Analize și opinii

Cristian Moisoiu: ”După 30 de ani de la Revoluție, singura confirmare este că şi-au luat țara înapoi cei care au fost tot timpul la putere. O diversiune.”

In rest, am avut parte doar de surogate, fără un proiect de țară, fără o grijă pentru cetățean, pentru tineri, pentru muncitori, pentru profesionişti sau pentru bătrâni. O țară vândută pe bucăți, hărțuită şi vânată din toate părțile, in care singurul proiect realizabil a depins de globalizare şi europenizare, aglutinarea într-un sos universal din care să nu se înțeleagă nimic şi care să nu ne mai expună vreunui risc, prin simpla uniformizare.



Un proiect de dezrădăcinare, de fugă individuală sau de creare a insulelor urbane, în care fiecare se luptă doar pentru el, nu are un scop, exceptându-l pe cel material, nu are o identitate, un viitor, dar ştie şi e fericit că a scos capul undeva. Unde anume? Intr-o țară ca afară? Să fim serioşi. Oameni care se mint şi ne mint in continuare că e bine.

30 de ani de când a fost ucis cel care astăzi este preferat încă in toate sondajele de opinie care apreciază cel mai bun preşedinte al României. Si asta pentru că Ceauşescu a lăsat urme in societatea românească pe care toți ceilalți de după nu au reuşit să le şteargă cu totul. Dar şi pentru că ei înşişi nu au reuşit să lase propriile lor amprentele, decât foarte slabe. Unii pentru că n-au ştiut, unii pentru că n-au putut, iar alții pentru că au condus cu ură. O ură care ne macină şi astăzi, pentru care plătim ceas de ceas, an după an. In ’89, românii au strigat pentru libertate, impotriva lui Ceauşescu. Astăzi, mulți români nu mai gustă sentimentul libertății, pentru că libertatea care li se oferă e amară, plină de fiere.

A fost sau n-a fost revoluție, astăzi contează mai puțin. In numele celor care şi-au dat viața atunci, insă, Revoluția şi Libertatea meritau cultivate şi păstrate. Ceea ce contează e că nu reuşim să mai fim o națiune. Nu reuşim să ne adunăm in jurul unui proiect de țară şi al unui consens. Si asta pentru că scala valorilor este răsturnată, sunt promovați in funcții înalte idioții cu tupeu. La acest lucru nu ajută nici capitalismul, de care noi nu am avut parte, capital au avut doar cei care au devalizat statul de avuția lui, era firesc. Dar, ce s-a făcut cu el, unde a ajuns acel capital? S-a tocat aproape tot, pentru că atât au ştiut ei, să plătească taxe de protecție şi să toace bani fără folos. Dar şi pentru că, în ciuda aparenței democrației, ne conduc structuri care nu sunt controlate democratic, ne conduc indivizi care au agende personale sau străine de interesele românilor. Fără un țel comun, nu putem creşte nici în competitivitate economică, nu putem avea o politică externă coerentă şi care să atragă avantaje economice, nu putem câştiga nici încrederea partenerilor, nici respectul rivalilor.

In aceşti 30 de ani, lumea s-a schimbat. Globalizarea, sub impactul tehnologiei şi al modelului neoliberal, a creat noi premise şi noi provocări. Interdependențele intre state sunt mult mai accentuate, fluxurile şi vitezele de transfer de comerț, investiții, capital şi date cresc. Națiunile insă nu au murit, cele puternice îşi impun propriile modele şi propriile ambiții de putere asupra altora, pentru că aşa este rostul de când e lumea. Toate marile puteri, globale sau regionale, işi susțin propriile companii. Expansiunii coloniale prin forța militară şi comercială a marilor imperii i-a luat locul expansiunea neocolonială a marelui capital, uneori privat, alteori de stat, dar nu întrutotul rupt de legăturile sale statale. Nu trăim într-o lume ideală şi oricât ne-am dori, nu o putem răzbi de unii singuri. E bine să ai aliați decât să nu îi ai. Uniunea Europeană este astăzi o structură organizată pe model neoliberal, in care cei puternici, actori globali, statali, financiar- bancari, companii, dictează mersul. Inainte nu a fost aşa, dar aceasta e realitatea zilei. Dintr-un proiect win-win, a ajuns un joc cu sumă nulă, unii câştigă, alții pierd. România trebuie să lupte să işi atragă avantaje pentru ea. Si noi trimitem acolo fie nulități, fie indivizi calificați care luptă pentru un interes globalist. De ce ne trebuie apărarea interesului național, suveran? Pentru că odată cu cedarea unei părți din suveranitate, s-au pierdut şi pârghii de coeziune socială, de politică economică şi comercială. Iar globalizarea a creat şi pierzători de care nu se mai îngrijeşte nimeni, muncitori, pensionari, oameni care se agață de venituri de la o lună la alta şi pe care stânga social-democrată i-a trădat, cuplându-se la rândul ei la binefacerile aduse de marele capital. Cei năpăstuiți de dezindustrializare sau relocalizare, stagnarea veniturilor, migrație îşi caută sprijin în comunități şi în națiuni. De aceea, vedem o transmutare a electoratului tradițional de stânga, către dreapta conservatoare sau naționalistă, care câştigă tot mai mult teren şi care va dicta inclusiv forma de viitor a Uniunii Europene.

