Analize și opinii

Cornel Nistorescu: Justiție numai pentru unii

Presupun că n-ați putut scăpa de spotul difuzat pe mai toate mediile de comunicare, cel cu „Oameni pentru Justiție…“. Ce-o fi și cu asta, veți fi zis! Eu m-am scărpinat nițel la ceafă și am rămas pe gînduri. Tocmai acum, cînd se lucrează din greu la prescripții și la pensiile speciale! Măi să fie, prea a picat la țanc ca să nu mi se pară și cu cîntec!

Este vorba despre o campanie de comunicare (să-i zicem informare, deși nu informează nimic) lansată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) care se desfășoară între 12 august 2022 și 10 februarie 2023. Campania poartă și siglele Uniunii Europene și a Guvernului României și este prezentată ca fiind parte din Programul Operațional Capacitate Administrativă. Ea „are ca obiectiv principal informarea publicului larg cu privire la activitatea sistemului judiciar și rolul justiției în societate“.

Să ne trimiteți și nouă pe adresa de mail a ziarului ce informații folositoare ați cules din această campanie!

Pe micile ecrane, ea se reduce la cîteva imagini optimiste, dublate de un fond muzical cam liru-liru. Și exclamă patetic „Oameni pentru Justiție! Justiție pentru oameni!“ Prima parte arată ca o pledoarie pentru profesiile din domeniu (mai ales judecător și procuror), în vreme ce a doua jumătate a sloganului sună pleonastic și adormitor.

– Stați liniștiți pentru că justiția vă face dreptate!

În multe cazuri, așa-i! Am văzut judecători de un profesionalism și de o corectitudine care m-au lăsat cu gura căscată. Nu mi-am imaginat că între cei tineri pot fi și asemenea oameni. Din fericire, nu despre ei este vorba în aceste rînduri.

Din informațiile mele, toată povestea cu prescripțiile este o făcătură la care se lucrează de mai multă vreme, pe filiera celor două Camere ale Parlamentului, ICCJ și CCR, toate mișcate de un soi de mafie a magistraților corupți, a avocaților și a făptuitorilor (condamnați sau nu). Chiar și în acest spațiu dedicat unei lecturi a întîmplărilor cotidiene, am scris despre marea lucrătură pentru salvarea Elenei Udrea și a Ioanei Băsescu. Cu Laura Cătălina Vicol-Ciorbă, șefa comisiei juridice în Camera Deputaților, nu putem aștepta mai mult. Cu oameni din CCR conectați la SRI, la fel. Cu judecători cu nașul în suflet, așijderea! Disputa și decizia privitoare la prescripția specială au fost o lucrătură sofisticată la care au participat politicieni, magistrați, inclusiv oameni cu dosare și pedepse definitive.

S-ar putea ca această campanie cu adormitorul slogan „Oameni pentru Justiție! Justiție pentru oameni!“ să se suprapună cu totul întîmplător cu marea afacere politico-mafiotă legată de prescripții. Dar atunci ea ar trebui derulată cu un asterisc la slogan, care trebuie conectat la uriașa listă de corupți și penali salvați prin halucinante tertipuri de cei pe care campania de mai sus îi parfumează cu insistență. Și pe listă ar trebui înșirați toți. De la Traian Băsescu, Elena Udrea, Ioana Băsescu, Adriean Videanu, Vasile Blaga pînă la mahării din Justiție și ultimii profitori din PSD și din PNL.

Fără un asemene asterisc (cu listă completă), toată campania CSM nu-i decît o îmbăiere în apă de trandafiri a celor care au pus umărul (semnătura) de scăpare pe marea turmă de infractori a României contemporane.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu