Analize și opinii

Cum (de ce) ajungi cel mai bogat român pentru al doilea an consecutiv

Omul de afaceri Frank Timiș, implicat în toate companiile care se ocupă de exploatarea resurselor subterane, este susținut de ani de zile de președintele Traian Băsescu • Acesta și-a folosit influența și mai ales deschiderea publică de care beneficiază din postura de președinte, pentru a-i susține afacerile lui Timiș • Frank Timiș este implicat în afacerile de la Roșia Montană, în cele cu gazul de șist, în scandalul aurului de la Certej, dar și în diverse exploatări de pe litoral • Autoritățile, de orice culoare politică au fost de-a lungul timpului, nu au făcut altceva decât să îl susțină pe Timiș, uneori chiar și în detrimentul statului român • Iar Băsescu a fost interfața votată a afaceristului

Omul de afaceri Frank Timiș (foto) a acaparat, cu sprijinul autorităților din România, majoritatea concesiunilor de stat cu privire la resursele naturale, în special cele legate de aur și petrol. După influențarea autorităților pentru a primi zone din țară, Timiș a acționat pe alte două planuri, extrem de importante: a cumpărat publicitate la majoritatea ziarelor și televiziunilor din țară, pentru a-și asigura liniștea și pentru a se feri de anchetele jurnalistice, după care și-a determinat un grup de lobbyști destul de agresivi în convingeri. Primul dintre lobbyștii afacerilor lui Frank Timiș este președintele Traian Băsescu. Declarațiile acestuia de-a lungul timpului, așa cum ZIUAnews vă va arăta, au fost menite să pună presiune pe oamenii politici sau funcționarii care nu ascultau de Timiș și să convingă opinia publică de faptul că permiterea exploatărilor este numai și numai în beneficiul României.

Unul dintre cele mai mari scandaluri de exploatare, aflat acum pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel București, Secția a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal, este cel legat de gazele de șist, cunoscut ca afacerea Chevron. Concret, compania lui Frank Timiș, Regal Petroleum, a încheiat un acord de concesionare și exploatare cu statul român, în timpul Guvernului Năstase, în 2004. Regal Petroleum a vândut dreptul său de exploatare către compania Chevron, deși nu e foarte clar dacă sunt două companii Chevron, adică Chevron Româna și Chevron Austria. Nu de alta, dar ambele denumiri apar în contractele încheiate cu statul român, contracte care, de altfel, nu sunt publice.

Timiș, regele exploatărilor

Regal Petroleum a fost înființată în 1996 de Frank Timiș, același om de afaceri care a înființat și firmele de exploatare a aurului Apusenilor, Gabriel Resources și European Goldfields. Totodată, se pare că apropiați ai aceluiași om de afaceri, prinRoman Copper, sunt cei care au cumpărat cuprul de la Roșia Poieni. Toate acestea erau companii canadiene, la fel ca și compania care s-a implicat în exploatarea aurului de la Certej, Eldorado Gold Corporation. Aceasta este o companie listată la bursa din Vancouver, cu operațiuni în Grecia, Turcia, China şi Brazilia. Proiectul Certej este prima exploatare a aurului pe scară largă pe bază de cianuri din România, care a primit acordul de mediu. Spre deosebire de proiectul de la Roșia Montană, unde Timiș nu a primit avizul de mediu pentru exploatare, la Certej acest lucru s-a întâmplat.

