Este un scandal uriaş după ce pe Facebook a apărut un filmuleţ dintr-o şedinţă a Consiliului Primăriei Capitalei în care se vede cum unul dintre consilieri votează şi în locul altcuiva. Cei care au postat imaginile spun că bărbatul ar fi votat în locul lui Nicuşor Dan.
Imaginile au fost postate pe Facebook de consilierul general ALDE Ion Valentin Voicu, care a anunțat la Antena 3 că grupul său parlamentar va depune plângere penală împotriva consilierului USB, Dumitru Dobrev, dar și împotriva lui Nicușor Dan, care era obligat să își scoată cartela din aparat în momentul în care a ieșit din ședință.
Nicușor Dan: Vă promit că nu se mai întâmplă!
Contactat telefonic la Antena 3, Nicușor Dan a recunoscut incidentul și a confirmat că votul în plus s-a făcut cu cartela lui.
De asemenea, Nicușor Dan și-a cerut scuze pentru incident și a promis că nu se va mai repeta.
Întrebat dacă îl va demite pe consilierul care a încălcat legea, votând la două cartele, Nicușor Dan a răspuns că nu va lua o asemenea măsură. ”A fost o chestiune pe un vot la care toată lumea a fost de acord”, a spus Nicușor Dan.
sursa: antena3.ro
Adauga comentariu