Creşterea inegalităților, pierderea unor piețe şi a unor industrii a creat o presiune asupra forței de muncă. In România, cu atât mai mult, venind după o perioadă de tranziție care a însemnat dezindustrializare, privatizare , restructurare, cu toate neajunsurile cauzate de hiperinflație, austeritate, stagnarea dezvoltării, demantelarea şi devalizarea statului.

Mare parte din forța de muncă a ales să muncescă in vestul Europei, pe salarii net mai mari decât ar fi putut s-o facă in țară. Deschiderea oferită de UE a prilejuit acest lucru. Pierderea structurală este totuşi imensă. Practic, in loc să se reducă decalajele regionale şi sociale, acestea se măresc. Nu poți avea convergență economică cu țările dezvoltate doar producând mult la o valoare adăugată mică şi cu un cost redus al forței de muncă. Chit că se produc pe lanțurile globale de valoare sau că se exportă materii prime sau produse finite. Importul de bunuri intermediare şi de produse de consum depăşeşte valoarea exporturilor, acumulând treptat datorii in creştere, publice şi private. Investiția in inovare, in tehnologie şi cercetare-dezvoltare, atât publică cât şi privată, au ajuns la minime istorice şi asta spune tot. Cum am putea altfel să fim competitivi, să producem mai mult? Tot prin costul forței de.muncă? E o iluzie. A patra revoluție industrială va face ca țările avansate să depăşească la competitivitate țările care se bazează pe costul forței de muncă, inclusiv în sectoarele low tech. Or, un salt calitativ al producției industriale, al construirii infrastructurii, al atragerii de tehnologie avansată nu se poate face in lipsa de personal calificat, de medici, profesori sau ingineri. Migrația forței de muncă este un dezastru pentru dezvoltarea României, in ciuda realizărilor în plan personal a celor plecați şi in ciuda remiterilor din veniturile realizate, dar care se vor subția în timp.

Avem aşadar un tablou mai degrabă pesimist decât optimist la 30 de ani de la Revoluție. Statul român nu mai are azi pârghii numeroase la dispoziție ca să mențină sau să refacă nişte echilibre demografice, sociale sau economice. Ca atare, recurge la a strânge cureaua celor rămaşi şi mizând pe o carte perdantă a neoliberalismului globalist. Nu o poate face însă pe cale democratică şi de aceea avem parte de mascarada politică pe care o vedem şi o trăim. După 30 ani, rămânem datori nu cu răspunsuri, nu cu atitudini revanşarde şi vânătoare de vrăjitoare, ci să arătăm că moartea celor căzuți pentru libertate a meritat întrutotul.

Autor: Cristian Moisoiu

Sursa: Cristian Moisoiu Facebook

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Da, intr-adevar! Prin copiii si nepotii de securisti! Poate ne va da bunul Dumnezeu sansa vreodata, ca cetatenii obisnuiti sa constituie grupuri de oameni asemenea echipelor de legionari din anii’30-’40, care sa vaneze aceste Iude si Gunoaie umane!

  • În opinie personală, doar o părere, contează enorm să aflăm ce s-a întâmplat în 1989: complot, lovitură de stat, revoluţie… toate la un loc. Evenimentele de la 1989. Dovezile, mărturiile ne arată că Ceauşescu a fost, este şi va rămâne in istorie un patriot autentic, soţia pe care o iubea suprem şi în care credea orbeşte aşteptând aprobare la fiecare pas, în fiecare clipă, din păcate, a constituit cauza declanşării evenimentelor valorificate de grupuri, interese, elite, cu consecinţe la vedere: dezrădăcinare, dezintegrare, destructurare, desfiinţarea unei civilizaţii, naţiuni, abolirea unei identităţi-amprentă energo informaţională ancestral universală. În aceşti 30 de ani lumea s-a schimbat, globalizarea prin impactul tehnologic, ideologiilor neoliberale, creând noi premise şi noi provocări. Să nu facem abstracţie de modelul psihedelic în context hibrid. Cultura, învăţământul, propaganda sunt deţinute în continuare de cominternişti şi de fii lor, cominternişti între care există o legătură care vine din aceeaşi sorginte – Şora, Brucan, Tom Şora, Tismăneanu. Care-i sorgintea dumnealor? Scopul? Cumva înlocuirea unei naţionalităţi cu o altă naţionalitate!? pe fondul globalizării-geostrategie prealabilă în vederea desfiinţării graniţelor, naţionalităţilor, într-o primă fază, şi atribuirea în faza a doua a naţionalităţilor negociate la masa elitelor… mă tem că se încalcă în mod grav legile coexistenţei universale, ignoră lumina, lumina cunoştinţei, forţele fundamentale ale naturii, prilej de intervenţie divină cu mijloacele din dotare. Alocaţiile copiilor. Vă amintiţi momentul? Identitate de procedură.