Industrializarea României, din interbelic, a fost o acțiune la voia întâmplării, fără cap și fără coadă, deși în materie de economiști nu am stat deloc rău. Bine, erau și influențele corporatismului fascist al lui Mussolini, și presiunile URSS. Evident, fără stat, comenzi de stat, presiunea revizionismului maghiar, șperțurile date lui Carol II, nu făceam nici măcar ce am făcut. Rezultatele acestui amestec de voluntarism, etatism și planificare prin corupție(sic!) s-au văzut în dezastrul armatei române pe frontul de Est.
Oricât i-am înjura pe sovietici, și dincolo de plata despăgubirilor de război, prima fază a industrializării, aia de bază, a început sub conducerea lor. Socoteala era simplă România trebuia să aibă capacitatea de a se susține, economic vorbind, pentru a reduce costurile economice ale ocupației. Și, evident, pentru a crea baza politică a PMR , era urgent să apară o clasă muncitoare.
Dincolo de asta, surprind realismul și profesionalismul analizelor economiștilor sovietici despre incapacitatea mâinii de lucru locale de a stăpâni procedee tehnologice de bază, care să permită transferul unor licențe în România. Degeaba ne supărăm și-i înjurăm: pe lângă polonezi, cehoslovaci, redegiști, chiar unguri, noi eram nimeni în ploaie. De asta cehoslovacii au făcut MiG 15/17(făcuseră înainte Me 262!) iar nemții democrați Il 14, iar polonezii elicoptere și ceva avioane de luptă.
Etapa a doua a industrializării socialiste a fost în anii 1960 și 1970, și a avut drept vârf de lance Germania Federală! Pentru că, printre altele, Ion Gheorghe Maurer. Fără licențele și echipamentele germane, transferate nouă, vezi camioane, autobuze, tramvaie, mașini-unelte, siderurgie, nu puteam trece la faza a treia, care a însemnat echipament nuclear, aeronautică, armament, electronică. Să nu-i uităm pe japonezi, pe francezi, pe italieni. În fond, italienilor le datorăm industria de mașini agricole.
Tot nemții, de data sub forma Germaniei reunificate, au reușit să dez-industrializeze România. Iohannis și gașca desăvârșesc ce a început CDR, și a continuat Băsescu, prin acceptarea tuturor condițiilor ulterioare aderării la UE.
Și în socialism, și acum, nemții au fost obsedați de asigurarea piețelor pentru producția germană. Fiecare națiune are traumele ei. Germania o are pe asta, a lipsei Imperiului, tocmai când începuse să duduie industria ei. Găsise piețele ocupate de englezi și de francezi, apoi și de americani. Și întreg secolul XX, cu războaie cu tot, a fost o fugă după piețe! Și acum sunt obsedați de exact același lucru. De unde relațiile bizare cu Rusia, mișcările bizare pe care le face în Ucraina, Belarus, Moldova, Georgia, încercarea de a monopoliza decizia în relația cu China.
Estul fost comunism este ideal pentru scopurile Berlinului. Grecia o controlează prin datorii, Bulgaria, prin Consiliul Monetar, România, prin Iohannis și gașca, Ucraina e mai dubios, se bat cu americanii, în Belarus promovează un nou Maidan, ca la Kiev, și e cu ochii după noi oportunități. România se va reindustrializa dacă ȘI NUMAI dacă Germania are nevoie de asta! Știe drumul, știe cum! Deocamdată nu este cazul. Dar Green Dealul ne va spune dacă vor să ”externalizeze” ceva poluare pe aici, pe cocioc, și să-și scadă costurile umane și materiale ale transformării de sistem.
Nu mai suntem autonomi în decizie. Dacă în comunism noi am vrut să facem industrializarea cu RFG, acum trebuie să așteptăm să se îndure ei de noi. Restul e istorie, de care fugim ca dracu de tămâie!
Autor: Constantin Gheorghe
”Pentru că, printre altele, Ion Gheorghe Maurer.”? Adica? …si nu e singura… cind scrii pe genunchi, asa ceva iese…