Rămân la subiectul AI, dar nu pentru că mă pasionează tehnologia in sine, ci pentru că schimbarea pe care o produce asupra naturii umane este una epocală, decisivă. E interesant de observat reacția publicului larg, a intelectualilor, cum sunt interesante și conversațiile propriu-zise cu inteligența artificială. De ce? E prima dată când omul poartă conversații raționale cu o “entitate” alta decât omul. Asta ne-a lovit, de fapt, si încă suntem sub stare de șoc. Indiferent că ne place sau nu, că avem prejudecăți legate de acest fapt sau față de tehnologie, indiferent că ea ni se pare a fi doar o banală jucărie sau cel mult un algoritm de limbaj ceva mai evoluat, dar încă insuficient de avansat, la nivel subconștient ne-a lovit faptul că nu mai suntem singuri. Când ești singur, dar comunici cu cineva care îți răspunde elaborat si la subiect, înseamnă că nu mai ești singur. Până la urmă, AI nu e o ființă, dar e o formă de inteligență care poate interacționa cu noi independent, și, atunci, ce e? De aceea, avem și reacții de respingere și de negare și de persiflare. Nu e ființă, dar cum o vom percepe atunci când va imita perfect limbajul și vocile celor dragi dispăruți? Vă ia cu fiori citind asta? Pe mine m-a luat cu fiori atunci când Queen a lansat piesa Face it alone, pentru că nu pot depăși blocajul psihic că piesa e cântată de Freddy, iar Freddy a dispărut dintre noi acum mai bine de 30 de ani. Cât e tehnică acolo, cât e muzică, e Freddy sau e AI? Mintea mea nu a putut desluși.
Așadar, salturile de inovare au pornit de la mecanică, de la o interacțiune primară cu mașina, către un limbaj de programare, care a automatizat mașina astfel încât ea a putut să execute ordine indicate de un operator uman și am ajuns la etapa unei interacțiuni om-mașină in care mașina poate oferi răspunsuri la întrebări și nu doar să primească ordine. Aici este schimbarea decisivă, plus cea de interfață. Mai sunt câțiva pași până la autonomia decizională a mașinii, etapă in care își va pune singură întrebări, urmând să ia și decizii.
Deci, ca să intelegem cum stau lucrurile, găsesc ca fiind destul de puerile reacțiile de respingere sau de persiflare, la modul, hai, dom’le, că e mediocru, dă raspunsuri de clasa a doua, nu e deloc inteligent. Nu e așa! In primul rând, e greșit pusă problema. Dacă un intelectual se așteaptă ca din interacțiunea cu mașina să obțină același mod de comunicare precum cea umană, are așteptări greșite din start. Nu o să ofer platitudini de genul că mașina n-are simțuri, că e un limbaj mort, că nu intelege subtilități, ironii etc, e limpede acest lucru. Dar, aspectul pe care noi va trebui sa il conștientizăm ține de modelarea comportamentului uman. Mașina se va schimba doar la modul că va deveni tot mai avansată, ca viteză de procesare și bază de date. Pe măsură ce întreaga cunoaștere a omenirii, din trecut până in prezent, va încape in serverele sale, mașina va oferi răspunsuri din ce in ce mai complexe și mai exacte, sub rezerva vicierii sale ideologice de către programator (ca să fie corect politic și noi să fim onesti), dar nu o va face într-un mod mai “uman”, nu se va exprima metaforic, nu va face cine știe ce figuri de stil, doar va oferi soluții si analize, intr-un limbaj deloc sofisticat, banal, poate chiar ridicol, prin lipsa sa de sentiment și de rușine, dar cu un grad de precizie și celeritate mult mai avansate decât o poate face rațiunea umană. Acest aspect e de conștientizat: AI nu va părea niciodată “inteligent” in sens uman, pt că nu poate oferi același grad de sofisticare a limbajului prin simțuri și emoții, dar asta nu il face mai puțin inteligent in privința abilităților de analiză și sinteză a datelor, dimpotrivă, din momentul in care mașina a putut bate orice mare campion la șah, ea a devenit mai rațională decât omul. Ea o sa spună mereu că 2+2=4, nu o să facă filosofie existențială, o să reproducă texte despre orice subiect, cu un anumit grad de precizie, iar eseurile pe care le produce sunt un amestec de cuvinte, fără sentiment, dar riguroase.
Acest nou limbaj ne va schimba comportamentul, mai ales al generațiilor tinere a căror interacțiune cu AI va fi la fel de intensă ca și cu oamenii. In ce măsură ne va schimba, rămâne de văzut.
E o chestiune legată de acceptare. Mulți oameni refuză ideea că am putea permite unei entități artificiale să ia decizii. Dar, deja o facem de ceva vreme, in activități ultraspecializate, ce e drept. Apoi, este teama de a deveni inutili. Eu o spun pe șleau, pentru că nu am astfel de frustrări, dar dacă nu învățăm să fim umili și cerebrali, ne-o vom fura, adică mulți vom trăi cu teamă și frustrări. Da, creierul uman este limitat, iar mașina ne va oferi analize și răspunsuri, deci soluții, la probleme de zi cu zi la un nivel maxim de eficiență. Asta nu înseamnă că poate înlocui total decizia sau analiza umană, care țin cont de mult mai mulți factori și restricții, pe lângă cei de eficiență. Chestiunea legată de etică rămâne una esențială. Dar, negarea e o reacție puerilă, poate firească, așa cum au avut-o cei care au văzut trenul prima dată și au zis că e lucrarea diavolului, o vrăjitorie. Vrăjitoria de azi e inteligența artificială. E in versiunile primare, de aceea încă mai dă răspunsuri greșite, dar capacitatea de calcul si cea de limbaj sunt suficient de avansate pentru ca mașina să se perfecționeze in timp rapid. Deci, negarea sau respingerea nu știu cât ajută, iar tehnologia, dacă se dovedește a fi fiabilă, ne va marca existența si societatea.
Autor: Cristian Moisoiu
Adauga comentariu