Analize și opinii

Cornel Nistorescu: Boala doctoratelor

Era de mirare ca Marcel Ciolacu și Klaus Iohannis (în ordinea deciziei) să numească la Apărare un om fără probleme, cu o personalitate puternică și fără belele.

Trebuia să fie unul care să fi trecut pe la Colegiul Național de Apărare și studii de nu știu mai care, să fi avut măcar niște cursuri pe la Mihai Viteazul (cel de la Informații!) și, bineînțeles, să fie doctor în științe. Și, cum Angel Tîlvăr putea fi bifat la toate capitolele, l-au pus fără să clipească. Biografia sa și expresia feței ne transmit o comoditatate politică totală. Angel Tîlvăr cel angelic și delicat n-a dat semne că vrea să fie academician, nu a umblat după honoris causa, n-a vrut să facă o universitate SRI la Buzău unde să predea Dumitru Dumbravă, Coldea și Băsescu. Cel mult, omul o fi vrut să meargă la pescuit cu Marcel Ciolacu și cu Lucian Romașcanu. Și dacă se poate să formeze împreună o echipă în Guvernul României, cu atît mai bine.

Necazul vine de la doctoratul său și de la reclamația celor doi lucrători din Buzău care susțin că au muncit la greu la teza sa. Avem de-a face cu o noutate în materie. Ies la iveală și își asumă fapta și oameni care pînă acum au stat în umbră. Nu-i exclus ca, mîine-poimîine, să iasa la rampă și ”negrișorii” care au lucrat sub coordonarea generalului de justiție, prof. univ. dr. Gabriel Oprea, tăticul Academiei de Științe ale Securității. Până se lămuresc lucrurile, trecem mai departe.

Aproape la fel s-a petrecut și cu Neica Bode ot Sălaj. Savantul de Sălaj, recomandat lui Klaus Iohannis ca om de mare încredere de un alt înțelept de Sălaj numit Eduard Hellvig, școlit tot la Cluj, în Universitatea mai nou cu specific SRI, chemat să-și descarce în public înțelepciunea tot la Universitatea Babeș-Bolyai, are o problemă cu doctoratul. Încă n-a reclamat nimeni că l-ar fi scris. Dar nu-i exclus. Lucian Bode este expresia savantului în materie de poliție, finisat dintr-un inginer electromecanic la o faimoasă universitate (probabil de subingineri!) de la Oradea. Se vede după figura și după limbajul său cîtă știință a acumulat și cîtă profunzime a gîndirii atinge. El este un executant al președintelui Klaus Iohannis la Interne. Și-i raportează direct fără să se încurce în generalul (r) Nicolae Ciucă sau în Alina Gorghiu. Și nu-i exclus ca la Apărare, Tîlvăr, așa blajin, mieros și pofticios de putere să fie o prelungire a lui Iohannis și Ciucă la Apărare. Adică să nu aibă păreri eseistice ca Vasile Dîncu și să execute ordinele, indiferent cît de americane ar fi acestea. În același timp, numirea lui mută Ministerul Apărării Naționale de la Grupul de Cluj la grupul de Buzău. Iar pentru Marcel Ciolacu și pentru gașcă este suficient.

Problema este totuși mult mai complicată. Diploma de doctor cu semnul întrebării apare în dreptul unui număr uriaș de așa-zise personalități care au viciat grav evoluția deomocratică și economică a țării noastre. Întocmiți și singuri o listă cu miniștri, parlamentari chiar și savanți care au cîte o tinichea sau cîte unb semn de întrebare legat de doctoratul lor. Diploma de doctor în științe a fost încă din anii comunismului portița (argumentul, legitimația) prin care toate ”rasele” de proști, de incompetenți și de slugarnici au fost trecuți în categoria experților și a specialiștilor, între meritocrații care au hotărît soarta României și care a devenit țara în care trăim astăzi.

Cercetate cu atenție, listele cu deținătorii de diplome de doctor în tot soiul de științe și domenii încep să contureze plutoanele mediocrității profesionale a funcționarului, politicianului și decidentului român.

Din cauza nivelului său ridicat de prostie și mediocritate, validat de o diplomă de priceput, devenită diploma de privilegiat și de abonat la putere, țara a ajuns la același nivel de ordine și inteligență, marcînd începutul perioadei de guvernare prostocratică.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: https://www.cotidianul.ro/boala-doctoratelor/