După ce la alegerile prezidențiale, DPD a lansat pe site-ul său chemări la vot „pentru un viitor mai bun”, azi, cu Klaus Iohannis la Cotroceni, există întârzieri uriașe la livrările de jumări și șorici expediate românilor din diaspora
Așa-i românu’ când coletărește, ca și Iohannis când silabisește
Pe 9 noiembrie 2019, cu puțin timp înainte de reconfirmarea lui Klaus Iohannis ca președinte, firma de transport colete DPD România prelua pe Facebook o postare care înfățișa o stivă de pistoale-mitralieră Kalashnikov, lângă un text „sugestiv”: „Cumpără și tu ștampilă și votează pentru o țară mai bună” (foto jos). Într-o țară normală, Ministerul de Interne și Servicile secrete s-ar fi sesizat pentru a cerceta în ce fel un „Kalashnikov” poate fi asimilat „ștampilei de vot” în România și dacă este vorba de o boală mentală colectivă sau poate de un grup care promovează acțiuni subversive. Transformată în balamuc de la debutul mandatului Klaus Iohannis și parazitată de celule “rezist” instalate în principalele instituții ale Statului, România pare, însă, că nu mai are anticorpi împotriva unui flagel al urii, dezordinii sociale și violenței.
Postarea de pe Facebook a DPD România
… includea, într-un subtil mesaj politic, și o imagine a „părintelui PSD”, Ion Iliescu, cu un panseu de tip pârț politic: „Înainte să votați, gândiți-vă ce fel de țară vreți să lăsați în urmă pentru Ion Iliescu”. Toată lumea consimte că Iliescu a fost un personaj politic sinistru, dar de ce nu au lămurit șefii DPD România ce rol aveau astfel de mesaje pe pagina unei firme de curierat? Răspunsul este, desigur, integrat unui fenomen mai amplu, în care multinaționalele s-au implicat cu tupeu post-colonialist în jocurile politice din România, fiind de notorietate cazul directorului Raiffeissen România, Steven van Groningen- coborât la o manifestație „rezist” în 2017 (anti- Guvern, pro- Iohannis), „pentru copiii săi” (sic!).
Trece-un tren pe la Galați, plin cu șunci și cu cârnați
La DPD România, ex-directorul general Lucian Aldescu, un pescar de „răpitori”, este cel care, în 2008, a vândut firma Pegasus către Grupul GeoPost – Yurtici Cargo. Grupul a continuat afacerea sub numele DPD România (prezentată de fătucile-dactilograf din Divizia Presă ca fiind „unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală de coletărie și curierat expres”), ca parte a rețelei Grupului DPD – o rețea de coletărie ce are ca acționar majoritar Poșta Franceză (Le Groupe La Poste, deținută de Guvernul Franței, cu 73% din acțiuni), prin firma GeoPost: altfel spus, zilele acestea, livrarea coletelor de Crăciun către românii din diaspora, este prezidată, undeva, foarte de sus, prin Emmanuel Macron, unul dintre roboțeii globaliști care l-au „inițiat” pe Klaus Iohannis în „procedurile” globalismului sălbatic de genul „Statul sunt Eu”. Comic-tragic, coletăria pune alături, într-un „parteneriat strategic” (cum îi place lui Iohannis să se exprime uneori, cu pauze în vorbire), două state perfect aproximativ nefuncționale: Franța lui Macron, blocată de luni de zile de greve și proteste, și România lui Iohannis, blocată prin „Guvernul Meu”, Ludovic Orban. Nici nu este de așteptat ca Divizia Presă din România să abordeze o astfel de alăturare: protestele de stradă din Franța sau puseele prezidențiale dictatoriale din România au dispărut de la televizor de când au fost inventate cenzura de redacție, „spălarea pe creier” fără periuță și finanțarea globalistă.
În 2009, când Lucian Aldescu
… a deschis „hub-ul din Sibiu” al DPD România, primarul Klaus Iohannis l-a asigurat de tot „suportul său și al echipei sale”. Ca și alte proiecte unde a existat „suport” de la Iohannis, cel al lui Aldescu arată azi, în zilele Crăciunului, galben de leșinat, cu standardele în grea suferință: nu există un Birou de presă, salariile sunt meschine, call-center-ul sau adresele de e-mail pentru numeroșii clienți nemulțumiți nu emit răspunsuri, întârzierile sunt uriașe, sistemul de tracking este vorbă-n vânt. Numeroasele mesaje online ale clienților batjocoriți de nepăsarea responsabililor DPD sau foști angajați confirmă din plin, iar la nivel de soluționare a plângerilor se aplică strategia favorită a lui Klaus Iohannis, ex-primarul care i-a înfipt în buricul Sibiului: tăcerea.
Un caltaboș pentru eternitate
Managerii de la DPD cer autostrăzi într-o țară căpușată de un Sistem paralel (Republica Procurorilor România) în care drumarii români au fost arestați pe „anti-corupție” și unde drumarii străini și-au bătut joc de lucrări. DPD România face promisiuni fără acoperire clienților, dar nu este în stare să explice întârzierile uriașe ale coletelor pe hartă și neobrăzarea cu care sunt tratați clienții. Pe hartă, convoaiele de microbuze DPD trebuie să treacă prin Ungaria, adică prin Spațiul Schengen și niciun manager DPD România nu s-a întrebat de ce România este încă ținută în afara Spațiului. Există și o explicație sumară: Ungaria are președinte, iar România are doar un roboțel neo-marxist, care spune întotdeauna „Da!” la Bruxelles și întotdeauna „Nu!” la București. Greu de crezut că DPD România va putea să-și dezvolte afacerile (așa cum se împăuna în interviuri Lucian Aldescu) fără autostrăzi și fără acces la Scengen, devreme ce regimul Iohannis le-a sugrumat pe amândouă: iar în acest caz, este greu de înțeles la ce „viitor mai bun” fac referire postările cvasi-politizate găzduite de website-ul multinaționalei DPD. De cealaltă parte, românii din diaspora care, prin DPD, își așteaptă caltaboșii în Franța, Germania, Marea Britanie, Belgia, Italia ș.a., au în multe cazuri, speranțele înșelate: coletele operate prin companie au zilele acestea întârzieri uriașe, inclusiv la depozitul din orașul natal al lui Iohannis, Sibiu, proiectat ca „hub central” național. Dacă în „România lucrului bine făcut” a lui Iohannis, lucrurile merg, în general, prost sau foarte prost și la stat, dar și la „privat” (exemplu, coletele cu preparate de Crăciun care nu mai ajung la destinatari), este de remarcat, totuși, și un fenomen sănătos, clinic sănătos: căci, lipsa cărnii de porc, frecvent nerecomandată de doctori, îi va integra mai bine pe unii din activiștii „rezist” români din diaspora în grupurile de vegetarieni occidentali.
Autor: Traian Horia
Sursa: Ion Cristoiu Blog
Adauga comentariu