O să înţelegeţi din postarea de azi ceva mai mult despre lumea „democratică” în care trăiţi. Aşa cum am promis ieri, vă voi povesti cum merg treburile cu advărat în politica mare. Începem cu anul 2018, atunci când premierul Mari Britanii, Theresa May, plănuia o ieşire din Uniunea Europeană pe baza unui contract negociat. Doar că o asemenea părăsire a UE producea deranj printre mai mulţi bogătaşi de-ai insulei, dornici de o ieşire rapidă şi necontrolată. Mai mult, existau interese în zona repoziţionărilor strategice ale Marii Britanii.
Pentru că am amintit despre Brexit, îmi fac datoria de a vă spune – fără link-uri sau alte probe – că întreaga operaţiune a fost instrumentată de sus, de la nivelul Reginei. Artizan principal al Brexitului a fost un strateg militar cu care veţi face cunoştinţă ceva mai târziu. Acesta a întocmit un raport prezentat persoanelor cheie din Regat, raport conform căruia orice minut de întârziere a Marii Britanii în componenţa Uniunii Europene face ca întreaga structură a statului să fie detonată de „primatul economic german şi de cel politic francez”. În timp ce Germania distruge fundamentele economice ale Marii Britanii, făcându-i economia necompetitivă, Franţa distruge politic, de a bază, prin intermediul ideologiei europeniste care-i face pe oameni să se raporteze mai degrabă la o entitate supra-naţională(CEDO) decât la entităţile care dau structura politico-juridică a Marii Britanii. Cam aşa suna raportul de la care a pornit totul.
De fapt, acţiunea făcea parte dintr-un plan de mult conceput pentru a combate tendinţele centrifuge ale Europei, generate în special de Germania, ajunsă mult prea puternică prin manipularea construcţiei europene. Votul pro-Brexit a fost, aşadar, o formalitate, iar încrâncenarea a ţinut mai degrabă de necesitatea unui spectacol pentru aburirea pulimii.
Să ne reîntoarcem la Theresa May. Ea fusese o artizană a rămânerii în UE, dar cu condiţia retragerii ţării de sub jurisdicţia CEDO. E ciudat cum de a ajuns premier în condiţiile în care nu era „una de-a casei”. De fapt era un plan şi-n asta, anume adormirea vigilenţei europenilor care vedeau în May un partener demn de încredere. Doar că în iunie 2018, ca protest faţă de modul dezastruos în care s-ar fi petrecut Brexitul „cu contract”, ministrul de externe de atunci, Boris Johnson, demisionează.
Boris nu demisionase de capul lui. Fusese împins la acest get de către strategul militar Gwythian Prins, cel care, de altfel i-a promis şi postul de premier. N-o să trec mai departe înainte de a vă prezenta cum se desfăşoară trebuşoarele acestea murdare în realitate. Avem două straturi oculte. Celui mai de jos, care guvernează practic lumea prin directive generice, îi vom spune „Necunoscutul”. Celălalt strat este compus din personaje foarte bogate conducând adevărate structuri civile de penetrare a societăţii şi mentalităţii acesteia. Acestei structuri îi voi spune „Bogaţii”. Nu luaţi denumirile în sensul lor literal!
Planul referitor la impunerea lui May, urmată de sacrificarea sa, era stabilit de „structura necunoscută”, iar structura bogată trebuia să-l implementeze. Doar că aceste treburi nu se fac la nivel de organizaţie pentru a nu o expune, ci printr-o structură executivă optimă care execută totul ca a carte. În cazul Angliei, structura executivă care acţionează acum este formată din strategul militar Gwinthian Prins(şeful structurii), Richard Dearlove – fost şef al MI6- şi Robert Tombs, un personaj destul de ciudat pentru zona conspiraţiilor oculte întrucât în viaţa de zi cu zi este doar profesor emerit la Oxford. Robert Tombs nu pare a avea acces la vreo reţea de influenţă aşa cum au ceilalţi doi, astfel încât este destul de greu de înţeles rolul său în structura executivă. El pare a fi doar unul ideologic, însă este foarte posibil ca el să fie omul „Necunoscuţilor”.
Ştiu că pare destul de sumară structura însă cei trei reuşesc efectiv să mişte munţii prin intermediul sub-structurilor pe care le coordonează. Să vă dau un exemplu. PR-ul acţiunilor structurii executive este efectuat printr-o unitate media coordonată de jurnalistul Paul Mason. Este vorba despre un adevărat batalion media, care include câteva firme de intelligence, precum Valent Projects fondată de Amil Khan, ARK fondată de agentul operativ al MI6 Alistair Harris sau IncoStrat, firmă care face propagandă acţiunilor mizerabile ale guvernelor „etice”(a se citi aliate structurii atlantiste). Din batalionul media mai face parte şi cuibul de jigodii Bellingcat, subvenţionat de Guvernul Marii Britanii, dar care se prezintă ca un fel de Afrodită media, emanată din spuma mării.
Între altele, structura media a lui Mason face parte dintr-o mega structură atlantistă pe care aţi văzut-o în acţiune cu ocazia declanşării Războiului din Irak. Prin intermediul acestei structuri şi sub coordonarea directă a lui Richard Dearlove(pe atunci şef al MI6) s-au ventilat minciunile referitoare la armele nucleare pe care le-ar deţine Saddam. Fac toate aceste precizări pentru a înţelege bine că vorbim despre nişte mega-structuri extrem de bine articulate care, aşa cum am mai spus, sunt capabile să mişte munţii din loc.
