Analize și opinii

Cornel Nistorescu: Ciolacu – șoc la americani!

Ca să putem cîntări corect vizita delegației PSD în SUA ar trebui să avem la îndemînă mai multe informații, chiar detalii. Am zis vizita PSD pentru că se vede de departe că este o delegație PSD, pentru că nu conține nici un ministru de la PNL. Iar Guvernul României este unul de Coaliție, nu o bandă de la Buzău.
Or, în delegația care face atîta vîlvă și gafe peste Ocean mai sunt, pe lîngă Marcel Ciolacu și Oprea și Angel Tîlvîr, doar Luminița Odobescu, recunoscută drept tehnocrat și independentă politic. Dacă ne gîndim bine, Ștefan Radu Oprea este un fel de mîna a cincea în PSD, iar Angel Tîlvăr, o păpușă SRI ca și Marcel Ciolacu.
Mai simplu! Marcel Ciolacu se reprezintă pe sine și s-a însoțit cu ceva colegi ascultători de la partid pentru a nu fi acuzat că a plecat într-o vizită de bișniță electorală. De ce nu a luat măcar un reprezentant al PNL? Simplu! Liberalii ar fi aflat ce înțelegeri a propus Ciolacu, ce promisiuni a făcut și pe cine se bazează. Adică am fi înțeles ce ne așteaptă. Acesta ar fi și motivul pentru care ambasadorul de lemn Tănase al României, numitul Muraru, n-a fost acceptat în delegație. Ar fi auzit tot ce au promis Ciolacu și cei doi miniștri, ai Economiei și ai Apărării. Unul, ce-a promis cu Reactoarele lui pește, celălalt, să accepte armament cît nu are nevoie România.
Care a fost agenția de lobby care s-a ocupat de vizită și cît a costat? În SUA, așa ceva nu se poate face pe gratis!
De aici a venit și scandalul. Ciolacu l-a refuzat pe omul lui Iohannis, adică pe ambasadorul Muraru, un vai de capul lui (trimis în SUA din rațiuni care ne scapă!) din motive de interes, pentru a nu se da de gol. Omul s-a grăbit să facă niște concesii pentru americani și a dat fuga într-o vizită peste Ocean în speranța că se va alege cu niște promisiuni de susținere.
Susținere la ce? La președinție, oameni buni! Să nu vă imaginați că s-a dus să le ceară americanilor să termine autostrada Bechtel!
Sau să vă imaginați că Marcel Ciolacu se va întoarce cu Visa Waiver lipită de bărbuță! Vă înșelați! Vizele sunt un cîntecel fredonat la nevoie! Vizele sunt doar un ambalaj însiropat care ne este lipit pe frunte de fiecare dată cînd mai înghițim cîte o afacere americană! Ei cîștigă și noi ne lăsăm de fraieri.
Ca orice pămîntean mai dihai în simțuri, Marcel Ciolacu a fost lovit de morbul puterii. Îi place să vorbească în fața camerelor de luat vederi, să comande și primească onoruri, să dea mîna cu oamenii din mulțime. Simte că i se transmite un respect pe care nu l-a avut niciodată. Cum să nu încerce marea cu degetul și vîntul cu piciorul? Le-a spus americanilor că el cunoaște poporul rus (mai ales cel ajuns pe la Buzău), că el și Cristina Docus susțin Ucraina pînă la victoria finală, deși americanii ezită să mai toace din bugetul SUA pentru Ucraina sau să se lase păgubași.
Din două deschideri de gură, Marcel Ciolacu și-a arătat calibrul gîndirii. Ceva mai strîmt decît calibrul puștilor de vînătoare pe care le căra pentru Omar Hayssam!
Tolomac și dezinvolt, premierul nostru se lansează în afirmații care sună ca meteoritul căzut peste bucătăria prostului!

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu