Cum s-ar putea explica bunăstarea Occidentului

Despre asta nu putem să vorbim? Nu trebuie? Despre cât de mult se explică bunăstarea de astăzi a Vestului, a Occidentului, prin colonialismul pe care l-a practicat sute de ani?

Nimeni nu vorbește despre asta, cu toate că toată lumea poate și trebuie să accepte că „bunii” occidentali nu au mers în Africa, Asia sau America tocmai ca samariteni sau civilizatori. Nu, au mers pentru cucerire și jaf! Nu-i frumos să spunem asta? Totuși… Și au adus acasă „plus-valoare”, cum ar spune economiștii azi, au adus acasă profit pur, care se regăsește și astăzi. Pentru că au construit astfel palate uriașe, catedrale, clădiri impozante, au pus pe picioare industrii și porturi, șantiere și câte și mai câte. Au prosperat. Da, încă de pe atunci.

Nu s-a întâmplat cu mult timp în urmă. Încă nu se lăsau alungați și găseau motivații (ce-i drept moderne) pentru colonialismul lor în anii ‘70 ai secolului trecut. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial nici nu-și puteau închipui să renunțe la colonii, oricât de democrați ar fi fost. De fapt, nu au plecat niciodată de bună voie! Churchill nu putea să conceapă ca Marea Britanie să piardă India, „perla Coroanei”. India nu era numită așa pentru că era un tărâm frumos. Nu!

Dar să nu vorbim despre asta! Să spunem doar că sunt deștepți și civilizați astăzi și au sistemul acesta minunat care funcționează perfect la ei, și doar la noi refuză, numit capitalism.

Au adus acasă aur, diamante, comori, în adevăratul sens al cuvântului. Dar asta nu are nicio importanță. Nu explică nimic astăzi. E istorie. Iar istoria o putem folosi pentru a explica sărăcia noastră, nu și bogăția occidentalilor.

„Dezvoltarea Marii Britanii, finanțată de jafurile sale din India”

Alții mai îndrăzneți, mult mai îndrăzneți, nu sunt atât de impresionați de dezvoltarea și civilizația occidentalilor de astăzi și le explică prin trecut, prin istorie.

„Dezvoltarea Marii Britanii de 200 de ani a fost finanțată de jafurile sale în India”, spune indianul Shashi Tharoor, în 2015, la Uniunea Oxford, o declarație realistă pentru concetățenii indieni, dar la fel de binevenită pentru toți cei care invidiază realizările sistemul capitalist din fostele țări colonialiste ale Vestului.

„Cota Indiei în economia mondială, atunci când Marea Britanie a ajuns pe malurile sale, a fost de 23%. În momentul în care britanicii plecau a coborât până undeva mai jos de 4%. De ce? Pur și simplu pentru că India a fost guvernată în beneficiul Marii Britanii”, spunea Shashi Tharoor. „India a ajuns de la a avea 27% din întregul comerț mondial la a avea mai puțin de 2%”.

Alături de Tharoor, deputat, ministru, scriitor și fost sub-secretar general al ONU, însuși primul-ministrul al Indiei, Narendra Modi, cerea despăgubiri Marii Britanii pentru exploatarea din perioada colonială.

Primul-ministru a apreciat inițiativa deputatului din opoziție care a cerut fostei metropole, Marea Britanie, să plătească despăgubiri pentru cei 200 de ani de dominație colonială în „Perla coroanei”.

Narendra Modi a declarat că discursul lui Shashi Tharoor la Uniunea Oxford „a reflectat sentimentele patriotice ale indienilor”.

„Ascensiunea Marii Britanii timp de 200 de ani a fost plătită prin exploatarea pe care a practicat-o în India. În fapt, revoluția industială din Marea Britanie s-a bazat pe premisele dezindustrializării Indiei”.

„La sfârșitul secolului XIX, realitatea este că India era cea mai bună vacă de muls a Marii Britanii, cel mai mare cumpărător de bunuri din Marea Britanie și o sursă de salarii mari pentru angajații britanici din serviciile publice. Pur și simplu, am plătit pentru propria noastră exploatare. Și, așa cum a fost punctat, marile familii britanice din perioada victoriană și-au făcut averea dintr-o economie sclavagistă”.

„Cât timp au stat britanicii în India între 17 și 29 de milioane de indieni au murit de foame”.

„Violența și rasismul au fost o realitate în timpul colonialismului și nu e de mirare că soarele nu apunea niciodată în Imperiul Britanic, pentru că nici Dumnezeu nu avea încredere în englezi pe întuneric”.

„Una din șapte parți ale întregii forțe care au luptat în Primul Război Mondial a fost indiană, 54.000 de indieni și-au pierdut viața în război, 75.000 au fost răniți și alți 4.000 au fost dați dispăruți sau au ajuns prizonieri”.

„S-a subliniat dezumanizarea africanilor și caraibienilor, marea suferință psihologică produsă, ștergerea tradițiilor sociale, a drepturilor de proprietate, a structurilor de autoritate ale acestor societăți, totul în beneficiciul colonialismului britanic. Iar realitatea este că multe dintre problemele de astăzi din aceste țări, inclusiv persistența sau chiar crearea tensiunilor rasiale, entice și religioase au fost rezultatul direct al experienței coloniale. Prin urmare, există o datorie morală care ar trebui plătită”.

