Analize și opinii

Constantin Gheorghe: “Războiul pentru cucerirea minților și inimilor occidentalilor s-ar putea să fie un eșec usturător”

Mă, s-au pus în mișcare băieții și au produs la Praga un ”uriaș(de uriaș ce a fost, nu prea e pe nicăieri, prin presa occidentală) contra-protest, îndreptat împotriva odioșilor ălora de putiniști, care s-au săturat de Kiev și de talentele Jele, mai ales că facturile la energie și inflația sunt de jale. Sigur, e dreptul oricui să demonstreze. Dar montarea unui astfel de spectacol stupid nu folosește nimănui, și accentuează liniile de fractură din societate. Solidaritate cu de-a sila nu se face. Și, nu vă supărați, unde duce solidaritatea asta cu sens unic? Că iar nu înțeleg ce și cum.
Îndrăznesc să spun că propaganda Kievului a câștigat câteva bătălii în Europa și prin SUA, dar războiul pentru cucerirea minților și inimilor occidentalilor s-ar putea să fie un eșec usturător. Asta se va vedea doar atunci când tragi linie. Și linia se va trage în momentul în care, inevitabil, se va ajunge la negocieri de pace. Atunci apar surprizele. Și tot atunci încep cu adevărat problemele legate de sprijinul popular pentru liderii occidentali. Atunci se decontează toate minciunile legate de Ucraina, toate compromisurile, toate lașitățile. Și nu m-ar mira să văd că mulți vor plăti pentru ignorarea opiniei publice și pentru lașitatea de a spune ”nu” Kievului atunci când era nevoie.
Una peste alta, poziția Kievului și a lui Jele slăbește, nu se întărește. Nu din dragoste de Putin și de ruși, ci din instinct de conservare, și mai ales din cauza refuzului de a lăsa diplomația să lucreze pentru a găsi o soluție pașnică acestui conflict. Mergând cu ”turma”, practic toți liderii europeni și-au amanetat viitorul politic, dar au făcut mult rău și țărilor lor. Nu orice cauză ce pare dreaptă este așa, într-o lume dominată de interese, care a pus între paranteze valori și principii morale.
Nici nu ne imaginăm cât are să ne coste pe noi, europenii, această nebunie cu ”Slava Ukraine!”