Traficul de droguri a luat o amploare foarte mare in ultimii ani in România, il știm, il vedem și auzim și din păcate vedem rezultatele nefaste. Si, după cum e de așteptat, drogurile tari ajung in primul rând la tinerii cu bani. In anii ’90, circulau droguri in mediile sărace, in cartierele mărginașe, post-industriale, iar victime cădeau tineri din zone mizere. Astăzi, nu mai e așa, consumatorii si dependenții sunt din medii variate, iar victimele pot fi aleatorii, consumatori sau victime colaterale.
A discuta despre traficul de droguri fără a corela cu serviciile de informații e ca și cum ai vorbi de buruieni din grădină fără grădinari.
Sunt zone ale societății asediate de droguri, se știu, zone de trafic la intrarea in țară, știu toți locuitorii din acele zone, zone de consum, in centrele urbane, in mediile private selecte, la festivalurile înmulțite fără măsură și fără supraveghere. Ce fac serviciile de informații, pentru ce mai există, pentru control politic? Ați auzit sau văzut recent vreun raport privind traficul de droguri, vreo interpelare in parlament, vreo audiere a comisiilor parlamentare care ar trebui să verifice activitatea serviciilor de informații inclusiv in acest domeniu? L-a intrebat cineva vreodată pe Hellvig (care a stat o căruță de ani acolo), ce faceți dom’le cu traficul de droguri, de ce e scăpat de sub control? Avem servicii dedicate, anti-drog, DIICOT, serviciile MAI, ce faceți mai, băieți, ii protejați pe mafioți? Întrebări care probabil starnesc râsul, deși ar trebui să ne apuce plânsul. Copiii bogătașilor or fi protejați, or fi printre ei și copii de judecători, chestori, generali, oameni de afaceri, bancheri, dar nu putem lăsa acest flagel să devină risc de securitate, să nu mai poată ieși copiii pe stradă sau in alte locuri. Deci, hai să spunem naibii lucrurilor pe nume!
Autor: Cristian Moisoiu
Adauga comentariu