A venit vremea să înțelegem că disputele fără cap și fără coadă ne duc într-o prăpastie morală, comunitară și statală. Ura ca principal vehicul politic anulează încet toate energiile progresului, toate proiectele, toate dorințele de afirmare individuală. Ura alungă, paralizează, îngroapă, distruge și pune țara într-un pericol de moarte. Toate confruntările politice se reduc la ură și la distrugerea definitivă a adversarului sau la scoaterea lui din joc. Din nefericire, doi președinți ai României (Traian Băsescu și Klaus Iohannis) și partidele care i-au sprijinit au făcut din ură un program, o tehnică de dobîndit succes electoral, un mod de a face bani și de a trece interesele lor pe primul plan. Pentru prima dată în istoria României, un președinte ales s-a afișat pe stîlpii orașelor cu un măturoi, pregătit să măture parlamentul. Ura de tip grobian a marcat exprimarea lui Traian Băsescu. El și-a propus să măture aleșii poporului. Adică democrația! Ura a anulat toată eficiența și tot rostul partidelor politice, a făcut din Constituția României un document aproape facultativ. Și instituțiile s-au stricat. Nu te înghite un funcționar sau te urăște un director, te blochează, te scoate din joc, te alungă. În unele cazuri, te și distrug pentru că le pari incomod. Ura a devenit regim politic și atitudine economică. Ura mînă în competiție persoane, vecini, firme, localități. Ura, o formă primitivă de competiție, ascunde lipsa minimei resurse de altruism, de omenie, de spirit comunitar.
Ura și luptele dintre grupările boierești au dus la marile tragedii ale țării noastre. Ura dintre partidele politice a făcut din parlamentul interbelic un bestiariu zgomotos și vesel. Ura din comunism a dus la eliminarea pretendenților la putere sau la eliminarea celor cu spirit critic. Ura s-a învolburat și după căderea comunismului. A fost principala energie negativă care a domnit în partidele politice, între partide, în profesii, în procese, în deconturi și în dispute. Prim mediatorul poporului român a devenit principalul agent și motor de ură și de eliminare politică. Criza de acum este un război surd, de eliminare și de neutralizare, fără căi adevărate de conciliere. Agenda urii românești secătuiește poporul român, încetinește sau anulează dezvoltarea, marginalizează țara și împinge hălci din populație în bejanie. Familii întregi își iau cîmpii. Economia are orizonturi incerte, veniturile sunt mici iar speranțele din ce în ce mai puține.
Toate subiectele și toate soluțiile care se vîntură în disputele publice și prin emisiuni nu sunt decît cîrpeli și nu depășesc condiția de flecăreli politice înghițite de timp. Între ce propun unii sau alții nu sunt decît diferențe minore. Alte zile de săptămîni și luni de așteptări, după care urmează alte răfuieli politice, alte expresii ale urii care îneacă societatea.
Numai un sentiment de solidaritate ne poate salva. Unirea românilor poate fi principalul proiect de țară al acestui deceniu. Simplu și în numai două cuvinte. Ce n-au putut produce Klaus Iohannis și echipa sa în 7 ani se conturează acum în două cuvinte.
Unirea românilor este o operă pentru o carieră și ar face din autorul ei un erou al românilor și al viețuitoarelor din regiunea Carpaților.O reaprindere a flăcării patriotice, a sentimentului de identitate, de respect pentru valorile trecutului și, mai ales, față de semeni dar și o mobilizare a populației în jurul marilor proiecte de dezvoltare ar putea schimba fața deprimată a României și a locuitorilor ei. Renașterea solidarității românilor ar deveni principalul program politic al unei persoane și al unui partid. S-ar bucura de o susținere năvalnică, de o eliberare uriașă de energii pozitive, de identificare a unor căi neașteptate de afirmare și dezvoltare pentru economie, pentru țară dar și pentru fiecare în parte.
Hărțuiala cumplită din toți acești ani lasă loc unui om, unui grup sau unui curent unificator. Om sau partid, grupare de intelectuali sau mișcare de tineret, indiferent cine ar izbuti să o declanșeze ar duce la edificarea unei opere comune de valoare uriașă. Ar fi o noutate românească pentru Europa. Românii care se mănîncă între ei ar recupla la energiile pozitive care i-au purtat prin istorie.
Chiar și Klaus Iohannis ar putea încerca asta. Așa uscat, rece, egoist și egolatru, fără idei pregnante (căci de mărețe, nici vorbă!) și fără idealuri, cu scuze publice pentru aroganțe și pentru acuzații fără rost, cu o mai mare apropiere sufletească de români și de istoria lor, tot ne-am alege cu o diminuare a resentimentelor și cu pași de reconciliere.
Dacă nu, nu ne rămîne decît să ne căutăm o forță unificatoare. Un om sau o grupare. Numai cu un spirit unificator iradiind în societatea românească mai avem o șansă pentru deceniile următoare. Nu se găsește între noi, vor spune unii. Nu cred! Unul dintre noi sau unii dintre noi pot face asta. Trebuie doar căutat, sprijinit și promovat.
Și dacă nu și nu, putem aduce unul din afară!
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: cotidianul.ro
Adauga comentariu