Guvernele au încălcat dreptul la viață, prin aprobarea proiectelor

Avocatul Georghe Piperea, alături de Greenpeace România și multe alte ONG-uri, în contradictoriu cu Guvernul României și cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale, au cerut CAB să anuleze patru Hotărâri de Guvern, trei din martie 2012 și una din ianuarie 2005, precum și toate actele juridice încheiate în temeiul respectivelor Hotărâri de Guvern, care consfințeau acorduri petroliere dintre statul român și companiile lui Frank Timiș. Avocatul a precizat, în motivele depuse la dosar, că Hotărârile date de Guvernul Ungureanu încalcă dispozițiile legale cu privire la dreptul la viață și dreptul la un mediu sănătos, dreptul la informare cu privire la problemele de mediu, dispozițiile constituționale cu privire la obligația de exploatare a resurselor naturale în concordanță cu interesul național. Conform motivelor depuse la dosar de avocatul Gheorghe Piperea, “Prin HG nr. 188/2012, HG nr.189/2012 și HG nr.190/2012, au fost aprobate acordurile petroliere de concesiune pentru explorare/ dezvoltare/ exploatare în perimetrele EX 18-Vama Veche, EX19-Adamclisi, respectiv Ex-17 Costinești, încheiate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Chevron România Holding BV, iar prin Hotărârea de Guvern nr. 2283/09.12.2004, a fost aprobat Acordul petrolier de concesiune pentru explorare/ dezvoltare/ exploatare în perimetrul EV-2 Bârlad, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Corporația Regal Petroleum. În primul rând, trebuie să menționăm că actele normative respective nu au făcut, însă, publice metodele și tehnologiile concrete de explorare/ exploatare/ dezvoltare pe care concesionarul Chevron România a propus să le folosească în Perimetre, estimarea impactului asupra mediului, planul de refacere a acestuia, deși primele trei acorduri petroliere din lista menționată anterior au fost declasificate”. Rămâne de văzut dacă instanța CAB va fi de acord să anuleze concesiunile făcute sau nu de statul român, cu atât mai mult cu cât, de la momentul iscării scandalului privind exploatarea gazelor de șist, s-a descoperit și cine stă în spatele afacerii, iar surpriza nu a fost deloc mare, având în vedere antecedentele.

Regal Petroleum, subrogată de Chevron

Prima Hotărâre de Guvern, cea din decembrie 2004, aplicată din 2005, prin care s-a concesionat explorarea petrolieră, a fost făcută de Guvernul Năstase către compania Regal Petroleum, deținută de omul de afaceri Frank Timiș. Contractul de concesiune priveaperimetrul Bârlad, adică aproximativ 600.000 de hectare de subsol plus rezervele de apă. Nu se știe exact prin ce formulă juridică, dar Chevron România Holding s-a subrogat în drepturile și obligațiile pe care Regal Petroleum le avea prin acordul de concesiune petrolieră semnat în 2004. O altă problemă ridicată de ONG-uri și de avocatul Piperea este legată de termenii în care au fost încheiate aceste acorduri, ceea ce a permis ca răspunderea companiilor să fie minimă, iar utilizarea resurselor naturale este aproape la discreția acestora: “O resursă vitală, donată de către Statul român companiei Chevron, prin acordurile petroliere, este apa. Astfel, Chevron poate utiliza oricâte surse de apă de suprafață sau subterane necesare desfășurării operațiunilor petroliere. (…) Mai mult, Chevron are acces la conductele petroliere, porturile, docurile și alte instalații, în cazul în care folosirea acestora îi este necesară pentru realizarea operațiunilor petroliere (…) Acordurile Petroliere nu conțin niciun fel de sancțiuni pecuniare.”


