Acum, în SUA, dezbaterea este despre războiul cu China, pentru a o împiedica să ajungă liderul economic și tehnologic al lumii. Ăștia nu înțeleg un lucru simplu: odată ce o țară precum China, cu un sistem de educație ultra-performant, cu o bază de recrutare a elitelor de tot felul, nu doar a celor tehnologice, de două ori mai mare decât a Occidentului european și a SUA, și cu fonduri uriașe dedicate sectorului cercetare dezvoltare, n-o mai poți opri! Poate doar s-o distrugi fizic. Ceea ce este exclus. Și atunci? Cred americanii că interzicând accesul chinezilor în universitățile americane, model preluat de și de europeni, gata, au rezolvat lucrurile? Cred că dacă nu mai produc nimic în China împiedică dezvoltarea economiei chineze? Că pot ”îndigui” transferurile tehnologice către China? Și ce rezolvă cu măsurile astea? Ce câștigă?
Așa că toate eforturile astea, rizibile, sunt expresia frustrărilor Occidentului colectiv, care au greșit în ierarhizarea priorităților lui, și-a distrus sistemele publice de educație, intelectualitatea tehnică, s-au dezindustrializat, totul dintr-o lăcomie fără limite. Asta e, orice ar face, odată pornit procesul de dezvoltare într-o țară precum China, el nu poate decât să se amplifice. Iar sistemul chinez, de centralizare a scopurilor și mijloacelor, este exact de ce ce are acum nevoie China. Asta nu înseamnă că o evoluție politică este exclusă. Dar acum nu e momentul…
Autor: Constantin Gheorghe
Adauga comentariu