Să revenim acum la anul 2018. Boris Johnson, cu toate că fusese Primar al Londrei şi Ministru de Externe, era văzut ca un personaj controversat, un fel de clovn politic similar lui Nigel Farage. Nimeni nu l-ar fi dat ca viitor premier, cu toate că accederea sa în zona Ministerului de Externe trebuia să semnalizeze faptul că aparţine structurii oculte oficiale a statului englez. Aşadar, pentru a determina demisia lui May, Johnson a demisionat în iunie. În structura guvernamentală, chiar în Departamentul pentru Brexit, o găsim pe Evelyn Farr, un personaj destul de ciudat, strecurat în structura guvernamentală pentru ca Prins să aibă acces direct la documentele secrete. Farr era „ochiul şi urechea” structurii lui Gwinthian Prins. Individa monitoriza orice pas în zona negocierilor cu UE, astfel încât structura secretă executivă ştia exact tot ce se întâmplă. Astfel, când treburile aproape devin de neîntors, în decembrie 2018, Evelyn Farr îşi înteţeşte corespondenţa direct cu Prins, ţinându-l la curent cu fiecare mişcare.
La începutul lui 2019, Farr face mai multe greşeli şi este pe cale să fie prinsă. Între altele îi trimite lui Prins documentele la care acces împreună cu metadatele care-o pot da de gol şi într-un email revine atenţionându-l pe Prins să nu distribuie documentele înainte de a şterge metadatele. De remarcat că în comunicarea cu Prins, Evelyn Farr foloseşte o identitate conspirată luându-şi numele Ian Moon(anagrama “I am no one”).
În martie 2019 devine cât se poate de clar că strategia lui May pare a fi o prelungire a rămânerii în UE pe fondul dezacordurilor cu privire la strategia unui contract cu entitatea europeană privind un Brexit controlat. E momentul în care Prins îi trimite lui Dearlove în ataşament mai multe documente secrete de-ale Departamentului pentru Brexit spunând că acestea reprezintă „planul ei(al Theresei May) de război” şi-i dă ordin „să o ucidă”(politic, desigur). Astfel încep o serie de sabotaje despre care May n-a avut habar, dar care i-au fragilizat teribil poziţia. Şi în ciuda faptului că în 27 martie îşi anunţa apropiaţii că „nu va mai coordona următoarea etapă a Brexitului”, sabotările politicilor sale continuă. Vedea cum partidul îi fuge de sub picioare fără să înţeleagă motivele. Ei bine aceste motive ţineau de loviturile aplicate de Dearlove, orchestrate în interiorul Partidului Conservator unde, rând pe rând, susţinătorii unui Brexit negociat erau „trimişi la vatră”.
În iulie, după o lungă perioadă în care Theresa May a condus doar formal guvernul, demisia îi este semnată de către regină, iar Boris Johnson este paraşutat în funcţia de premier. Şi nu doar atât. Statul începe să se reformeze sub conducerea secretă a structurii oculte executive. Rând pe rând cei care i se opun lui BoJo sunt eliminaţi prin mijloace administrative. Era cât se poate de limpede că Johnson avea o mână nevăzută care-i aranja treburile aşa cum trebuiau.
În ceea ce priveşte Brexitul, într-o corspondenţă de-a sa, Prins demonstrează că întreaga strategie a ieşirii din UE nu este un plan pus la punct de către Rusia – aşa cum se exprima vocal stânga engleză – ci un plan pe care Rusia nu şi l-ar dori deoarece atâta timp cât Anglia este blocată în structura europeană ea este fragilă. Devine cât se poate de clar că părăsirea UE a avut ca scop principal cimentarea relaţiilor anglosaxone(SUA-UK-Australia) în vederea provocării nebuniei din Ucraina.
Aveţi în ceea ce aţi citit un modus operandi al structurilor subterane. La fel cum în Anglia Johnson a fost adus la putere, la fel se întâmplă peste tot în lume. Acum e apusul lui Johnson. Cum nu a răspuns la pozitiv la apelul de apleca din funcţie s-a trezit cu demisia cabinetului său. Nu-i oare hilar să vedem cum e determinat să plece fix în stilul în care el a determinat-o pe predecesoara sa să plece? Ba da, dar asta e viaţa desenată de structurile oculte.
În ceea ce priveşte succesiunea, sunt date mai multe variante sigure precum Rishi Sunak, Sajid Javid, Ben Wallace, Suella Braverman sau Jeremy Hunt. După cum se vede, numărul de „sudeji cu şanse” creşte, asta strict pentru a-i obişnui pe englezi cu o conducere neaoşă venită de prin fundul Imperiului. Aşa cum v-am spus ieri pe Telegram, pare că succesoarea lui Boris Johnson va fi Priti Sushil Patel, preferata structurii care acum sa debarasat de clovnul BoJo. E timpul unei schimbări politice şi de aceea trebuie schimbată şi faţa personajului care „exercită puterea”. Mai multe într-un articol viitor.
Autor: Dan Diaconu
Interesant.