Băsescu, lobbystul lui Timiș

Din momentul în care a ajuns președinte, Traian Băsescu a început să facă lobby pentru ca exploatările lui Frank Timiș să fie lăsate să funcționeze. De la presiuni publice făcute pe autorități, până la ridicarea în slăvi a proiectelor omului de afaceri, Băsescu nu s-a dat în lături de la nimic, ba chiar a sugerat, pe alocuri, că autoritățile care nu se grăbesc să susțină proiectele lui Timiș lucrează cumva împotrivaintereselor României. În aprilie 2012, președintele României cerea imperativ Guvernului să verifice proiectul Roșia Montană și să dea drumul proiectului.Ceea ce vă cer, domnule ministru şi domnilor membri ai Guvernului, este să vedeţi dacă e fezabilă Roşia Montană. Dacă este fezabilă, daţi rapid avize, dacă nu, spuneţi nu investitorului, pentru că fiecare zi în care întârziem ne va costa enorm în următorul proces. Nu mai ţineţi astfel de subiecte în dezbatere publică pentru că descalifică autorităţile române. Dacă, spre exemplu, pe exploatarea de la Roşia Montană discutăm despre obţinerea unui profit la sfârşitul unui ciclu de 16 ani de circa trei miliarde de euro, vreau să ştiţi că în lipsa locurilor de muncă, România pierde în fiecare an 3,6 miliarde de euro prin deficitul de la fondul de pensii. Deci pierdem în fiecare an profitul unui ciclu complet de exploatare la Roşia Montană. Şi dacă îl socotim pe vreo 10 ani, vedem că pierdem o dată şi ceva toţi banii pe care îi primim de la UE într-un ciclu bugetar”O săptămână mai târziu, același Traian Băsescu susținea că statul român nu poate să își asume activitatea de exploatare, pentru că nu are resursele financiare necesare.România nu are miliardele de euro de care ar fi nevoie pentru exploatare. Poate mulţi consideră că cel mai important lucru este profitul din aceste exploatări, fie că vorbim de cupru, aur sau gazele de şist. Sunt de acord că e foarte important. De aceea solicit Guvernului să revizuiască tot sistemul de redevenţe în maxim două săptămâni”În aceeași zi, Băsescu certa autoritățile române că plimbă din 1997 proiectul Roșia Montană, susținând profitabilitatea acestuia, și mai ales, demagogia presei care și-a permis să critice proiectul lui Timiș“În următorii ani, şi eu spun cinci ani, România nu se poate bizui pe relansarea investiţiilor străine. Or, a aştepta cinci ani să vedem ce se întâmplă pentru a crea noi locuri de muncă, eu înmulţesc simplu deficitul fondului de pensii, pentru că statul român blochează crearea de locuri de muncă pe fondul demagogiei mass-mediei, eu înmulţesc simplu 3,6 miliarde deficit la fondul de pensii, cu cinci ani. Şi constatăm că sunt 18 miliarde de euro şi mă întorc de unde am plecat, din 1997, autorităţile române plimbă responsabilitatea de la unul la altul pentru Roşia Montană” . În același context, dar cu câteva luni înainte, Băsescu spunea clar că el susține proiectul“Iar pe cei care vorbesc despre distrugerea mediului îi invit să meargă acum la Roşia Montană. Eu am fost de trei ori. E adevărat, niciodată ca președinte al României. Am susținut și susțin proiectul, cum susțin orice tip de dezvoltare industrială“.


Dosarele pe Roșia Montană, închise de procurori

Numele omului de afaceri Frank Timiș a figurat, de-a lungul timpului, în mai multe dosare penale, plecând de la scandalulRoșia Montană. Deși SRI-ul a transmis mai multe informări care demonstrau activități ilicite ale acestuia, nimeni nu a făcut nimc, soluțiile de neîncepere a urmăririi penale fiind la ordinea zilei. Ceea ce demonstrează nu numai faptul că relațiile și conexiunile pe care acesta le are sunt de mare ajutor în dezvoltarea afacerilor, dar mai ales faptul că acesta este mai presus de lege, intangibil, asasin economic. Presa a relatat de-a lungul timpului că numele lui Timiș a fost implicat în două dosare de la Parchetul General, unul de la Secția Militară a acestuia și unul la Parchetul Curții de Apel Alba. Susținerea politică de care a beneficiat și beneficiază omul de afaceri s-a răsfrânt astfel și asupra dosarelor sale penale.

Niki Florescu

sursa: ziuanews.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Procurorii romani nu se ating de rechini , dar ANI si CSM il urmaresc cu incrancenare pe M Diaconu , ca pe cel mai mare raufacator al acestei tari si dezlantuie prigoana asupra L Hossu-Longin . Basescu da pe dinafara de dosare penale cu nup-uri gratie slugoilor din justitie , comite cele mai abjecte actiuni antiromanesti , creeaza si protejeaza un stat mafiot in folos personal si al clicii sale , dar basistii nu se cutremura :fac din el stindardul anticomunismului ( cata ironie !). Comisia Europeana ne cere o justitie dreapta , eficienta , sa luptam impotriva coruptiei , dar corifeii ei plang dupa Kovesi si Morar , desi coruptia a atins cote incredibile sub domnia lor . Gittenstein ne spune senin ca evaziunea ori piata neagra egaleaza PIB-ul, de parca astea s-au nascut acum cinci luni , etc Nici nu spera absurdul sa-si gaseasca expresii mai adecvate si din abundenta .Toti Frank Timisii astia merg linistiti mai departe nederanjati ,sunt incoronati prin topuri .