Analize și opinii

Cornel Nistorescu: „Îmi pare rău de greci!”

Miercuri, 16 iunie, m-am trezit la 5 dimineața și am plecat de acasă după o jumătate de oră. Bănuiam că mă așteaptă ore la granița Bulgariei cu Grecia, dar nu-mi imaginam că așa multe și că plec într-o zi de infern.

Am ajuns destul de ușor la Giurgiu, la faimoasa intrare în România, cea mai rușinoasă cale rutieră cu care străinul face contact cînd vine în țara noastră dinspre sud. Mai mare înșiruire de bălți, gropi și buruieni n-am văzut nici în fabricile părăsite. Orice om cu scaun la cap, dacă nu are o treabă urgentă sau un interes major, se întoarce.

Cine-i român și a mai trecut pe aici o știe. De douăzeci de ani, cine merge pe breteaua care ocolește orașul Giurgiu o știe. Este o jale rutieră, o rușine, o belea, o carte de vizită rușinoasă. Trebuie să precizez că sunt semne că s-a apucat cineva să o repare. Sunt cîțiva țăruși și cîteva urme de lucrări. În rest, ce știți de 20 de ani este și acum.

Am ajuns la punctul de graniță unde nu se plătește decît o taxă de pod și am trecut repede peste podul prieteniei (îngrijit, fără spărturi) și am ajuns la bulgari. Spre cinstea prieteniei româno-bulgare, se trece ușor, fără complicații și fără ifose. Pașaportul, certificatul de înmatriculare al autoturismului și asigurarea. În 5-10 minute am scăpat și am ajuns la gheretele cu rovinete. Maidan mai mare ca la breteaua de asfalt de la Giurgiu. Bălți, noroi, cîini, gunoaie pe margine, mașini parcate aiurea. Dar de mers, a mers repede. Am dat 50 de lei pe o rovignetă valabilă 7 zile și la revedere! Drum bun! Este al doilea sau al treilea an de cînd n-am mai fost oprit de poliția prietenilor noștri bulgari. Șoferii bulgari au semnalat doar două patrule de circulație, dar totul a fost de ochii lumii. Nu opriri, nu șpagă, nu radare. La ora 7, probabil că și polițiștii bulgari intrau în ture și împărțeau locurile de supraveghere a traficului.

Oricum, pe autostrada de centură a Sofiei și pe autostrada care merge pînă la intrarea în defileul rîului Struma, partea de rulare este impecabilă, fără gîlme, fără crăpături, fără cocoașe care să te arunce în aer. Vecinii noștri au făcut o treabă mult mai serioasă (nu știu cu cine) decît am făcut noi între Sibiu și Deva.

Fără nici o plîngere de traseu, fără restricții pentru lucrări tembele, cum sunt la noi, acum, în plină vară și în nebunia de trafic pentru cei care vin din Europa de vest și merg acasă, în Balcani și în Turcia. Prin Bulgaria am rulat lejer și fără incidente.

Nenorocirea a început în apropiere de granița Greciei. Cozi de camioane și de autoturisme de kilometri. Stăm și stăm și înjurăm, chibițăm și o luăm de la capăt. După mine, vin două mașini cu număr de Vîlcea. Vîlcenii înjurau și mai rău. Au mers să treacă granița României pe la Bechet și de acolo au fost întorși. Granița era închisă. Au făcut un supliment de drum și acum au experiență și antrenament la înjurături. Cele două perechi din Vîlcea au niște prieteni cu altă mașină, plecați pe ruta Giurgiu. Ei au ajuns mai în față. Noi suntem departe, departe de ei. Ochiometric, zic vîlcenii, mai avem 4-5 kilometri.

Prietenii lor din față așteaptă de trei ore undeva la 500 de metri de vamă. Stau neclintiți pe poziție și sunt furioși că nu mișcă un metru. Ei ne transmit vestea că serverele bulgarilor sunt arse sau blocate și nu trece nimeni. Alte înjurături, alte păreri, alte acuzații. De la cei aflați în apropierea vămii, mai vine o constatare. Parcă mișcă puțin. Zece-cincisprezece metri. Familiile cu copii sunt cele mai chinuite. Copiii plîng, oftează, cer apă și mîncare sau se tăvălesc pe iarbă. Un băiat și o fetiță se urcă pe mașina părinților. Alții pornesc pe jos să-și facă aprovizionarea pe la benzinării. Partea dinspre șanț a camioanelor a devenit un șir de toalete publice. Mai iese și soarele din nori. Arde ca furnalul la scurgere. Singurul eveniment petrecut între timp a fost că un polițai bulgar ne-a cerut să nu mai stăm pe două rînduri. Să ne așezăm într-o singură coloană și pe un rînd. Rămîne loc liber pentru motocicletele și mașinile poliției care supraveghează așteptarea.

Parcă am fi emigranții care așteaptă o viză. Arde a ploaie și a ghinion. După șase ore ne apropiem de vamă. De fapt nu este nici o vamă. Este doar un polițai bulgar care dă drumul la grupuri mici de mașini. Uneori cinci, alteori zece. După cum crede. Și începe alt cîrnat de tablă, plastic și oțel. Se tîrăște exact cum se tîra pe vremuri coada la benzină. Trecem de punctele de control goale ale bulgarilor și ne fărîmițăm în grupuri de cîte două-trei, spre Grecia. Între gheretele bulgarilor și ale grecilor este o distanță bună. Înaintăm cîte 20 de metri în cinci minute. Parcă am fi într-o procedură de tocat nervii. Și nimeni nu cedează.

În sfîrșit, vama! Turiștii trec pe două coloane. Doi oficiali verifică o mașină. Unul este cu actele călătorilor și ale mașinii, celălalt cu partea medicală. Certificatele de vaccinare și codul QR care atestă PLF (Panssenger Locator Form) trimis prin mail de autoritatea greacă pentru turism. Durează cam 3-4 minute pentru o mașină. Douăzeci de autoturisme au trecut pe o parte în 50 de minute. Douăzeci, pe cealaltă. Nu trec mai mult de 100 de autoturisme pe oră. În spatele nostru sunt mii și mii de mașini. Camioanele și TIR-urile au altă poveste și alt culoar. Trec cînd și cum. Ba mai repede, ba mai încet.
Deodată totul se blochează. Un microbuz alb cu număr de Sălaj (SJ 30 GRA) a venit de undeva din vamă și a intrat în față. Nu l-a întors nimeni. Tiganul din Sălaj s-a încurcat cu actele. Nu avea PLF și nici certificate de vaccinare. Un alt român îi arată un formular care trebuie completat. În vamă, pe lîngă zid, unde mai era cîte un strop de răcoare, alți țigani (români sau bulgari) stăteau întinși pe jos și așteptau, probabil, codul QR care să le permită intrarea în Grecia. Sălăjeanul șmecher și oacheș este întors spre Bulgaria. Nebunia devine și mai mare. Sălăjeanul a plecat cu ceva acte ale celui aflat la rînd. Vameșul pleacă după el. Trecerea este blocată. Lumea înjură, funcționarii greci sunt calmi și placizi. Par a nu ști întrebarea românească
-Ce? Nu vă convine?
Vameșul a ajuns țiganul, a recuperat actele luate din greșeală sau din batjocură și deblochează situația. Putem trece. Trăiască libertatea, pandemia, vacanța, Grecia dornică de turiști și țiganii descurcăreți.
După 15 ore am ajuns la hotel. Îmi vine să-i spun recepționerei, un ”Evitați Grecia!”. Dar ea este grecoaică. Este amabilă, surîde și mă întreabă cum a fost drumul?

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro

Abonează-te la newsletter