Probabil unii nu concep cum am putea să nu fim membri ai UE. E o prostie generată strict de propaganda pe care o îngurgitează. Toți au ajuns să creadă că pe la noi curge doar lapte și miere și asta strict datorită „binefăcătoarei” Uniuni. Articolul de față este menit să vă coboare cu picioarele pe pământ pentru a putea înțelege „ce ne-a adus nouă UE” și cum am arăta fără „binefacerile” structurii malefice în care ne-am băgat prostește. Așadar ce-ar fi dacă n-ar fi UE?
1. Nu am mai plăti TVA
TVA-ul a fost introdus strict pentru a ne „alinia” politicilor fiscale ale UE. Ca efect, prețurile au crescut pe toată linia. Fără UE nu am fi avut TVA, astfel încât, pe general, prețurile ar fi cu aproximativ 20% mai mici.
2. Prețul mâncării ar scădea
Intrarea în UE a permis marilor concerne europene să pătrundă pe piața locală ca-n brânză. Astfel, după ce au făcut dumping și au cumpărat producătorii români, au redus la zero producția de aici și, treptat, au mărit prețurile. Un caz particular îl constatăm pe piața laptelui unde au rămas doar câțiva producători mici care nu au capacitate de procesare și nu sunt capabili să-și optimizeze costurile de producție. Astfel, controlând piața, marile concerne nu doar că nu produc aici, dar vând și mai scump cu până la 60%!!! De remarcat că aproximativ 70% din brânza telemea „românească” nu se mai produce în România, ci în afara ei.
Ieșirea României din UE ar însemna prețuri medii la alimente cu cel puțin 20% mai mici, suplimentar față de reducerea rezultată din TVA.
3. Carburanții ar fi mai ieftini cu cel puțin 30%
Prețul mare al carburanților este cauzat de ping-pong-ul pe care Petrom îl face cu petrolul românesc: extrage de aici, exportă la Viena și reimportă benzină și motorină. Asta nu înseamnă doar prețuri mai mari pentru Români, dar și o cotă imensă din deficitul de cont curent al României. E „micul mare secret” care nu se spune niciodată: carburanții sunt principalii vinovați pentru deficitul de cont curent al țării, iar problema deficitului nu poate fi rezolvată decât prin tăierea căpușării efectuate de industria de rafinare și petrochimică(aici e un alt domeniu distrus în România pentru a deschide calea importurilor). În plus, există accize aplicate carburantului care ar putea fi eliminate dacă nu am fi membri ai UE. Numai din TVA zboară 20% din preț!
4. Prețul utilităților ar scădea cu până la 50% față de valoarea actuală
Prețul imens pe care românii îl plătesc pe apă, gaze și electricitate este cauzat de un cumul de factori, între care manipularea prețurilor efectuată de către distribuitorii de utilități are un rol covârșitor. Astfel, pe tot lanțul, câștigul cel mai mare îl au distribuitorii care, în mare, doar facturează. Privatizarea distribuțiilor a fost una dintre condițiile impuse de UE pentru aderare. În acest fel, banii românilor zboară în țările de origine ale firmelor de distribuție de utilități(Franța, Germania, etc)
5. Ne-am recâștiga independența energetică
Prin forțarea separării producției de transport și de distribuție s-au adăugat costuri imense care, altfel, în cazul unei companii integrate pur și simplu n-ar fi existat. Motivul a fost unul simplu: fragmentarea pentru ca marile concerne externe să lupte cu firme mai mici pe care să le sufoce rapid. Haosul care-a urmat a făcut ca o mare parte din România să devină „abonată” la producătorii energetici externi. De asemenea, dezvoltările producției și ale infrastructurii interne au fost faultate de către UE special pentru a face loc marilor pești energetici europeni. Două exemple:
- dezvoltarea complexului de la Cernavodă a fost faultată periodic de către cozile de topor „ieuropene” pentru a deschide calea importurilor de electricitate de peste hotare. Spre deosebire de noi, ungurii au construit o centrală nucleară cu rușii, centrală de la care și noi vom ajunge să cumpărăm. De asemenea, mai menționez că Nuclearelectrica a fost sabotată prin distrugerea companiilor care-o aprovizionau de la intern: Compania Națională a Uraniului și Fabrica de apă grea. Acestea au fost puse pe butuci pentru a deschide astfel calea importurilor mult mai scumpe!
- infrastructura internă de gaze este sabotată pentru a permite exportul unei cantități cât mai mari de gaze noastre în Europa spre beneficiul Ungariei și Austriei în primul rând – și al UE în general. Astfel, nu doar că românilor li se va pune taxă pe centrala de apartament pentru a frâna dezvoltarea infrastructurii interne, dar tot lor li s-a pus o taxă pe factură pentru a se construi conducta care SCOATE GAZELE DIN ROMÂNIA!
6. Am avea acces la surse energetice ieftine
Punerea pe butuci a exploatărilor miniere este o crimă! Cărbunele e ieftin și viabil, iar în mixul energetic național avea o cotă importantă. Ieșirea din UE ne-ar asigura capacitatea de a refolosi energiile ieftine de care dispunem și în care cărbunele are o cotă mare. În ceea ce privește poluarea menționez că există tehnologii care reduc aproape la zero poluarea produsă de cărbune, iar interzicerea sa ține mai mult de ideile crețe ale nulităților europene.
