De 20 de ani deschid zilnic Ziarul Financiar dar ştiri care să arate o polarizare mai mare ca acum nu am citit nicicând. Nu este zi în care să nu apară cel puţin o informaţie legată de profituri record în marile companii din România. Profituri triple, duble … mai mari cu 50%… sunt anunţate de doi ani încoace la finalizarea fiecărui trimestru.
Siderant, în aceleaşi zile regăsim opinii privind mediul insalubru de afaceri, lipsa predictibilităţii şi a calităţii politicilor publice… ce să mai… cât de neprofitabil şi dificil este să faci afaceri în România. Culmea, din partea asociaţiilor care reprezintă aceleaşi companii.
Toate cifrele de bilanţ arată că economia funcţionează bine şi demonstrează încă o dată eşecul profeţiilor despre criza care ne bântuie zilnic în ultimii 5 ani. Sau al celor care cred că o economie poate să meargă prost la nivel macro când cifrele privind performanţa la nivel micro arată ok.
Totuşi, decizia privind creşterea devansată cu o lună a salariului minim pe economie şi introducerea salariului minim diferenţiat pentru cei cu studii superioare şi vechime de peste 15 ani a scos la suprafaţă pulsiuni negative din mediul de afaceri mai rău ca oricare alta, cu toate că măsurile sunt anunţate încă din decembrie 2016 în Programul de Guvernare şi că au fost prezentate rezultatele unor studii de impact incluzând testări econometrice.
Este ciudat, mai ales când datele oficiale Eurostat arată altceva decât ceea ce se induce public. În ansamblu, este profitabil să faci afaceri în România. Ultimele cifre Eurostat indică o rentabilitate a capitalurilor proprii după plata taxelor de 36,3% în România, dublă faţă de media UE28 (18,4%) şi o pondere a profitului în valoarea adăugată de 56% în România – a treia cea mai mare din Uniunea Europeană după Irlanda şi Malta.
Evoluţiile acestea sunt confirmate şi de analiza realizată de Prof. univ. dr. Florin Georgescu în lucrarea “Interacţiunea dintre creşterea economică sustenabilă şi capital”, prezentată în ianuarie 2017 la Institutul Naţional de Cercetări Economice – “În România, randamentul capitalului este ridicat; a crescut continuu de la 11% în 2003 la 21% în 2013, factorul determinant fiind creşterea de la 52% la 60% a remunerării capitalului din VNN → expresie a concurenţei relativ slabe pe piaţa capitalului şi a forţei reduse de negociere a salariaţilor. În ţările dezvoltate bogate în capital, în care este mai echilibrat raportul capital muncă în VNN, randamentul capitalului este mai mic (6%-Franţa, 8%-Marea Britanie, 10%-Germania)”.
Eu înţeleg că există nişte target uri privind profitabilitatea, eu înţeleg că există angajamente ale echipelor de management privind menţinerea unor marje de profit duble faţă de ceea ce este în ţările dezvoltate. Cred că putem sesiza cu toţii ce resurse sunt angrenate în lupta de menţinere a plusvalorii pentru capital.
Numai că ar trebui prezentat întreg tabloul. Să spuneţi sus acolo că operaţi afaceri în ţara unde 8 milioane de oameni se află în risc de sărăcie şi excluziune socială, că activaţi totuşi într-o economie în care mai există şi interesul public, mai există şi stat şi Guvern funcţionale şi nu în ultimul rând, mai există un program de guvernare cu care s-au câştigat nişte alegeri.
Să aveţi curiozitatea ca măcar acum să lecturaţi, fie şi în diagonală, programul de guvernare. Veţi putea observa în cel puţin cinci locuri ideea ieşirii românilor din cercul vicios al salariilor mici, modificarea paradigmei privind România – economie low cost precum şi idei de politici publice aparţinând strategiilor #wageledgrowth şi #newdevelopmentalism. Veţi putea conştientiza astfel viziunea privind modificarea modelului / a structurii de dezvoltare, asumată indiferent de riscurile colaterale.
S-a propus acolo atragerea de investiţii noi în România pe bază win-win, cu valoare adăugată atât pentru România cât şi pentru companiile ce doresc să activeze într-un mediu stabil, european şi care în acelaşi timp poate aduce profituri substanţiale. S-a propus cooperarea în cadrul unei strategii care să asigure creştere de recuperare, ajungere din urmă faţă de ţările dezvoltate într-un termen rezonabil, în cadrul unui joc cooperant care să maximizeze beneficiile de ambele părţi.
Echilibrul ar fi cuvântul potrivit în condiţiile în care ar trebui să avem în vedere şi toate facilităţile fiscale şi reducerile substanţiale de impozite şi taxe implementate în ultimii ani: reducerea TVA, reducerea CAS, majorarea plafonului până la care se aplică impozitul pe cifra de afaceri, scutirea de impozit a profitului reinvestit sau cota de impozitare a profitului care este una dintre cele mai reduse din UE.
Mergeţi şi spuneţi sus acolo că România nu mai este ţara ce favorizează afaceri de tipul hit and run.
Mergeţi şi spuneţi.
Autor: Cristian Socol
Sursa: Zf
Adauga comentariu