Analize și opinii

Constantin Gheorghe: „A dracului prosperitate!”

Ăia de la ”Scânteia Capitalismului”, WSJ, sunt comici tare: Robinette, cu ideea lui de a mări taxele bogaților, va pune capăt epocii de prosperitate, începută sub Reagan, care a redus taxele. Prosperitate pentru cine? Pentru americanul obișnuit? Sau pentru hiperbogați?
Face un mic inventar? Criză în 1987, una crâncenă, care, dacă e să mă întrebați pe mine, nu s-a terminat nici acum, am tot trăit episoade din ea. Criza LTCM(care anunța criza subprime) pe vremea lui Clinton, urmată de criza Dotcomurilor, apoi criza subprime, în 2007-2008, elicopterul cu bani, austeritate prin lume, în special în Europa, criza datoriilor publice, și tot așa. Creșterea sărăciei în Occident, milioane de familii alungate din case, zeci de milioane fără acces la îngrijiri medicale, milioane pe străzi, sisteme de educație și de sănătate la pământ, criza datoriilor pentru educație, destructurarea clasei de mijloc, precarizarea muncii, ascensorul social care a luat-o în jos, războaie inepte, care n-au rezolvat nimic. A dracului prosperitate! Buba la cap!
Te pomenești că ne așteaptă și pe noi un editorial prin Ziarul Financiar, în care se pomenește de sfârșitul epocii Cîțu a prosperității în România, pentru că a crescut salariul minim cu zece lei! Din cauza asta procentul celor care câștigă peste 3.000 de euro net a scăzut de la 1% la 0,1%. Să piliți bine!