Analize și opinii

Constantin Gheorghe: „NATO și-a construit un uriaș aparat de propagandă, având drept țintă atât Rusia, cât și China.”

Bă, nici Distonocalmul, pe vremea în care se mai fabrica, nu mă liniștea cum mă liniștește acum faptul că suntem sub umbrela NATO. Parol! Deci premierul Spaniei(care a trimis un Eurofighter să facă poliție aeriană în Lituania) și președintele Lituaniei, care stăteau sub un cort și făceau elogiul glorioasei Alianțe, au fost evacuați de urgență pentru că se apropia de spațiul aerian al NATO un avion rusesc, și avioanele expuse au fost trimise să-l ”intercepteze”.
Să vă reamintesc că NU există spațiu aerian al NATO? Pentru că NATO nu este o entitate statală, este vorba despre spațiul aerian al Lituaniei. Doar că ăla era în spațiul aerian internațional. Că NATO supraveghează un spațiu mult mai mare, asta e de înțeles. Toată lumea procedează la fel. Dar nu toți fac istericale din orice.
Avionul lui Putin, plecat din Crimeea, spre Geneva, la întâlnirea cu Robinette, a fost interceptat de două avioane americane, plecate de pe Kogălniceanu, în spațiul aerian internațional. Era pe culoarul de zbor uzual, avea plan de zbor depus, centrul de dirijare îi alocase frecvențele de comunicare, eșalonul de zbor, ăla avea transponderul pornit. Și rușii nu au mai făcut tămbălău. Asta e, dacă NATO așa vrea să joace, ce putem face? Ne rugăm să nu iasă cu trozneală. Deși nu se poate să nu iasă, mai devreme sau mai târziu. Prea o căutăm cu lumânarea! Ne plictisim grav! Suntem dependenți de adrenalină? Să vezi cum se va revărsa adrenalina peste noi, când încep să cadă bombele!
NATO și-a construit un uriaș aparat de propagandă, având drept țintă atât Rusia, cât și China. Plătim niște tâmpiți, gen Radu Neuroatlanticul, pentru a ne face să acceptăm că războiul este inevitabil, că ne tuf, uniți în cuget și în simțiri, și rușii, și chinezii. Ăștia se cred la adăpost? E plină lumea de nebuni!
Acum, eu m-aș gândi că merităm măcar o explicație pentru mia de miliarde de euro, cheltuită de NATO, în cele două decenii de ocupație a Afganistanului, despre cauzele eșecului Organizației în a-și atinge obiectivele, și să răspundă la întrebarea: cum se va descurca având în față doi adversari redutabili, cu armate profesioniste, echipamente de ultimă generație, și puternic motivați.
Iar dacă știu că nu pot, să înceteze dracului cu teatrul ăsta de prost gust. Mai multă demnitate, mai puțin vedetism, și, dacă se poate, fără prostănaci, în sens larg. Doar dacă se poate…