Analize și opinii

Cornel Nistorescu: La braconaj de muncitori români?

– Vai, ce frumos și ce bine că premierul bavarez Markus Söder susține aderarea României la Spațiul Schengen! Și ce grozav că se ia de Karl Nehammer!

Mulți nu-și dau seama dacă asemenea afirmații conțin o manipulare, prostie sau ascund o șmecherie periculoasă. Totuși, ministrul president al Bavariei o lămurește elegant, din prima:

„România nu face parte din problema Schengen, ci face parte din soluție” (Markus Söder, luni, la București).

Care soluție și pentru cine?
Pentru Germania, desigur. Pentru România, nu știm!

Un articol din Der Spiegel clarifică lucrurile:
„Fundalul călătoriei lui Söder în Balcani este lipsa de muncitori bine pregătiți în Bavaria – în special în asistență medicală. „Căutăm în mod special specialiști necesari urgent și ne apropiem de ambasade atunci când sunt inițiate lucrări”, a spus Söder.

Pe termen nu foarte lung, Bavaria riscă un declin economic și social din cauza lipsei de forță de muncă. Germania, la fel. Principalul ziar al Bavariei, Suddeutsche Zeitung, scrie:
„Strategia lui Soder este braconajul. Chiar ziele trecute,primul ministru și-a anunțat intenția de a recruta intensiv profesori din alte state federale pentru a atenua deficitul de personal din scoli. Söder plănuiește acum o ofensivă similară în Balcani, dar internațională. Nevoia este deosebit de mare în sectorul sănătății și al asistenței medicale. Un studiu comandat de Ministerul bavarez al Sănătății a calculat că, în cel mai rău caz, unul din cinci asistenți medicali va fi pierdut în statul liber până în 2030 – în timp ce numărul persoanelor în vârstă care au nevoie de îngrijire este în creștere din cauza schimbărilor demografice. Ministrul sănătății, Klaus Holetschek (CSU), avertizează de luni de zile asupra unei „catastrofe umanitare”.

Mai putem avea îndoieli? Sprijinul bavarez pentru aderarea României la Schengen conține și un interes german important pentru forța de muncă prost plătită din țara noastră. O atrage pe gratis sau pe aproape nimic. Dacă intrăm în Schengen, încarcă trenuri și deschide pod aerian, ca la sparanghel.

Germania vrea medici, asistenți, ingineri, profesori, muncitori, aproape orice, inclusive îngrijitoare.
Dacă nu racolează, cel puțin Bavaria regresează. Dacă politica germană exprimată și de Marcus Söder izbutește, România se afundă într-o groapă periculoasă. Țara rămîne doar un dormitor al vîrstnicilor și al copiilor lăsați în grija acestora. Șansele de dezvoltare economică se diminuează vertiginos. Fără oameni calificați (braconați pe baza nivelului de trai și de țările din Europa de Vest, și de SUA , și Canada ) România se golește de forța umană cea mai valoroasă.

Se va putea angaja în proiecte importante doar dacă ele vor fi realizate cu specialiști germani, francezi, englezi, americani importați.

Președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă s-au întîlnit cu Markus Söder în vizita sa de sprijin, dar și de pregătirea campaniei de racolare suplimentară de forță de muncă din România. S-au făcut că nu pricep. Sau au convenit ceva și se poartă ca în cazul exodului la cules de sparanghel din pandemie. Pe neașteptate se umplu trenurile sau sosesc cu miile la aeroporturi.

În discursurile protocolare ne-au dat asigurări de bine și complezențele. Și nimic mai mult.

Cea mai hazoasă parte este cea legată de biroul premierului:
„Vă mulțumim că ți-am văzut biroul, impresionant, arată mult mai bine decât ce avem noi, și cu siguranță ne vom întâlni cu altă ocazie și ne vom mai vorbi. Mulțumesc! Vă doresc numai bine, ținem legătura și continuăm pe această linie dar să încercăm să-i convingem să se mai gândească măcar o dată la cei care îi împiedică să accepte aderarea”.

Și dacă nemții zic că strategia lui Markus Söder este braconajul de forță de muncă și vine în România, noi ce zicem și ce facem? Sau nu ne dăm seama!

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro