Câteva observații despre o mojicie cât Marea Neagră de mare. Prima: sunt ateu, deci mi-e perfect indiferent ritualul religios din Armată. Dar, pentru Dumnezeu! Atâta vreme cât Armata are în rândurile sale preoți militari, și nu doar de confesiune ortodoxă, înseamnă că este un lucru instituționalizat. Doi: musiu Teodosie nu venise acolo, la sărbătoarea Zilei Marinei, neinvitat. Ținea o slujbă, care face parte din ceremonial. Dacă tu, organizator, respectiv minunata Armată Română, nu ești în stare să-ți programezi un eveniment minor, până la urmă, și trebuie să apelezi la o mojicie, pentru a trimite la plimbare o înaltă față bisericească, ce să aștept, în cazul în care respectivii trebuie să planifice apărarea litoralului românesc, în caz că dau buzna rușii? Doamne ferește și apără! Reamintesc: Teodosie este parte a instituției numită Armata, în sens larg. Jignindu-l, umilindu-l, ai jignit, în ultimă instanță, corpul militar, care nu se reduce la un ministru abulic și la câțiva ”înstelați” la apelul bocancilor.
Nu că asta ar fi cauza, măgăria făcută lui Teodosie, dar poate că ăștia de se cred ei mari și tari ar trebui să se întrebe de ce fug oamenii de Armată, de ce nu-și fac planul de recrutări, de ce românii nu cred în Armată, ca instituție, decât în sondajele lui PieleaNU.
Și revenim, ce surpriză, la o problemă pe care am pus-o din momentul în care am trecut la ”armata de profesioniști”: care mai este legătura corpului militar angajat ca ăla de la Aprozar cu societatea? Ce le mai leagă? Ce valori structurează această nouă legătură, dacă o structurează? Poate exagerez eu, dar sentimentul religios este unul dintre puținele canale funcționale ale acestei legături. Și tu îi dai șuturi în trei litere mijlocitorului! Superb! Progresism pe pâine! Balsam pe suflet! Bine jucat!
Autor: Constantin Gheorghe
Adauga comentariu