Una dintre cele mai frumoase emisiuni de televiziune din țara noastră se numește ”Izolați în România”. Nu este vorba despre cei însingurați în marile orașe sau despre cei care nu găsesc un drum de scăpare din situațiile dificile. Este un regal de puritate umană și românească, trăit la mare înălțime pe coamele și poienilor munților. Este o emisiune despe cea mai frumoasă parte a vieții noastre, adică despre traiul pe crestele și pe umerii Munților Carpați. Pe acolo se mai păstrează cuvinte în formă arhaică, ritualuri agrare, credințe și obiceiuri străvechi, cu urme de folclor precreștin.
Sunt vestigii și urme de spiritualitate străveche și de istorie românească nescrisă. Multe dintre lucrurile pe care le găsim pe acolo, unele ascunse sub frunze și sub iarbă, seamănă cu scrisorile și mesajele de la strămoși. Pe alocuri, civilizația românească de pe povîrnișuri și luminișuri montane arată ca fragmente dintr-un zid de temelie pe care a fost ridicată marea casă de viață a poporului român.
De obicei, emisiunea ”Izolați în România” este privită de oameni cu cap, nu de amatori de bîrfe și istorioare bulevardiere. Emisiunea are forța unei invitații la meditație, mai ales că este construită pe confesiunea oamenilor care trăiesc izolați în vîrf de munte. Bărbați și femei, mai toți trecuți binișor de prima și a doua tinerețe povestesc, uneori cu o lacrimă la coada ochilor, despre ce-a fost odată viața prin acele locuri, cît de înfloritoare și de plină de speranțe era și despre cît de greu o duc astăzi. Concluzia se vede de departe, fiind aproape de neformulat. Oamenii munților respiră și vorbesc împăcați cu natura și cu singurătatea.
Autoarea emisiunii este Dite Dinesz, premiată mai puțin decît ar merita, dar dedicată cu adevărat acestui ciclu de emisiuni. Ne ajută să ne redescoperim țara și ne invită implicit la căutarea unei soluții. Rămînem doar la plînsul mioritic sau putem să facem ceva?
Se alege praful? Se vor prăpădi casele de lemn și de piatră? Tufișurile și murarii vor înghiți drumurile și cărările? Pășunile alpine se vor umple de mușuroaie ca obrajii nespălați de bubele pămîntului? Sălbăticiunile vor domni în vie, pe prispele caselor părăsite? Se vor goli munții României de moți, de mocani și de momîrlani, de pădureni și de ciobani?
Am fost de cîteva ori la Măgureni, un sat răsfirat pe umerii din dreapta ai unei văi care curge din munții dacilor. Avea școală, avea biserică, avea o viață economică. Cu oile și cu vitele cutreierau munții și țineau piețele și tîrgurile de la Sebeș pînă la Deva, Hațeg, Călan și Hunedoara. Nu mai există nici un locuitor. Două-trei familii își mai țin casele. Vara, mai vine cîte o familie ieșită la aer să strîngă poame sau să relaxeze la un grătar. În rest, nimic. Pădurea și spinăraiul și-au reintrat în drepturi. Undeva, pe costă, pe un stîlp înegrit se mai vede încă un număr poștal de la o fostă casă. Parcă ar fi rămas un semn de la un continent care s-a scufundat.
Tot ce mișcă sunt camioanele care tot cară pădurea spre combinatul de la Sebeș.
Povestea bunicilor noștri din munți este ca un plîns duios, ca o sfîșiere calmă, ca o împăcare cu destinul. Vine iarba și le acoperă pe toate și mai rămîn doar munții în măreția lor. Pînă acum au fost difuzate mai multe episoade din pomenita emisiune. Parcă am fi ahtiați după acest plîns curat al moților și mocanilor, încăpățînați să supraviețuiască pe coastele Carpaților. Sunt locuri în care spre casele unora nu poți ajunge decît cățărîndu-te pe o scară. Acolo supraviețuiesc români care povestesc despre trecut și despre ce îndură. Cuvintele lor parcă mai au puțin pînă ajung în cer.
O treime din România stă pe piatră și este cățărată pe dumuri de munte, prin poieni și povîrnișuri și este ascunsă prin văi și depresiuni. O treime din țara noastră este montană și este ținută pe umeri de un popor pădureț, însingurat, ignorat și din ce în ce mai puțin numeros.
Acum este acum! Ca urmaș de moț, trebuie să mă ridic și să întreb:
-Care este proiectul statului român pentru supraviețuirea acestei lumi? Cîți bani dau cei care ne conduc pentru consolidarea acestor mici celule economice și spirituale? O treime din România, cea de pe coastele munților n-are viitor. Nu o apără nimeni!
A cercetat cineva care sunt consecințele depopulării Munților Carpați?
Lîngă atîtea programe cretine de tocat bani bublici și europeni nu mai era loc de un capitol pentru încurajat instalarea tinerilor în Munții României? Nu toți vor curse de mașini după miezul nopții, droguri și discoteci, city break-uri și vacanțe prin metropolele lumii. Unii s-ar mulțumi cu o modestă susținere pentru o reîntoarcere la viața în natură. Statul român nu poate subvenționa niște ferme? Sau cîteva centre și rețele de colectare? Tara noastră nu este capabilă să creioneze nici măcar un proiect de menținere a civilizației românești în Munții Carpați?
Suntem neputincioși sau pe conducătorii noștri nu-i duce mintea! Era destul să întrebe în stînga și în dreapta. La Vatra Dornei a ființat o școală și un proiect de dezvoltare a civilizației montane condus de doctorul Radu Rey. Toate proiectele pentru înflorirea munților sunt în sertare. Revista Flacăra din anii comunismului, așa comunism cum era, a publicat zeci de capitole și lecții de relansarea economiei montane.
Proștii nu se tem de viitor și nu învață nimic din trecut!
Dacă Munții Carpați își continuă decăderea vieții tradiționale și plînsul mioritic este ca și cum am părăsi principala cetate de apărare a poporului român!
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: cotidianul.ro
Adauga comentariu