorbim despre „binefacerile” comunismului. Nu vom putea însă să trecem peste câteva elemente care s-au regăsit nu doar la noi, ci peste tot în statele comuniste. În primul rând granițele: ele erau închise. În ciuda celor care, privind strict prin ochii de acum, și-ar imagina că granițele erau închise pentru a nu veni cei din afara țării aici, în realitate treburile stăteau fix invers. Granițele erau închise pentru că altfel țara s-ar fi depopulat.
Asta nu se întâmpla doar la noi, ci peste tot în lumea comunistă. Cei care judecă superficial ar pune fenomenul pe seama crizei alimentare a anilor 80. E fals, respectiva criză s-a manifestat doar în România. Țări precum Germania de Est, Cehoslovacia sau Ungaria o duceau infinit mai bine din punctul de vedere al alimentelor și, cu toate acestea, aveau granițele închise pentru a nu pleca lumea din țară.
Realitatea e că noi simțeam că suntem într-o colonie penitenciară, că, spre deosebire de ceilalți, suntem ținuți cu forța într-o pușcărie care nu era a noastră. Și la pușcărie ți se dau masă și cazare gratis și, cu toate acestea, nu vrei să ajungi acolo. La fel era și cu comunismul.
Ar mai fi un element pe care cei care studiază istoria recentă n-ar trebui să-l ignore, anume faptul că în 1989, în ciuda implicării URSS în dărâmarea regimurilor comuniste, populația s-a simțit eliberată. Rușii au dat doar un impuls, restul dărâmării producându-se de la sine, sub presiunea oamenilor simpli. Așadar, în ciuda binefacerilor pe care le vedem acum, oamenii erau în absolută opoziție cu sistemul. Ceea ce, aș spune eu, reprezintă o constantă a sistemului socialist-comunist.
Dincolo de propagandă, trebuie să înțelegem că întreaga doctrină marxistă e una împotriva omului. Știu, îmi veți spune că totul a pornit de la „eliberarea” omului. Fals! În realitate comunismul este încercarea de resclavagizare a omenirii. Iar când spun comunism, vă rog să înțelegeți că mă refer inclusiv la revoluțiile burgheze care, în realitate, au fost revoluții comuniste.
„Libertate, egalitate, fraternitate” e drogul care a luat în stăpânire întreaga omenire. Am mai explicat și o mai fac. Fiecare dintre termenii „crezului” pică unei analize logice,. Libertatea nu poate exista la modul absolut întrucât, fără să vrei, ajungi să i-o încalci pe-a celuilalt. Egalitatea e ceva contra naturii. Întotdeauna unul e mai înalt, altul mai frumos, altul mai deștept s.a.m.d. Oricum ai da-o oamenii nu sunt și n-au cum să fie egali(nici măcar în fața legii, așa cum proclamă acum „corecții politic” ai Revoluției Franceze). Fraternitate? E o formă care avea sens doar în lojile și jurămintele pe care și le rosteau ei între ei. În ceea ce privește oamenii, noțiunea de fraternitate e una absolut lipsită de sens. În afara cazului în care avem aceeași mamă, n-am cum să-l numesc frate pe celălalt decât în câteva situații de-a dreptul excepționale.
Mă opresc aici cu demonstrația rămânând la concluzia referitoare la esența anti-umană a comunismului. De asemenea, comunismul nu se potrivește deloc cu occidentalul. Spre deosebire de extrem-oriental, occidentalul este individualist chiar și când urmărește binele comun: o face pentru că-și urmărește binele său. În sine, individualismul nu e rău deoarece conduce la o flexibilitate a societății. O societate compusă din individualiști este mult mai creativă, găsește mai ușor soluții. La capătul opus avem societățile colectiviste, cele în care nu contează decât numărul. Fără să ne propunem, privirea ni se îndreaptă instinctiv către China. Îi știm istoria, știm cum s-a construit Marele Zid, știm cum își tratează China întotdeauna „talpa țării”.
China în special și Orientul în general sunt tradițional organizate pe structura stupului: o regină deservită de masa imensă de muncitori. Albinele lucrătoare n-au alt ideal decât culegerea hranei. Hrană din care, partea cea mai bună aparține reginei. Lăptișorul de matcă, superalimentul care face ca regina să trăiască de peste o sută de ori mai mult decât o albină normală, este destinat exclusiv reginei. Mai mult, pe perioadele crâncene(de exemplu în anii cu iarnă lungă), regina este ultima din stup care moare, fiind hrănită de către celelalte albine cu ultimele picături de hrană.
Ce este comunismul? Este o formă de organizare de stup. Conducerea superioară de stat are totul, decide tiranic, în timp ce marea masă de „albinuțe lucrătoare” execută fără crâcneală. În China un asemenea mod de organizare n-are nicio problemă, e tradițional. Împăratul Chinei era atât de sfânt în ochii oamenilor de rând încât nici nu aveai dreptul să-l privești. De aceea și trăia izolat, la curtea sa, unde i se îndeplineau toate dorințele. Pentru popoarele asiatice un asemenea sistem de organizare este tradițional. Nu are absolut nimic ieșit din comun. Mai mult, e considerat benefic întrucât, față de modul tiranic al aristocrației, comunismul este chiar uman.
Probabil veți dori să-mi dați contraexemplul Chinei de azi, unde și-au făcut loc în peisaj individualiștii, sub forma miliardarilor, antreprenorilor de succes s.a.m.d. Oare nu sunt ei dovada că, în realitate, China părăsește modelul de tip stup în favoarea unuia care pune baza pe individualitate? Răspunsul meu este negativ. Așa cum Japonia de azi nu se poate considera o țară care a depășit modul de organizare aristocratic, la fel se întâmplă și cu China, Coreea de Sud s.a.m.d. Aceste țări și suratele lor sunt conduse în același fel indiferent de regimul clamat. Au însă o capacitate cameleonică teribilă. Comunismul chinezesc puteai jura că pune în aplicare marxismul exact ca-n manual, doar că, dacă studiai bine, observai că era același confucianism care condusese dintotdeauna China. La fel se întâmplă și acum. Din exterior poți considera China o țară capitalistă. Mergi acolo, îți faci firmă, angajezi oameni aparent ca oriunde în lume. Există însă un ceva care te urmărește și care, atunci când nu mai servești „mecanismului” ești eliminat precum o măsea stricată. Mecanismul despre care vorbesc este unul similar celui din stup, e un ceva care vibrează acolo în același fel peste tot astfel încât, dacă ceea ce faci tu nu mai rezonează cu zumzetul stupului, pățești exact ceea ce pățește un intrus într-un stup: e anihilat și apoi „sigilat” în ceară.
Bolșevicii ruși știau exact lucrurile pe care vi le povestesc. Și mai știau ceva, anume că atât ei cât și Estul Europei pe care-l dominau sunt popoare diferite de chinezi sau de popoarele asiatice ale URSS. De aceea, pentru ca o societate de tip comunist să reziste în acea zonă, trebuia ca întreg Occidentul și întreg globul să fie organizat identic, anume comunist. De aceea obsesia lor pentru revoluția mondială. Dacă ai comunism peste tot, atunci transformi întreaga planetă într-o pușcărie și nimeni nu va mai avea unde să fugă. Comunismul este o ideologie care nu poate rezista decât dacă – la nivel de organizare a societății – rămâne singura ideologie.
Bolșevicii au lucrat pe mai multe planuri. Au încercat militar, declanșând războaie de cucerire. Au încercat la modul subversiv, pregătind desanturi ideologice și trimițându-le în statul destinație. Însă, cea mai distructivă armă a fost cea culturală. Au sedus generații întregi de artiști, s-au montat în avangardă, inundând literatura și arta cu simbolurile lor. Și, de asemenea, au invadat filosofia. Toată lumea știe că Grupul de la Frankfurt avea linie directă cu Jdanov, că-și coordonau operațiunile și că, la modul practic, ei reprezentau vârful de lance al URSS în Occident. Grupul de la Frankfurt a ideologizat serviciile secrete occidentale, fiind responsabil pentru toată nebunia culturală a așa zisei Revoluție a Tineretului.
Însă acel strat, care părea că trecuse, a reprezentat sămânța parazită care crește în interior fără să-ți dai seama. Și-așa se face că toți cei care au parazitul în suflet sunt atrași ca un magnet de poza pe care-o afișează China. Brusc, drepturile și libertățile pică, făcând loc unei noi organizări sociale, un fel de struțocămilă care se auto-organizează pentru a face trecerea către comunism.
Există un element despre care n-am vorbit. După ce întreaga societate devine comunistă, adică după ce întreaga proprietate devine a statului, în locul structurilor suple reprezentate de proprietari apare o mega-structură de coordonare, anume birocrația. Toată acea încârligare de șefi, șefuleți, șefuți, de ședințe interminabile și de decizii încârligate reprezintă semnul suprem al instaurării comunismului. Unde vedeți aparate birocratice imense? Le vedeți la nivelul Uniunii Europene? Le vedeți crescând în statele membre? Le vedeți însă și mega-corporațiile care domin lumea. Sunt corporațiile comuniste? Fără doar și poate. Atâta timp cât proprietatea nu mai e la stat ci la corporație, corporației îi place comunismul. Iată melanjul dintre comunism și capitalism și, de asemenea, iată răspunsul pentru care China afișează și o față capitalistă.
În zilele acestea trăim o revanșă teribilă a comunismului în general și a Chinei în special. Marxismul, pătruns adânc în statul american, a reușit să desfigureze ceea ce înainte numeam patria capitalismului. Nu trebuie să te uiți decât la modul golănesc în care cenzura a fost reînființată în societate pentru a înțelege schimbarea. Faptul că lui Trump i se blochează conturile de socializare e un fenomen la care , în urmă cu doar câțiva ani, nu te-ai fi gândit. Modul în care a fost reinventată poliția gândirii e efectiv dureros.
Sub ochii noștri planeta se transformă într-un loc uniform de unde nu mai poți fugi. Iată revoluția mondială a bolșevicilor pusă pe tapet. Și iată noua Mecca ridicându-se peste toți și toate. China e acum centrul lumii și este cea a cărei dezvoltare nu va mai putea fi oprită. În timp ce la ei marxismul s-a mulat perfect pe confucianism, restul popoarelor sunt condamnate să trăiască permanent o amplă disonanță întrucât marxismul devenit normă nu-i e specific sub nicio formă Occidentului. Victoria Chinei e o victorie a Orientului, o revanșă istorică menită a îngropa definitiv Occidentul. Ceea ce-am văzut întâmplându-se cu Trump se va accentua și se va accelera la nivelul tuturor celor care mai au valori tradiționale. Lumea devine un uriaș deșert comunist din care nu vom mai avea unde să fugim. Acestea-s vremurile care vin! Există însă un noroc și-o scăpare la care putem spera. Dar despre toate acestea voi vorbi în alt episod.
Autor: Dan Diaconu

Abonează-te la newsletter