Analize și opinii

Constantin Gheorghe: “Credeți că rușii vor permite folosirea teritoriului României împotriva lor?”

Un popor mai cretin ca poporul român imposibil de găsit. E mare veselie că Washingtonul a anunțat încă un ajutor de 1,8 miliarde de dolari pentru Kiev, care include sisteme Patriot și o nouă armă, care transformă proiectilele nedirijate în unele dirijate, cu sisteme de navigație de precizie, special dezvoltată de Boeing. Este o escaladare a războiului care promite să degenereze într-o păruială generală. Și dacă ne uităm bine pe hartă, România și-o va lua prima peste bot, alături de Polonia. Și cu armament clasic, și cu armament nuclear. Credeți că rușii vor permite folosirea teritoriului României împotriva lor? Vor permite ca Deveselul, Kogălniceanu, Cincu, Luna, Caracal, să fie puncte de plecare pentru atacuri împotriva lor? Vor lăsa întregi portul Constanța și infrastructura de transport către Ucraina, pe unde să fie expediat ajutorul militar american și european? Suntem nebuni, de ne bucurăm? Ce mai rămâne din țara asta, după un astfel de eveniment? Ne apără NATO, cică. Pe bune? Cum? Nu ne uităm cum au procedat rușii la Kiev și în restul Ucrainei? Crede cineva că SUA pot ține sub control escaladarea conflictului?
Dacă astea credem, să bem și să ne veselim, porcul să-l tăiem și pomana României s-o pregătim! Să curgă vinu-n cupe, să spumege dragostea de americani și spiritul de sacrificiu pentru interesele ocupanților țării! Slugi până la moarte! Slava Ukraine!