În Ucraina este, practic, un război civil, care s-a declanșat după EuroMaidan, dar care a fost pregătit de ”Revoluția portocalie” din 2004, revoluție care a fost invocată și România, atunci, când trebuia să câștige Traian Băsescu primul mandat de președinte.
Nu înțeleg de ce nu se acceptă această realitate, care ar impune o altă abordare a soluțiilor pentru încheierea ostilităților. Reamintesc Războiul Civil din Spania, care este, pentru Ucraina, un punct de reper. Federația Rusă este un actor extern, nu parte a conflictului intern, deși trupele ruse sunt în Ucraina. În Spania au fost și trupe sovietice, și trupe germane, italiene, dar și Brigăzile Internaționale, care își au echivalentul în mercenarii care luptă alături de trupele Kievului.
De ce e importantă această această trimitere la Spania? Pentru că, până la urmă, ucrainenii trebuie să trăiască împreună după ce se termină războiul. Cum se va face asta? Spania a rămas întreagă după război. Ucraina va rămâne? Nu foarte sigur. Ce se va întâmpla cu grupurile minoritare, puternice, totuși? Spaniolii, prinși în vâltoarea războiului civil, nu aveau, totuși, problema identității lor naționale. Diferențele, care au dus la conflict, veneau dinspre viziunile despre stat, forme de guvernare, ideologii. Ucrainenii au în primul rând această problemă, a construcției identitare. Se presupune că războiul este o soluție pentru definirea ei. Total greșit! Abia alimentează conflictul! Și îl prelungește!
Cred că de aici, de la realitatea războiului civil, trebuie pornit, pentru a ajunge la o soluție de pace.
Autor: Constantin Gheorghe
Adauga comentariu