Analize și opinii

Constantin Gheorghe: „DNA se ocupă doar cu corupția de stânga.”

Cineva a publicat azi evoluția prețului metrului cub de apă în București, după concesionarea sistemului municipal către francezi, și formarea Apa Nova. Trecem peste amănuntele concesionării, de care s-ar putea ocupa și acum DNA. Dar e o concesionare ”dă driapta”, și DNA se ocupă doar cu corupția de stânga.
Trecem peste, tema postării ăsteia este alta. Vă amintiți că, în același timp cu mizeria asta de concesionare începuse frenezia ”contorizării”. Scopul ei era să ”economisim apa” și să plătim mai puțin. Ete plua! După ce o firmă pescuită de administratori de prin Craiova mi-a făcut zob cele două băi, și bucătăria, costurile cu apa rece și cu apa caldă menajeră au crescut! Căcaturile alea de ”contoare” indicau ce vroiau ele! După vreun an de scandal, după ce am refuzat să plătesc întreținerea, și n-am fost singurul, au venit tâmpiții să scoată și să ducă la etalonat contoarele. Cică acum aveau ”viza metrologiei”. A fost și mai rău! Părea că am un elefant în casă, căruia îi făceam baie de două ori pe zi! Așa că am lăsat să mă ”pună” la paușal. Am ieșit mai ieftin!
Când au venit să monteze repartitoare de căldură, ăia care au venit au avut noroc că erau tineri. Au scăpat cu fuga! Șansa noastră a fost că, deși pare o singură clădire, blocul în care locuiesc are două corpuri. Cel cu o singură scară, căruia îi spuneam ”la particulari!”(erau apartamente cumpărate, în prima fază, încă de la momentul începerii construcției, noi, ceilalți, am putut să le cumpărăm prin 1981 sau 1982) avea repartitoare. A fost un dezastru pentru ei: prețul întreținerii a crescut zdravăn! Și ei, care sperau că scutesc niște bani. O mică paranteză: ambele afaceri sunt marca PNL, via Chiliman, că el era primar la S1.
Bun, să mergem mai departe. Când am început să schimb electrocasnicele, am cumpărat doar din cele cu clasa cea mai bună de consum: A, A+, A++. Pe contor consumul a scăzut vizibil. Pe factură se vede doar cum crește suma de plată! Păi, ideea era să economisim, nu-i așa? Consumăm mai puțin, poluăm mai puțin! Se pare că nu! Anul trecut n-am plătit trei luni și jumătate factura la electricitate, după regularizare! Acum băieții și-au revenit în fire! Cică s-a liberalizat piața la buleftrică! Așa că am rămas pe ”piața reglementată”. Am scutit timp și nervi cu alergatul după încheiat noi contracte.
Să n-o lungim prea mult: indiferent ce ai face, oricât ai economisi, oricât ai investi în tehnologii noi, NICIODATĂ nu vei plăti mai puțin! Fie și pentru faptul că scăderea consumului este motiv de creștere a prețului!De ce? Pentru că noi trăim în dictatura acționariatului, care cere rate ale profitului tot mai mari, și cu cu orice preț! Iar consumatorul NU mai are scăpare: statul, care ar trebui să-l apere, via autoritățile de reglementare, a devenit complicele jefuitorilor! Ne-a vândut ticăloșilor ăstora, să ne jupoaie! În numele liberalismului victorios!

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • …corect… mi-a luat citiva ani ca sa-mi dotez toata casa numai cu consumatori de clasa superioara… am terminat acum doi-trei ani… nu mai am nici macar un bec cu neon… doar becuri cu LED-uri, comanda inteligenta, doar aparatura din A++… cu toate astea platesc acum mai mult cu 30% mai mult decit ”inainte” de optimizare… multumesc statului romanesc… el imi asigura, asa cum spune Constitutia, dreptul la un trai decent…