Analize și opinii

Constantin Gheorghe: “Austria a emis deja un nou set de condiții, care fac, practic, imposibilă aderarea României”

După vetoul austriac în privința aderării României la spațiul Schengen la București e pelerinaj ca la Sfânta Paraschiva. Tot felul de ”lideri” europeni vin să ne consoleze și să-și prezinte ”condoleanțele” pentru ”nedreptatea” făcută nouă de Viena. Și așa cum vin, așa pleacă. După ce mai spânzură niște bani publici. Iar noi rămânem tot cu onoarea nereperată, și cu o pagubă în Buget. Că distracția noi o plătim, n-o plătesc europenii.
Rămân la convingerea că răspunsul cel mai bun la afrontul Austriei ar fi fost retragerea cererii de aderare la Schengen. Ăla ar fi fost un gest tare, care ar fi trecut dincolo de vorbăria cu ”solidaritatea europeană, valori și principii, reguli egale pentru toți”. Așa nu facem nimic. Austria a emis deja un nou set de condiții, care fac, practic, imposibilă aderarea României, asta, ca răspuns la ridicolul ”boicot” al ”românilor” față de firmele cu capital austriac. Care boicot e egal cu zero. Două dintre cele mai mari bănci din România controlează în mare parte resursele financiare pe care le putem folosi pentru dezvoltare. Ne-o trag de nu ne vedem! Așa că ne pișăm pe ele de vizite de consolare! Tot niște slugi rămânem, la mâna stăpânilor occidentali, și jaful continuă nestingherit.
Asta e, Slava Ukraine! Săriți cu banu pentru Jele!
PS: Aiurescu s-a fofilat, și-a aranjat ploile și a plecat în vizită la Chișinău, pentru a nu da ochii cu Parlamentul. El e neam ales, nu dă socoteală proștilor care-i reprezintă pe proști. Guvernare europeană, ce mai! Și mai Slava Ukraine!