7. Infrastructura rutieră și feroviară a României s-ar tripla în 5 ani
Respectarea unor regulamente tembele face ca kilometrul de autostradă să fie de patru ori mai scump(în termeni reali) acum decât atunci când eram în afara UE. De asemenea, respectarea unor regulamente idioate de mediu(vezi povestea „cărbușului” care împiedică autostrada Pitești-Sibiu) sunt de fapt frâne în calea dezvoltării țării. Fără UE, autostrada Pitești-Sibiu ar fi de cel puțin patru ori mai ieftină, la fel ca București-Iași și Iași-Târgu Mureș. În ceea ce privește infrastructura feroviară, dezastrul de acolo este cauzat în proporție de 100% de politicile tembele ale UE! După cum bine cunoașteți, UE are interes în a frâna dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare a țării, iar nulitățile politice pe care le avem trag cu drag pentru îndeplinirea acestui deziderat.
8. Recâștigarea independenței financiare
Isărescu a forțat privatizarea băncilor românești, iar efectele se văd din plin: un român se împrumută cu de până la zece ori mai scump decât un neamț(dobânda medie plătită de un neamț e de 1.5%!). Mai mult, România nu mai poate capitaliza băncile proprii(CEC și Eximbank) pentru că acțiunea se consideră ajutor de stat. Astfel, prin robinetul bancar, nu doar că se scurg miliarde de euro anual, dar aceasta afectează și bunăstarea românilor și competitivitatea firmelor autohtone. Fără UE am putea reinternaliza proprietatea asupra instituțiilor bancare, reinstaurând astfel ordinea firească. După cum se vede, țările din Est cele mai performante și independente sunt cele care și-au păstrat o componentă importantă a sistemului bancar(Polonia și Ungaria).
9. Infrastructura de sănătate ar putea fi substanțial îmbunătățită
Ca și în cazul autostrăzilor, apartenența la UE se traduce în costuri exorbitante de construcție pentru infrastructura medicală. Astfel, un spital(atenție, doar construcția, nu și aparatura!) ajunge să coste de până la șase ori mai mult în UE decât oriunde în afara UE. Mai mult, Uniunea Europeană ne-a obligat să reducem numărul de paturi, iar consecințele le-ați văzut cu toți. Imaginați-vă că alocând bani la nivelul UE pentru un singur spital am putea construi ȘASE SPITALE! Practic s-ar rezolva ca prin minune problema spitalelor regionale. Mai mult, apartenența la UE a făcut ca România să devină doar un „aplicator” al politicilor de sănătate de la nivelul Uniunii. După cum s-a văzut la recenta pandemie, acest lucru a avut un efect nefast asupra tratamentelor aplicate pacienților, ajungându-se chiar la crime!
10. Controlul datoriei externe
Apartenența la UE ne obligă să ne împrumutăm pentru toate prostiile. Abia recent a ieșit la iveală faptul că din cele „80 de miliarde de euro ale Plăvanului”, doar 14 miliarde de euro sunt fonduri nerambursabile, restul fiind ÎMPRUMUTURI! Iar de împrumutat ne împrumutăm pentru a pune în aplicare fantasmagoricul „pactul verde” european. Ce înseamnă pactul verde? Prețuri substanțial mai mari plătite de consumatorul final, restricții cât cuprinde și o reducere drastică a mobilității. Iar pentru asta ne împrumutăm cu încă 40% din PIB, ducând datoria țării la aproape 100%!
Fără UE nu doar că am putea controla mai strict împrumuturile, dar am și evita cheltuirea inutilă a banilor pe niște fantasme fără sens.
Mă opresc aici, dar cu promisiunea de a continua lista cât mai curând posibil întrucât sunt multe alte aspecte la care nu v-ați gândit. Nu vreau decât să înțelegeți că UE e departe de a fi paradisul pe care-l credeți. Nu e decât o formă supranațională de destabilizare a națiunilor componente. Până acum a subvenționat bunăstarea, iar de-acum înainte, pe măsură ce ieșirea devine mai greoaie, încep să apară problemele. Exact ca-n cazul Uniunii Sovietice. Avantajul este că ieșirea din UE poate fi una facilă(vezi cazul Islandei și al Angliei) în condițiile în care există determinare politică și coerență internă. Partea proastă e că la noi UE nu se lasă până când nu distruge cu totul societatea pentru a o putea stăpâni. Voi reveni cu o continuare.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/2021/05/cum-ar-arata-viata-noastra-daca-nu-am.html#more
Absolut exact!UE a fost înființată exact pentru a jecmani țările est europene de resurse si bogatii fără a trage nici-un glonte!Pentru ca au nevoie si de mîna de lucru ieftină si foarte bine calificata in socialismul lui Ceaușescu,au decis să distruga doar economia romaneasca ca sa nu aiba concurenta asa ca au acaparat totul in România de la resursele naturale pina la utilitati si agricultura!UE este o mai mare mizerie decit URSS ca si organizația terorista si criminală NATO!!!
Planul Valev pe care Ceausescu l-a respins, era nimic pe langa toate astea.