Nu mai au cum să o scalde. Respingerea aderării României la Schengen, în ciuda promisiunilor vînturate tot de ai noștri, reprezintă un mare eșec al clasei politice. Al președintelui Klaus Iohannis (Johannis cum scriu austriecii), al guvernului, al coaliției de guvernare și cîți or mai fi amestecați în politica noastră, inclusiv a serviciilor secrete, interne și externe.
Imediat după vot, teleleii și hăbăucii sclifosiți ai politicii noastre și-au dres glasul ca lupul din poveste. Au încercat o nouă retorică, înghițindu-și promisiunile și laudele fluturate de cînd au încălecat țara. Ba că rușii sunt în spatele deciziei de la Viena, ba că am picat într-un context nefericit, ba că Olanda și Austria au vrut să sancționeze Bulgaria.
Părerea mea este că am pierdut din cauza proastei pregătiri a dosarului, mai ales în relația cu Austria. Am pierdut și în urma unui boicot austriac, neestimat cîtuși de puțin de ai noștri reprezentanți de nivel intelectual cam a la Rareș Bogdan. Dacă am fi avut mai multă cultură și ar fi parcurs mai multe cărți de istorie, am fi înțeles că, de cîteva secole, națiunea noastră a avut nenumărate coliziuni cu austriecii și a fost vămuită de Imperiul austriac și de aliați în cele mai neașteptate feluri.
Înfrîngerea de joi de la Bruxelles își are rădăcinile și în istorie, în alte înfrîngeri mai vechi și în cedările noastre din perioada aderării la Uniunea Europeană. Începem să ne dăm seama că statul austriac a ajuns să dețină direct și indirect o mare putere și în România și că prin resursele acaparate în țara noastră a devenit o putere europeană și ne poate impune condiții. Și nouă, și altora! Prin ce a acaparat și controlează în România, Austria ne poate juca în foi de viță și ne poate jupui de alte resurse fără să putem să contestăm sau să i-o întoarcem. Austria controlează prea mult din puterea noastră economică și chiar politică. Ne aflăm destul de departe de o eliberare de (cum ziceau strămoșii noștri) de sub jugul habsburgic. Geaba orăcăie Rareș Bogdan, navetist cu ton de mahala, pe la televiziuni și o scaldă cu șuvoaie de pupici și mai apoi cu amenințări diplomatice. Caricatura bate cîmpii destul de sonor, dar fără folos. „Excelentele relații” ale României cu Austria nu se bazează pe ce ne iau OMV și toate celelalte firme și bănci austriece. Nici pe enorma risipă de bani prin vacanțele la Viena și pe pîrtiile de schii. Pentru puțina și zăngănitoarea sa gîndire de politician care reduce relațiile României la turism, petreceri și afaceri, nu a mai rămas decît un pupat pe gură în stil rusesc între cei doi premieri. Și gata, puteam intra!
Lucrurile sunt mai complicate și mai adînci și, fără privim în istorie, nu vom face nici un pas înainte.
Plînsul general instalat pe televiziunile de știri este doar o criză de argumente, semnul unei plăpumi trase peste creștetul populației. Din prostie sau la comandă. Dacă o cucoană de la Antena 3 a ajuns să-i spună unui fost ministru de Externe „ascultați-mă pe mine…”, înțelegem că toată boceala n-are decît un suport glandular și nici o eficiență. Acoperă doar neputința unei garnituri de politicieni mediocri. Preț de cîteva ore, am avut sentimentul că țara noastră forțează aderarea la Schengen cu televiziuni înarmate și cu moderatori care transmiteau cu voci răgușite de răsculați.
Austria și politica ei imperială
Pentru a înțelege că tărăboiul mediatic nu ne folosește, am să reproduc mesajul înțelept al unui fost ministru dintr-un guvern de anii trecuți:
„Respectele mele, domnule Nistorescu!
Vă scriu, ca unui vechi prieten, câteva considerații de ordin personal pe subiectul Schengen, subiect ultramediatizat.
Asistăm la isterizarea, prin declarații politice și campanii de presa, a publicului românesc pe un subiect care, cel puțin în acest moment, nu este de stringentă actualitate, dacă luăm în considerație situația militară din estul țării, recesiunea economica din vestul Europei și „clivajul” tuturor instituțiilor care, începând cu sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial și până la consolidarea UE, au asigurat echilibrul politic și militar în Europa.
Subiectul aderării noastre la spațiul Schengen este un subiect reluat până la strigăt din considerente politice și electorale. Pe de o parte, liberalii vor să își treacă în palmares măcar o victorie politică de răsunet în ochii electoratului român, după ce, în toate celelalte etape de după 1989 nu au fost prezenți, cu excepția semnării tratatului de aderare în 2005, la care nu aveau niciun merit.
Pe de alta parte, „furatul” startului în campania prezidențială din 2024 i-a pus în situația de a găsi un punct forte în CV-ul politic al șefului lor de partid, viitor ales al românilor .
Este dureros faptul că nimeni din isterizata noastră clasa politică nu încearcă să contureze un răspuns la o întrebare simplă: „Este în acest moment, spre binele și siguranța Țarii și a românilor, ca România să devină membră Schengen“? Sau rațiuni electorale care țintesc diaspora care vine acasă de Sărbători, primează? Nu știu ce se va hotărî astăzi în Consiliul JAI, dar oricum, punând în fața un vot pozitiv, România nu va deveni imediat țara Schengen, ci la un termen ulterior.
Mai mult, este o inabilitate politică și diplomatică să vehiculăm decuplarea de Bulgaria. Asta înseamnă că toate „ecourile“ demersurilor bulgare făcute în 2002-2004, și blocate de noi, să se întoarcă împotriva noastră. Înțelepciunea îmi permite să afirm că, dimpotrivă, ar trebui să cerem un vot „în bloc” pentru toate cele țări: România, Bulgaria și Croația. Altfel, ne-am dobândi un adversar în plus în Bulgaria.
Tot înțelepciunea politică îmi spune că acceptarea intrării în Schengen cu frontierele aeriene și cele fluvial maritime ar fi cea mai buna cale pe moment, urmând ca frontierele terestre să facă obiectul deciziei în 2023. Am rezolva astfel cea mai mare problemă pe care o uită clasa noastră politică: portul Constanța.
Pe de altă parte, împreună cu Bulgaria și susținătorii ei, am avea o poziție mai puternică în UE.
În ceea ce privește avantajele imediate ale intrării în Schengen, eu sunt circumspect. În actuala situație geopolitică, desființarea controalelor la frontiera de vest ar însemna lipsa oricărui sistem de control și prevenție al actelor infracționale, activităților potențial teroriste și revanșarde venite din Vest. Mai mult, poziția Ungariei dar și a cetățenilor moldoveni cu dublă cetățenie ar încuraja, în opinia mea, activitatea în țară a unor cercuri de inspirație estică. Și multe altele. De asta spuneam că nimeni nu ia în considerare interesul Țării în actuala situație….
Sunt doar câteva gânduri pe care am simțit nevoia să vi le împărtășesc.
Cu aleasă stimă, AB“
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: cotidianul.ro
Adauga comentariu