„S-a vorbit despre democrație și domnia legii, lăsați-mă să vă spun, cu cel mai mare respect posibil: nu poți să oprimi, omori, torturezi și exploatezi oamenii pentru 200 de ani iar la sfârșit să sărbătorești că sunt democrați” – Shashi Tharoor.

„Minunății” din Belgia cu o explicație… „neplăcută”

Leopold al II-lea a stăpânit Congo în timpul domniei sale ca monarh constituțional al Belgiei. A stăpânit țara în nume personal, pe persoană fizică, cum s-ar spune. Cum era la modă în acea perioadă, după mai multe tentative de a cuceri colonii în Asia și Africa, a pus mâna pe Congo. Apoi a sclavizat un întreg popor transformând întreaga țară într-o plantație de sclavi, sclavi personali. Dar, cu un simț rafinat al capitalismului versatil, și-a deghizat întreaga lucrare în una „filantropică” și „științifică” sub patronajul Societății Africane Internaționale. A folosit munca sclavilor pentru a beneficia de resursele congolezilor. Pentru congolezi, opera ”mărețului rege” a însemnat lagăre de muncă, mutilări, tortură, execuțiii, toate instrumentate de armata sa regală.

Când veți vedea în Bruxelles „minunile arhitectonice” ale orașului este poate indicat să vă gândiți la acest lucru: în timpul regelui Leopold s-au construit nenumărate clădiri, proiecte urbane și lucrări publice, în cea mai mare parte prin intermediul profiturilor realizate de pe urma exploatării resurselor naturale din Congo. Aceste mari proiecte i-au adus regelui supranumele de „Regele Constructor”. Cele mai multe dintre aceste clădiri și construcții se află în Bruxelles, dar și în orașele Ostend și Antwerp, și includ Hipodromul Wellington, Galeriile Regale, Muzeul Regal al Africii Centrale, ca și parcul care îl înconjoară din Tervuren, parcul Cinquantenaire, cu al său triumfător arc, parcul Duden din Bruxelles, ca și Gara Centrală din Antwepen, construită între 1895 și 1905. În afara acestor lucrări publice, regele a comandat cu banii din Africa numeroase construcții private în țară și în afara Belgiei. A extins Palatul Regal din Laeken, a construit Serele Regale, ca și Turnul Japonez și Pavilionul Chinez din apropierea palatului. În munții Ardeni, pe domeniul său de 6.700 de hectare, a construit mai multe palate, precum Ardenne, Ciergnon, Fenffe, Villers-sur-Lesse și Ferage.

Aaa, trebuie să precizăm totuși… În urma acestei exploatări au murit peste 10 milioane de africani, dar nu o să găsiți prea multă informație despre asta. Despre „minunățiile” acestea cu care se mândreăte Belgia și astăzi o să găsiți destulă…

Bineînțeles, Marea Britanie și Belgia sunt doar două exemple și astea tratate superficial mai sus…

Adevărata natură a colonialismului

Cât din ceea ce au, din bunăstarea celor care ne dau nouă lecți astăzi despre cum trebuie să fim, cum să ne organizăm viața, în ce să credem pentru a deveni ca ei se datorează jafului și crimei din trecut? Oare cât? În ce măsură?

Putem să ne gândim pornind de la această imagine, care înfățișează adevărata natură a colonialismului mai bine decât orice. Un bărbat matur care stă în cârca unei biete femei, uscățive și plăpânde. Fără nicio remușcare, fără nicio reținere, precum ar fi fost cel mai natural lucru din lume. Și era… Se întâmpla la începutul secolului trecut, în 1903, nu atât de demult. Vestul prospera pe atunci. Prosperă și astăzi. Azi poate femeia uscățivă sunt românii, est-europenii, africanii, asiaticii, cei care fac ultimele munci, muncile murdare în Occident pentru cei mai puțini bani. Și sunt plătiți din profitul pur pe care companiile occidentale îl extrag de acasă de la ei, unde dețin serviciile, băncile, industriile, pământurile. Precum în trecut… S-ar putea să nu se schimbat atât de multe de atunci. Nu știu… Zic și eu… Oricum, nu suntem noi în măsură să judecăm Occidentul, doar Occidentul poate să ne judece pe noi! Și nu putem aduce astfel de presupuneri pentru a explica dezvoltarea și prosperitatea sa. Nu, istoria nu a avut niciun rol în preaplinul Occidentului, ea poate explica doar sărăcia noastră.

În această imagine este colonialismul în acțiune. Un comercinat englez purtat în spate de o femeie sikkimesă, în vestul provinciei Bengal din India. 1903. Despre ce „mentalitate” e vorba aici, la ce se gândește englezul, care cântărește de două ori mai mult decât femeia care îl poartă în spate? La superioritatea și civilizația sa? Dar oare cât de multe s-au schimbat de atunci?

Dar, nu!, bunăstarea de astăzi a occidentalilor nu se explică și prin jaful de secole de pe patru continente! Nu, deloc! Doar prin ceea ce ei sunt astăzi și ce au reușit să facă de câteva decenii încoace, de când „democrația funcțională”?

Autor: Cristian Patrascu

Sursa: Anonimus.ro