„În plan extern sunt foarte importante interconexiunile. Astăzi (vineri – nr) am discutat cu vicepremierul Ucrainei, domnul Smîhal, care deţine şi portofoliul energiei, pentru a ne susţine în perioada următoare cu producţia din una din centralele nucleare ale Ucrainei şi în acest sens, Transelectrica şi Nuclearelectrica vor purta discuţii în aceste zile pentru un ajutor de urgenţă din partea Ucrainei. Pe celelalte piețe, Bulgaria, Grecia, discutăm să asigurăm necesarul de energie”, a declarat vineri premierul interimar, la Palatul Victoria.
„Așa cum România a alocat când a fost nevoie cote de energie în regim comercial, și Ucraina, tot în condiții de piață, alocă aceste cote de energie. Au fost de acord să exporte energie în România pentru echilibrarea sistemului energetic național. Există un surplus de energie în Ucraina care poate fi exportat”, a mai explicat el despre ajutorul Kievului.
Sursa: CotidianulHD













Adauga comentariu