Analize și opinii

Cornel Nistorescu: „Toate metehnele regimului Traian Băsescu s-au întors cu întreită măsură în mandatele lui Iohannis”

Vineri, 12 noiembrie, a fost o zi de catastrofă în PNL. Una istorică. Un membru de peste trei decenii și pînă recent președinte al PNL a ajuns în pragul execuției politice. În Biroul Executiv al PNL s-a înregistrat un vot majoritar pentru excluderea lui Ludovic Orban din partid. Adică 31 de voturi din 35 prezenți au votat pentru excludere. N-au fost decît 2 voturi nule și alte două 2 împotrivă. Prea puțin pentru a mai salva aparențele și obrazul partidului istoric.

La puțin timp, Ludovic Orban a zis: ”Iohannis ar trebui să-și ceară scuze față de cei 6 milioane de oameni care l-au votat. El a intervenit în mod nedemocratic și neconstituțional în alegerile din PNL. Avem de-a face cu premeditare și cu trădarea cetățenilor români, înșelarea speranțelor cetățenilor români. Iohannis și slugile lui din PNL aduc PSD la putere”.

Operațiunea de excludere a ultimului fruntaș PNL (cu multe greșeli, improvizații și slăbiciuni la activ) este semn că operațiunea de ocupare a PNL de către desantul pedist este foarte aproape de sfîrșit. Puținii oameni care-l susțin pe Orban vor pleca. Vor fi excluși sau vor demisiona, lăsînd în urmă o grupare de tip pedist cu nume liberal. Astăzi, partidul Brătienilor mai este ”național” și ”liberal” doar în siglă. Apartenența PNL ca marionetă la Partidul Popular European explică și specificul orientării, atît de agresivă în ultimele decenii pe continentul nostru.

Ludovic Orban a încercat să o scalde sau să tragă spuza pe turta sa viitoare zicînd: ” Sunt mândru că sunt victima unei găști demolatoare”. Totdeauna o asemenea operațiune este executată de un comandou. Şi acesta lucrează în echipă. Cauzele eșecului său sunt la președinte, dar și mai vechi și mai adînci. Pentru eliminarea sa a fost adus Florin Cîțu. Pentru minimalizarea sa a fost instalată Alina- Gorghiu Salteluță ca președinte interimar. Şi mai apoi Turcanca.

Ludovic Orban este victima unor greșeli politice făcute de PNL de-a lungul timpului, în momente în care a dat ideologia și orientarea sa istorică pe menținerea sau revenirea la putere. Au cedat, au importat sau au susținut cu orice preț un om care să-i ducă la masa bogată a celor care conduc și decid în țara noastră. Şi cu Teodor Stolojan, și cu Klaus Iohannis liberalii s-au protezat pentru putere. Şi, pe cale de consecință, au acceptat să fie slugile celor care le-au adus suplimentele de hrană și beneficii.

Greșeala enormă a PNL a fost făcută însă la fuziunea cu Partidul Democrat (devenit și Liberal) al lui Traian Băsescu. Liberalii au luat în casă un soi de adunătură politică flămîndă, virilă, fără reguli și inhibiții, mai energică și mai abilă decît cea a liberalilor. S-au nenorocit cu mîna lor, acceptînd pe nesimțite dominarea și spiritul unei grupări de aventurieri, specializați în scandal, diversiune, aranjamente și învîrteli.

Nu întîmplător toate metehnele regimului Traian Băsescu s-au întors cu întreită măsură în mandatele lui Iohannis. Restituirile de TVA, contractele atribuite cu șpil și șmecherie, revenirea dezinvoltă a lui Adriean Videanu la afacerile și aranjamentele din ministere, relansarea în afaceri a Elenei Udrea și, mai nou, tentativele sale de a-l sprijini pe Emil Boc, toate sunt semne incontestabile ale reactivării practicilor pediste.

Chiar și încercarea de menținere a cunui control asupra procurorilor face parte din asta. Ce învîrt Rareș Bogdan, Helvig, Coldea și Cîțu, Vlăsceanu,cuplul Isar-Alina Gorghiu, (cică liberală!) nu este decît o reinstalare a regimului Băsescu în viața publică și în comportamentul celor din PNL.

Ce să înțelegem din starea lucrurilor? Că președintele Klaus Iohannis n-a adus și n-a instaurat niciun ”alt mod de a face politică”. Dimpotrivă, a cultivat partea ne-liberală din PNL, de același fel cu el, în fapt un ne-liberal, un soi de pedist etnic din provincie, și a conservat toate mecanismele de putere și afaceri din nenorocitul regim Băsescu. Toate pentru o creștere artificială a puteriii și pentru controlul asupra banilor publici.

Nu întîmplător, pe știri circulă informații despre negocierile de colaborare între PNL și minusculul bondar politic PMP, făcut pentru a mai bîzăi cumva și Traian Băsescu.

”Sunt liber să creez alături de colegii mei care au caracter, onoare, bun-simţ, decenţă şi respect faţă de cetăţeni o forţă care să redea din nou şansa României de a avea un proiect cu adevărat liberal, naţional, bazat pe valorile creştine de dezvoltare a României”, a mai anunţat Orban.

Va izbuti Ludovic Orban să refacă partidul din cutia cu moaște și simboluri?

Avem de-a face cu totul altă și altă poveste!

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Nu trebuie sa fie plans| a fost un politician corupt, carpa de sters pentru altii, sluga pentru altii, dar in nici un caz nu a avut coloana vertebrala, nu a mers pe linia liberala traditionala. S-a folosit de partid pentru avantaje personale, asa ca va merge la cosul de gunoi al istoriei