Analize și opinii

Cornel Nistorescu: Profesioniștii din Coaliția prostocrației

Toată populația rîde și cu c…l de numirea directorului de la Plopeni. Ministerul Economiei, Florin Spătaru, și el un nimeni, l-a numit pe veresie ca director la Uzina de armament de la Plopeni pe unul de la Galați. Viorel Stelian Popa, numit la fabrica de Armament din Plopeni, are în biografie posturi de conducere la Circul Globus și la Administrația cimitirelor.

Tudor Buzatu de la Vaslui, fiul lui Dumitru Buzatu de la Consiliul Județean Vaslui, a ajuns în funcții la guvern și la ministere. Dan Vîlceanu a ajuns ministru al Fondurilor Europene și secretar general PNL promovat de bietul Vasilică Cîțu! Nulitățile agresive urcă mereu și influențează toate deciziile. Ce performanțe și ce doctorat are Lucian Bode? Ce școală și ce contribuții economice are Vigil Popescu? Vă mai aduceți aminte de Dănuț Andrușcă, numit ministru al Economiei? Dar de Ion Ștefan, zis Grindă, cu nepoata sa cu tot? Vă mai aduceți aminte de sinistrul ministru de la Educație, Monica Anisie? Dar de numirile spectaculoase făcute la Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad? A fost hazul unor săptămîni întregi de abuz și absurd, dar fără nicinun efect.

Exemplele sunt nenumărate. După părerea mea, mai mult de jumătate din funcționarii veniți cu un ministru sau cu o guvernare sunt niște mediocri sau ratați profesional aduși pe grade de rudenie sau pe activități de partid. Țara și instituțiile sale sunt distruse de proști promovați pe criterii politice sau de rudenie.

Poate fenomenul, deja vechi și devenit sistem reflex, arată ca o ofensă la adresa logicii, a normalității, a profesionalismului și este o încălcare grosolană de lege. Iar situația este acoperită de către cei care ar trebui să vegheze și să sancționeze.

De ani buni, țara este bolnavă din cauza deciziilor luate de incompetenți instalați pe criterii politice sau de clan, iar situațiile aberante sunt vîndute populației ca normalități generate de mecanismul politic. Producția națională de incompetenți (ca să nu zic, de proști) este absorbită în toate funcțiile statului și starea de gripaj a mecanismelor publice se prelungește de la un mandat la altul, de la o dominație a unui partid la perioada de putere a celuilalt. Lipitorile guvernării precedente rămîn și supraviețuiesc în sistem, consolidîndu-l în nemernicia și ineficiența acestuia. Arătăm ca un popor blocat de propriile sale slăbiciuni tolerate de el însuși.

Dezvăluirea făcută de G4 Media ar trebui să cutremure tot mecanismul politic al României.

„Uzina Mecanică Plopeni, specializată în producția de muniție, e o companie-cheie din complexul industrial militar al României. În plin război la granița țării, conducerea companiei din subordinea Ministerului Economiei a fost încredințată unui director general care are în CV posturi de conducere la Circul Globus și la Administrația Cimitirelor. În plus, directorul comercial al companiei a fost trimis în judecată în urmă cu zece zile.

Uzina de la Plopeni (Prahova) produce muniție pe diferite calibre și e luată în calcul pentru o posibilă cooperare cu o companie germană pentru producția de obuze compatibile cu armele Ucrainei.

Compania cu capital integral de stat este condusă în acest moment de directorul general Viorel Stelian Popa, numit în funcție în 1 martie 2022, la doar câteva zile de la începerea invaziei ruse în Ucraina.

El a fost numit în funcția de director general la o companie de armament fără să aibă nici o experiență relevantă în domeniu. Potrivit CV-ului său, a fost consilier al primarului din Galați, Ionuț Pucheanu, influent lider local PSD și coleg de organizație de partid cu ministrul PSD al Economiei, Florin Spătaru, care are în subordine Uzina Mecanică Plopeni“.

Nu mai rămîne decît să ne așteptăm ca într-o bună zi o secretară de la Guvern sau de la Cotroceni să fie numită în funcția de șef al Marelui Stat Major!?

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro