Analize și opinii

”CRIZA” ECONOMICĂ DIN EUROPA, IMPUSĂ CU BUNĂ-ȘTIINȚĂ DE FACTORUL POLITIC

images6Autoritățile europene au pus în prim-plan agenda politică, în dauna realităților economice, profitând de criza de amploare cu care se confruntă economiile de pe bătrânul continent pentru a implementa așa-zise ”reforme” pe care cetățenii Europei nu le-ar fi votat niciodată în condiții normale, se arată întru studiu publicat de economistul american Mark Weisbrot în The Guardian.

Deși sursa și epicentrul crizei financiare și, ulterior, economice, din 2007-2009, a fost economia americană, modul în care factorii de decizie americani și europeni au răspuns problemelor generate de criză a determinat evoluții diferite pe cele două continente, mult mai nefericită în cazul Europei, se afirmă în studiul citat.

Recesiunea tehnică a durat în Statele Unite ale Amercii (SUA) aproape un an și jumătate (din decembrie 2007 până în iunie 2009), în timp ce zona euro s-a confruntat cu o perioadă de recesiune similară, ca lungime, din ianuarie 2008 până în aprilie 2009.

Dar, în timp ce economia americană a intrat, după recesiune, pe o tendință de creștere, fie ea și ușoară, cea europeană s-a confruntat cu o nouă depreciere, de data asta chiar mai lungă decât prima periodă de recesiune.

Astfel, economia zonei euro a intrat pentru încă doi ani în recesiune, începând cu trimestrul trei al lui 2011 și terminând cu aceeași perioadă din 2013, pentru ca nici în prezent să nu se poată bucura de certitudinea intrării pe o tendință pozitivă.

UE a adoptat politici publice ”distructive”

Răspunsul factorilor de decizie din Uniunea Europeană (UE) în fața crizei economice a fost apelarea la o brutală politică de austeritate. În totală contradicție cu modelul de acțiune american și cu teoria economică elementară, care recomandă o politică fiscală expansionistă în perioadele de criză economică (reducerea taxelor și impozitelor, respectiv, creșterea investițiilor publice), conducătorii UE au crescut substanțial fiscalitatea și au tăiat cheltuielile publice, sufocând în acest fel și mai mult economia europeană puternic afectată de criză.

Nici politica monetară adoptată de BCE nu a fost una la fel de coerentă și de inspirată ca cea a FED-ului, măsurile de reducere a dobânzii monetare de către Banca Centrală Europeană fiind tardive și ineficiente, în lipsa sprijinirii lor prin o politică fiscală adecvată.

Mai mult decât atât. Mark Weisbrot afirmă că autoritățile europene au pus în prim-plan agenda politică, în dauna realităților economice, criza de amploare cu care se confruntă în prezent economiile de pe bătrânul continent fiind prețul plătit de populație pentru insistența factorilor politici de decizie în a implementa așa-zise ”reforme”, pe care cetățenii Europei nu le-ar fi votat niciodată în condiții normale.

Și mai intolerantă pentru situația economiei europene este, spune economistul american, rata șomajului calculată pentru populația tânără, care a sărit demult de 50%.

Criza economică, indusă de Comisia Europeană, FMI și BCE

Autorul studiului prezintă ca dovadă 67 de rapoarte ale Fondului Monetar Internațional (FMI) realizate în perioada 2008-2011, rapoarte în care FMI, dimpreună cu Comisia Europeană (CE) și guvernele europene arată că au alte preocupări decât ieșirea din criză, și anume: reducerea sectoarelor publice, reducerea drepturilor salariaților, tăierea cheltuelilor cu asistența socială și de sănătate.

Economistul american prezintă și exemple concrete: FMI a recomandat înăsprirea politicilor fiscale în toate cele 27 de state membre UE, reducerea cheltuielilor de sănătate în 14 dintre ele, tăierea pensiilor în 22 de țări europene.

De asemenea, toate recomandările FMI legate de forța de muncă vizează reducerea drepturilor angajaților, prin diminuarea plăților pentru accidentele de muncă, a ajutoarelor de șomaj, creșterea vârstei de pensionare și eliminarea contractelor colective de muncă.

Iar FMI-ul nu este o entitate independentă, de sine stătătoare, care să impună UE aceste măsuri, în dauna factorilor de decizie europeni, noteză Mark Weisbrot. Măsurile au fost recomandate și susținute inclusiv de directorii europeni ai FMI, ceea ce ne dezvăluie care este agenda politică pe care ”troica” formată din Comisia Europeană (CE), Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Centrală Europeană (BCE) dorește să o impună, lăsând revirimentul economiei europene într-un plan secundar, afirmă analistul economic american.

Acest tip de măsuri au slăbit țări precum Grecia și Portugalia, criza economică ce a afectat aceste două state venind ca o consecință directă a politicilor impuse de factorii de decizie ai UE, se mai arată în studiul citat.

După ce mai mult de 20 de guverne europene și-au schimbat conducerea politică în timpul lungii crize economice cu care s-a confruntat Europa, au lăsat-o mai ușor cu ”distructiva politică de înăsprire fiscală”, altfel spus, cu măsurile de austeritate: de la un nivel de 1,5% din PIB în 2012, s-a ajuns la 1,1% în 2013 și se estimează un procent de 0,35% în 2014.

Dar nimeni nu poate anticipa câți ani vor mai trebui să treacă până rata șomajului va ajunge în Europa la niște valori normale, se mai arată în studiul citat, care afirmă că, în ceea ce privește problemele economice, democrația operează cu încetinitorul, agonizant de lent, în zona euro.

Modelul american

Chiar dacă nici în SUA perioada grea economică nu s-a încheiat pentru o mare parte din populație, diferența dintre criza pe termen scurt, în formă de V, cu care s-a confruntat economia americană și recesiunea pe termen lung, în formă de W, cu perspective incerte pentru viitorul economiei, cu care se luptă în prezent zona euro poate fi vizualizată și în statisticile oficiale: în timp ce rata șomajlui este cuprinsă în intervalul 6-7% în Statele Unite, șomajul bate aproape lună de lună noi recorduri nedorite pe bătrânul continent, sărind de 12% pentru media uniunii monetare și de 25% în țări precum Spania sau Grecia.

Politica monetară adoptată de Rezerva Federală Americană (FED) a fost factorul cheie care a contribuit la reacția diferită a celor două economii (americană și europeană) în fața crizei. Astfel, organismul de reglementare a pieței financiare din Statele Unite (similar Băncii Centrale Europene – BCE) a redus în 2008 nivelul ratei dobânzilor până în apropiere de 0 și a continuat această politică până în prezent, anunțându-și public intenția de a continua în această manieră pentru o perioadă lungă de timp.

FED s-a aventurat, practic, pe teritorii necunoscute, angajându-se în trei runde de politică monetară relaxată neconvențională (”quantitative easing”) prin care a creat mai mult de două trilioane de dolari.

Acest lucru a permis autorităților americane să ”repornească motoarele” economiei, prin injectarea a mari cantități de bani lichizi în piață.

Mark Weisbrot este un economist american, co-director al Centrului de Cercetare pentru Politici Economice (Center for Economic and Policy Research – CEPR), cu o bogată activitate publicistică în presa de specialitate.

Autor: Alecsandru Ion

Sursa: Capitalul romanesc

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu