Cum ne fac supermarketurile mai săraci?

În numărul 16 al Romanian Environmental News, am explicat cum principalii beneficiari ai marilor proiecte de infrastructură din România sunt corporațiile cu sediul în Europa de Vest. În România beneficiarii sunt foarte puțini, în timp ce majoritatea oamenilor, care trebuie să plătească pentru noile servicii, va fi tot mai săracă.

În acest articol arătăm cum sosirea în România a marilor supermarketuri şi a altor rețele de magazine aparținând unor companii din Europa de Vest şi din America de Nord va conduce mai curând la sărăcirea decât la îmbogățiera marei majorități a românilor. Primul lucru pe care-l menționăm este cât se poate de evident, și anume că profiturile din aceste afaceri se vor acumula în mâinile proprietarilor şi ale acţionarilor care, desigur, nu locuiesc în România. Dar chiar și în cazul în care acţionarii ar locui în România, efectele certe ale activității marilor supermarketuri şi hipermarketuri sunt întotdeauna negative în ceea ce priveşte valoarea, diversitatea şi reziliența economiei locale.

Acest argument este susţinut prin exemple clare prezentate în cartea Tescopoly de Andrew Simms şi pe website-ul cu același nume. Cartea se concentrează asupra imensei corporații britanice Tesco, care deține supermarketuri în Europa, America şi Asia. Deşi Tesco nu are supermarketuri în România, are multe supermarketuri în Ungaria şi deține o cotă mare de piaţă în Slovacia. Unul dintre principalii „concurenţi” ai companiei Tesco (supermarketurile nu se află, de fapt, în competiție, ci doar împart piaţa între ele) este grupul francez și mai mare Carrefour, care deține supermarketuri în România. În afara Europei, magazinul american Walmart are o poziție dominantă. Efectele negative ale magazinului Walmart asupra afacerilor locale din SUA sunt enorme. Un studiu a constatat că:

„În cei 10 ani de când Walmart s-a mutat în Iowa, statul a pierdut mai mult de 555 de magazine alimentare, 298 de magazine de hardware, 293 furnizori de materiale de constructii, 161 de farmacii şi 111 magazine de îmbrăcăminte pentru copii. 7.326 de companii au dat faliment.”

Efectele în Marea Britanie (și peste tot unde au apărut aceste supermarketuri) sunt similare:

„În Fakenham (un oraş din estul Angliei), deschiderea unui magazin în afara orașului a fost urmată de creșterea cu o treime a numărului de magazine închise, o scădere a numărului de magazine de cartier (supermarketuri mici) şi de o deteriorare vizibilă a mediului construit din centrul oraşului.

În Marea Britanie, între anii 2000 şi 2006, numărul de „magazine independente neafiliate” a scăzut de la 35.500 la 25.893, adică la aproape o treime.

După cum subliniază Simms, nu sunt afectate numai magazinele locale. Există un efect de domino: …. spălătorii de geamuri, dulgherii, contabilii, avocaţii, zugravii, instalatorii pierd un client deoarece supermarketurile tind să achiziționeze majoritatea produselor şi serviciilor de la nivel central, și nu de la micii comercianţi şi profesionişti locali. Persoanele de la nivel local sunt afectate.

Hipermarketurile se mândresc cu faptul că sunt eficiente. În cazul lor, a fi eficient înseamnă a angaja mai puţini oameni. În Marea Britanie, un magazin de cartier angajează o persoana pentru fiecare 42.000 de lire sterline din cifra de afaceri, în timp ce un hipermarket angajează o singură persoană pentru 95.000 de lire sterline din cifra de afaceri. Simms scrie: „Reducerea locurilor de muncă este un aspect intrinsec al modelului lor de afaceri.” În urma unor calcule s-a dovedit că în America la fiecare loc de muncă creat de Walmart, 1,5 locuri de muncă se pierd în altă parte. Dacă adăugăm și faptul că majoritatea locurilor de muncă la supermarketuri sunt prost plătite, singura concluzie care se desprinde din aceste constatări este că atunci când un supermarket se deschide în zona dumneavoastră, rezultatul va fi mai puţine locuri de muncă; mai puține locuri de muncă bine plătite, precum şi o scădere a cantității de bani care circulă în economia locală. Pentru o țară afectată de sărăcie cum este România, aceasta este o veste realmente proastă.

Uriașele lanţuri de supermarketuri dispun de o putere colosală şi ele folosesc această putere pentru a exercita presiuni şi a deține controlul asupra furnizorilor. A avea alimente şi haine mai ieftine în Europa înseamnă salarii mai scăzute pentru muncitorii din Bangladesh, care ajung să fie plătiți cu echivalentul a 25 de bani pe oră. Salariile reale din Bangladesh s-au înjumătăţit între 1990 şi 2000.

Atunci când un supermarket reduce preţul unui produs sau oferă două produse la preţul unuia singur, înseamnă adesea că, mai ales în cazul hipermarketurilor Tesco si Wallmart, furnizorul este cel forțat să acopere reducerea, în timp ce supermarketul își mentine nivelul profiturilor. Furnizorii sunt îngroziţi de Tesco așa cum ar putea fi de orice mafie: Tesco are putere, iar dacă pierd contractul cu Tesco le va fi foarte dificil să încheie alt contract cu altcineva.

Puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut. Cu fiecare zi care trece, se mărește cota de piaţă (puterea) deținută de supermarketurile gigant. Nu este nevoie să spun mai mult.

În următoarea ediţie a REN, vom prezenta câteva cazuri de oameni care se luptă împotriva dominaţiei marilor retaileri şi corporaţii şi metodele pe care le folosesc.

Autor: Douglas McFarlane

Traducere de Irina Bazon

Articol tradus din revista Romanian Environmental News.